Interviuri Interviuri & Opinii Lifestyle

Pantofii creați manual în Italia pentru a cuceri lumea via Paris

25 feb. 2023 3 min

Pantofii creați manual în Italia pentru a cuceri lumea via Paris

Reading Time: 3 minute

Între Elveția și Paris se împarte un antreprenor al cărui nume este predestinat lumii modei. Antoine Tacchini este co-fondatorul și CEO-ul NOON Italia, un nou brand pentru pantofi de lux, prezent în magazine dedicate din Paris, Saint-Tropez, Crans-Montana și Geneva, dar și în unele multi-brand atent selecționate. Cum se pătrunde pe piața luxury în zilele noastre și care este povestea din spatele unor pantofi creați manual în Italia și aduși să strălucească în capitala modei, Biz a aflat de la Antoine Tacchini.

Cum se pregătește azi lansarea unui nou brand luxury?

Este foarte important să înțelegi piața și consumatorii tăi. Canalele clasice au fost zdruncinate de pandemie. Trebuie să intri în legătură cu clienții pentru a le înțelege dorințele și cerințele. Nu mai este suficient doar să deschizi un magazin de lux cu adresa într-un cartier elitist pentru a fi considerat un brand luxury.

Având în vedere expertiza bogată în marketing, cum se vede piața luxury de azi? Cum a schimbat pandemia această piață?

Cred că e-commerce-ul a căpătat un rol tot mai important pentru că oamenii s-au obișnuit să comande online fără să mai vadă neapărat produsul înainte. Este dificil pentru brandurile noi să se facă cunoscute exclusiv online. De aceea este important să existe nu neapărat puncte de vânzare cât touch points unde oamenii să poată vedea, atinge și testa produsele înainte de a decide să le cumpere online sau dintr-un magazin fizic. Acesta este și motivul pentru care am decis să deschidem un showroom în Paris, lângă Louis Vuitton și  Dior. Vrem să oferim o experiență clienților noștri. Vin, primesc un pahar de șampanie și vorbim despre pasiunile lor. Nu este prioritatea noastră să vindem produsele – prioritatea noastră este să-i înțelegem mai bine ca să îi putem servi mai bine.

Cum definiți NOON Italia și care sunt așteptările pentru primul an?

NOON Italia este un brand de pantofi manufacturați în Italia. Fondat în filosofia slow fashion, ne propunem să oferim un design elegant care nu se va demoda niciodată. Să realizăm modele emblematice dincolo de trenduri este un pas essential pentru o filosofie no waste și o industrie sustenabilă a modei. Pentru primul an căutăm să oferim o alternativă oamenilor care caută pantofi chic.

Cum promovați noul brand?

Plănuim deschiderea mai multor showroom-uri în Europa. Comunicăm pe iahturi și căutăm să targetăm posesorii unor iahturi de lux. Investim în comunicare prin social media și avem norocul ca printre acționari să se regăsească proprietarul unei companii de distribuție, ceea ce ne ajută. Deciziile de marketing din primul an sunt foarte importante. Avem o singură șansă să facem o primă impresie bună și tocmai de aceea vrem să comunicăm bine de la început.

Cum pot fi convinși consumatori loiali ai altor branduri de lux să încerce unul nou?

Este o întrebare foarte bună! Evident este dificil să concurăm cu branduri precum Loro Piana sau Brunello Cucinelli, dar mereu există loc pentru oameni care-și fac bine treaba și oferă produse de calitate. Lucrez alături Patricia Gucci, care citează adesea cuvintele tatălui ei, Aldo Gucci: “prețul este rapid uitat când calitatea rămâne” – așa că avem nevoie de produse de calitate pe care oamenii să le aprecieze. Este fix ceea ce face și ea cu noul său brand Aviteur. Este un exemplu bun de cum te poți concentra pe produs, nu pe concurență.

Plănuiți lansarea și pe piața din România?

Iubesc România! Cred că sunt o mulțime de oportunități aici și sper să avem puncte de vânzare în curând și aici. Mă gândesc în special la București, un oraș pe care îl apreciez.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 370 (16 februarie – 15 martie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: