Pandemia, neocortexul omenirii și pupatul pe frunte

Reading Time: 6 minute

Viața ni s-a schimbat într-un fel devenit imprevizibil. Exact ca un om, ca un corp cu minte, suflet, spirit, omenirea a reacționat și reacționează … omenește.

Text de Carmen Sterian

“Elefantul” ei, format tradițional și antropologic din “marele înțelept” – creierul reptilian – cel care se ocupă cu funcțiile de supraviețuire, reflexe și tipuri de reacții învățate în cele 250 milioane de ani, și creierul limbic- bucata lui emoțională, de atasamante, mai tânără cu 100 milioane de ani, a intrat pe pilotul lui automat, firesc, oprind totul în fel și chip, ca să proceseze ce se întâmplă. Fight Freeze Flight – cele 3 instanțe de reacție învățate ale Elefantului. Fiecare a recționat în felul lui, dar la fel – oamenii și omenirea, adică și marcomm-ul agențiile și clienții și conturile, toate. ”Same, same, but different”, cum mai glumim.

Ce și mai ales cum procedăm acum? Și mai ales în continuare. Noul nostru OCD.

Ce tăiem, de unde, ce păstrăm, la ce renunțăm, ce putem să facem altfel, cum, cu cine, când, obligați fiind să facem altfel. Fără RE-gândire nu se întâmplă RE-calibrare, deci nici RE-structurare.

Omul nu reacționează constructiv la impuse. Nici un om. Pentru că valoarea de bază a “Călărețului” e libertatea, pe lângă Siguranță (știu, pare conflictual, vorbim altă dată). Călărețul e neocortexul, cel care stă pe elefant de numai 250.000 de ani, un fel de copil al lumii inteligente, cel care gândește și alege de ce, încotro și cum. El alege în funcție de condițiile date, le interpretează și zice: ”facem așa”. Dar asta numai dacă elefantul e relaxat, calm, nu în pozițiile lui instinctive de reacție: Freeze- Fight- Flight.

Și ce crezi, când omenirea are o temă nouă, Elefanul ei se activează, în funcție de ce știe el mai bine să facă, asta ca să supraviețuiască. Așa că, dacă te uiți la ce se întâmplă oriunde în lume, aceste trei tipuri de reacții sunt extrem de prezente și vizibile – vieți personale, politici sau business, tot. Asta în condițiile în care nu mai ai “control”, nu mai poți să previzionezi, nu știi ce și cum va fi, ci ești țintuit la Stop, că să nu mori, ci s-o iei de la alt capăt, altfel, eventual.

Pe ”Fight” au intrat cei care dau tonul la muzică în general, plus susținătorii lor, găști mari – oameni și business-uri.

Unii s-au agitat, s-au reorganizat, s-au reinventat, alții au creat sau lărgit servicii și business-uri de care este acum nevoie. Ei sunt clasicii vârf de lance, cei care de obicei dau tonul la muzică – puternicii, propunătorii de ajutoare și soluții, Alfa guyz. Asta nu înseamnă că le-a și ieșit, dar au propus o nouă capră și o nouă varză. ”Fight zone”. Luptătorii. Un pic vlăguiți acum, pentru că s-au consumat cel mai mult.

Falia următoare – susținătorii și contapușii – cei care sunt extrem de activi și virulenți în zona de discuții – unii țin cu capra, alții cu varza, țipă, urlă, se contrazic vocal, pe alocuri isteric, o iau personal, par dezbinați. ”Fight zone”. Susținătorii. Neobosiții. Nush ce client major a blocat banii de comunicare – a făcut statement pe contribuția la ajutoarele pe timp de pandemie, dar a distrus efectiv agenții întregi de comunicare din toată lumea. Unii aplaudă, alții blesteamă. Nush ce clienți, mulți și mari, au blocat comunicarea pe rețelele de social media ca statement, din nou – nu mai susținem răspândirea de fake news și discriminarea de orice fel. Adică au tăiat bugetele de promovare pe aceste canale. E bine, e rău? E doar controversat. Cele două tabere, care se contrazic pe orice teme mari, mondiale, sunt în conflict. Nu se acceptă reciproc. Încă… Se moare pe capete, la propriu și la figurat.

Pe urmă, vin cei care nu înțeleg efectiv ce se întâmplă și se lasă duși de val, aproape extremist, se retrag, pentru că de asta au nevoie acum sau asta știu să facă – ”Freeze” sau ”Flight”. În afară de cei care se repoziționează în propria bulă, aici sunt și cei care nu iau decizii, blochează bugete, sunt confuzi și care, între timp, se țin cu dinții de scaune și funcții.

Nu e bine sau rău, este ce este, pare-se un proces pe cât de natural, pe atât de dificil, pentru că lumea își caută noile repere, noile puncte cardinale, pentru că toată lumea își dorește siguranță, reguli, rutine, așezare. Istoric. Maslowic. Toată piramida de nevoi a răposatului Maslow e dată peste cap, răscolită, abramburită, discutată. Marele sistem nu ne mai poate susține așa, chiar dacă a fost construit sau permis de către noi înșine, generație după generație. Pare că nu se mai potrivește nimic cu nimic.

Și până la urmă, fiecare o ia personal și încearcă să-și facă propria lămurire, propria curățenie, propria reașezare. Se produce drumul invers. Și e greu.

Să treci de la mult la puțin, e greu. Să treci de la complex la simplu, durează. Să treci de la consumerism la midefulness, e dificil. Să treci de la cantitate, la calitate e wow.

Puțin cu puțin se face mult, pas cu pas, dar diferența o face întotdeauna calitatea. Și învățam asta, the hard way, și ca oameni, și ca business-uri.

Puțin și bun cu puțin și bun se face mult și bun. Cu selectivitate și măsură. Logic. Realist. Asta pare a fi marea lecție de recalibrare a omenirii.

Asta abia a început și durează, în plus face victime în proces. Lumea fierbe, e în schimbare, nu mai știe exact, și-atunci e nevoită să o ia pas cu pas, ”day by day”.

Kamceatka arde, Grecia e practic închisă, doar teoretic deschisă, și ea are 80% turism. 35% din HoReCa noastră se pare că a crăpat definitiv, cu toate lanțurile ei de business legate, de la spălătoriile de cearșafuri până la furnizorii de FMCG, detergent, mâncărică, berică, etc., cu toți oamenii aferenți. Agențiile mari au tăiat salariile la top management, au dat afară, recalculează, recalibrează. Toată lumea merge pe burtă. Poziția târăș. Cu frică. Nu mai sunt bani, nu ne mai permitem.

Dar este și o parte luminoasă: va trebui să alegem ce ne permitem, ce ne folosește pe termen lung. Să calmăm elefantul în singurul fel tradițional, și anume respirând adânc, și să începem să ne folosim neocortexul, creierul inteligent, capabil de analiză, sintenză, selectiviate, decizii. Călărețul ăla cu care călărim situațiile de obicei.

Poate că nu ai nevoie să-nvârți atâția bani, poate că e nevoie să fii/ devii doar foarte atent, selectiv, calculat, econom, responsabil și să faci fix ce știi tu mai bine să faci și mai ales ce-ți place să faci, ce te hrănește. Și să alegi să te anturezi cu oamenii asemenea ție, să-i alegi pe sprânceană și să faceți ceva împreună, fiecare cu talentul lui, poate nelegați pe viață de un salariu. Să plătești pe cine merită, pentru că plata este Investiție de energie și talent, în energie și talent, cu care ne hrănim ca să trăim. Așa cum alegem să mâncăm o roșie gustoasă, de grădină, produsă aci, în bătătura noastră, în loc să înfulecăm pe fugă doi hamburgeri de plastic, care-s ieftini, dar au și talentul special să te omoare, de plastic fiind.

Și poate că soluția este ca oamenii să se orienteze spre oameni și calitățile lor și ce oferă ei funcțional și emoțional, apoi spre bani, care vin dacă treaba este bine făcută și lumea e mulțumită. Spre oameni și permiterea diferențelor, fără frică și fără condamnări, cu apreciere și sprijin pentru faptele și businesurile bune, care ne îmbogățesc, care ne ajută, care ne cresc, că celelalte vor dispărea, în timp, de la sine. Ca să “sfințim locul” (ăsta nou, care e în durerile facerii) și să “ne țină pământul”, cum se spune la noi.

Calitate. Să punem mână de la mână așa, selectiv, pas cu pas, cu mare atenție la ce alegem să facem și cu cine.

Oricum suntem unii în serviciul altora și va trebui să ne asumăm asta, și că oameni și că business-uri. Cu credința că va ieși, din toată răscolirea, o variantă un pic mai sănătoasă, calitativă, adică mai benefică. Și cu un disclaimer adevărat – credința este o simțire, nu o funcție cognitivă.

Și un singur lucru devine din ce în ce mai clar- va trebui să începem să comunicăm. De data asta cu adevărat și sănătos. Că dacă nu comunicăm, ne risipim care-ncotro, neînțeleși și nesusținuți, deci încetăm să existăm. De-aia industria noastră cu oamenii ei cu tot este atât de importantă.

Dincolo de toate funcțiile și rolurile de până acum, eu sunt strateg în branding, marketing și comunicare și asta vreau pur și simplu să fac și de-aici încolo.

Datoria mea, ca și a breslei în care suntem lucrători, este să înțeleg oamenii și să ajut comunicarea.

Învăț asta și fac asta de 20 de ani pentru clienți și agenții mari, mici, multinaționali, de-ai noștri, de-ai altora. Și vreau să particip la crearea acestui loc nou, cu ce știu eu să fac.

Pentru că toți avem nevoie de acest exercițiu de clarificare simplu– pe persoană fizică, pe persoană publică – artist, compozitor sau designer de modă, și pe business: cine sunt, ce vreau, ce ofer, pe ce mă bazez, încotro o iau, cum și cu cine și mai ales pentru ce. Asta ca să avem calitatea la baza construcției care suntem și pe care o creștem pas cu pas și din care oferim lumii ce are nevoie – personal și pe business, din nou. Este nevoie să înțelegem și să învățăm să comunicăm sănătos, constructiv, unii cu pentru alții.

În continuare, ”use me, do not abuse me”, aștept. Este nevoie de aer, de o astfel de abordare, de o respirație, de grup.

Cred că este momentul să strângem rândurile, să ne investim fiecare calitatea, să ne facem bine unii altora.

Calitate, comunicare, colaborare. Asta doresc! Trăiască omeni(rea), neocortexul, pupatul pe frunte!

carmen sterian