Pandemia, accelerator decizional pentru transformare digitală
Reading Time: 2 minuteAnul ce a stat sub semnul instalării pandemiei a fost marcat de o menținere a sezonalității achiziției software. Astfel, lunile martie, mai și octombrie au fost perioadele în care s-au înregistrat cele mai multe cerințe de implementări. În toate celelalte, s-a înregistrat o menținere a trendurilor de sezonalitate regăsite și în anii trecuți, dar cu o creștere masivă a interesului. Companiile mici și medii, cu o cifră de afaceri de până la 500.000 de euro au indicat apetit crescut pentru informare și achiziție software, reprezentând peste 43% din totalul companiilor beneficiare, se arată într-un raport Softlead.
“În industria software, pandemia a fost un accelerator decizional pentru anumite sectoare de activitate, iar în altele o pâlnie de prioritizare a bugetelor. Mai exact, companiile mari și foarte mari au continuat procesele de transformare digitală sau, în funcție de etapa la care s-au aflat la debutul pandemiei, au ales să pună în stand-by pentru perioade scurte implementări software. Companiile mici, care au mai puțin de 20 de angajați au demonstrat capacitate de adaptare și agilitate, fiind segmentul cel mai activ în contextul solicitărilor de aplicații software prin platforma Softlead.ro”, spune Alexandra Roată, Co-Founder Softlead Marketplace.
Creștere pe CRM, ERP
În 2020, valoarea proiectelor software generate prin softlead.ro a fost de 3.3 milioane de euro, cu 186% mai mult decât în anul anterior. Cele mai solicitate soluții software au fost aplicațiile CRM (Customer Relationship Management), ERP (Enterprise Resource Planning) și dedicate managementului documentelor, soluții complexe, de care au nevoie companii mature, cu fluxuri și procese definite de lucru, fapt de justifică alocarea resurselor de timp și a bugetelor în perioada pandemiei.
Deși a fost un an atipic, în 2020, 16.7% dintre au decis să schimbe aplicația software existentă cu soluții mai performante. Alături de apetitul crescut pentru informare, aceste cifre indică existența unei piețe cu potențial de digitalizare pentru următorii 5 ani.
De asemenea, 58% dintre companii preferă să achiziționeze licențe de tip SaaS (Software as a Service), în timp ce 42% își doresc soluții on-premises.
Top industrii
Industrii precum cele de servicii, construcții, distribuție, medical (cabinete, clinici, spitale), producție, retail sau administrația publică sunt cele care au prezentat interes crescut pentru implementări software, generând cele mai multe proiecte în platforma Softlead.ro.
Comparativ cu anul anterior, toate aceste segmente de activitate au înregistrat creșteri de peste 300%. Interes crescut pentru digitalizare au manifestat și companii din transporturi, agricultură, imobiliare sau managementul deșeurilor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz