În urma unei investiții de 160.000 de euro, brutăria artizanală Pain Plaisir a inaugurat un nou magazin în București, pe strada Puțul lui Zamfir nr. 60.
Concomitent cu relocarea magazinului din Dorobanți, Pain Plaisir a implementat un rebranding complet împreună cu agenția WOPA, precum și un design nou pentru magazine, în colaborare cu BL Associates. De asemenea, investiții au fost direcționate și către echipa de proiect, ambalaje noi, semnalistică și amenajare de spații. Compania continuă, astfel, planul de investiții și dezvoltare rezultat în urma derulării unui proiect co-finanțat de BERD pentru planificare strategică și poziționare pe piață.
570.000 de euro investiți de la înființare
De la înființare, compania a investit 570.000 de euro, principalele proiecte fiind deschiderea primei brutării și extinderea acesteia, dezvoltarea unui nou spațiu de producție, deschiderea celui de-al doilea magazin și relocarea acestuia, crearea identității și a magazinului online, implementarea software-ului ERP pentru planificarea producției și gestionarea afacerii, dar și inițierea unui proces de rebranding.
Cifra de afaceri a companiei a fost de aproape 1,7 milioane de euro în 2019 și estimează afaceri de aproape 2 milioane de euro în 2020 și un număr de peste 60 de angajați.
Fondată în 2013 de Irina Stăncescu și Tom Rees, Pain Plaisir este o brutărie artizanală care oferă clienților produse de brutărie și patiserie proaspete, cu maia si fără coloranţi, amelioranţi sau conservanti. Compania deține două magazine în București, în Kiseleff și Dorobanți, folosește majoritar ingrediente și materii prime locale și a creat o comunitate în jurul brutăriei și a ideii de pâine ca element central al mesei, la care se adună toată familia. Pain Plaisir se va concentra pe deschiderea de magazine ”aproape de casă”, pentru moment doar în București, deoarece pâinea artizanală trebuie consumată proaspătă și cumpărată aproape zilnic, în lipsa agenților de conservare și afânare.
Furnizorii și colaboratorii Pain Plaisir, de la ingrediente la logistică, sunt companii locale, parte din așa numitul ”lanț trofic” economic al antreprenoriatului românesc.
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…