Interviuri Finanțe

PAID: Un partener de drum lung

31 mart. 2022 5 min

PAID: Un partener de drum lung

Reading Time: 5 minute

Interesul românilor pentru asigurarea locuințelor este în creștere, însă intenția nu se materializează întotdeauna prin decizia de asigurare. De aceea, PAID România îi ajută pe oameni să înțeleagă că asigurarea locuinței este felul în care ei își pot proteja căminul și implicit pe cei dragi, spune Nicoleta Radu, director general al companiei.

Cum a încheiat PAID anul 2021?

Pentru PAID, la fel ca pentru toate celelalte companii de asigurări, ultimii doi ani au adus multe provocări. Este greu să-i convingi pe oameni, atunci când tot ceea ce-i preocupă este criza economica și medicală, că, din nefericire, dezastrele naturale se întâmplă chiar și în vremuri de criză.

Cu toate acestea, am înregistrat o creștere de 4% în ceea ce privește numărul locuințelor asigurate, ajungând la 1,82 milioane din totalul de 9,1 milioane. Ne-am mobilizat să creștem încrederea românilor în acest mecanism de protecție pe care, din fericire, îl avem la dispoziție. Am regândit website-ul companiei, acum este disponibil în limbile română, engleză și maghiară. Tot pe website am deschis și un portal de vânzări online astfel încât să facilităm procesul de încheiere a polițelor.

Am lucrat cu echipe creative la două campanii de comunicare, una dedicată proprietarilor de locuințe, alta distribuitorilor de polițe PAD. Campania pentru publicul larg a abordat cu o oarecare doză de umor faptul că natura nu ne datorează nimic și că suntem singurii responsabili să ne protejăm munca de o viață. Spoturile ne-au adus audiență foarte bună, aproape 14 milioane de oameni le-au văzut cel puțin o dată, iar aparițiile în media au adus încă 16 milioane de vizualizări.

În ciuda unui nou an pandemic, am fost foarte activi în promovarea produsului, a legislației specifice și a beneficiilor acestor asigurări pentru familii și comunități. Colegii mei s-au implicat activ în campania de informare cu privire la asigurarea locuinței inițiată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, o caravană care a inclus întâlniri cu reprezentanții primăriilor, consiliilor județene sau ai altor instituții care au potențial de catalizare a mesajelor pe această temă, cum ar fi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Asociația Municipiilor din România, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Autoritatea Română pentru Digitalizare.

De cealaltă parte, lucrăm, alături de ceilalți asigurători, la un plan de instrumentare a daunelor care să simplifice cât mai mult posibil procedurile de despăgubire în caz de dezastru major.

Cu ce planuri abordați 2022? Ce noutăți veți oferi clienților?

PAID își menține rolul de principal vector în procesul de informare și comunicare publică cu privire la asigurarea locuințelor. Derulăm anual campanii de primăvară și de toamnă alături de alte proiecte speciale. De exemplu, anul acesta am lansat un concurs dedicat fotografilor amatori și profesioniști, sub numele Re-Expoziția. Ne-am propus să premiem și să promovăm imagini ce ilustrează efectele inundațiilor, alunecărilor de teren și cutremurelor asupra locuin­țelor.

Am atras alături de noi influenceri cu bună reputație, oameni res­ponsabili care au tracțiune în rândul publicului țintit de PAID, cum ar fi Mihai Morar, Vlad Eftenie sau Ioana Ginghină. Scopul acestui proiect a fost să aducem în atenția publicului imagini care să sublinieze potențialul distructiv al dezastrelor naturale. Competiția fotografică a pus la bătaie premii în valoare totală de 3.500 euro. Ne dorim ca aceste fotografii să fie incluse într-o expoziție fizică, în care să fie expuse cele mai bune imagini.

Dacă ar fi să analizăm felul în care publicul a reacționat la această campanie, cred că Re-Expoziția are potențialul de a deveni un proiect recurent care să ne ReAmintească de caracterul ciclic al dezastrelor naturale și despre importanța asigurării locuințelor.

Tot anul acesta, ne dorim să lansăm, în colaborare cu INFOCONS, un proiect de informare în masă cu privire la protecția financiară prin asigurare. Prin această acțiune vrem să ­ajungem la fiecare proprietar de locuință și să îi oferim toate informațiile de care are nevoie pentru a beneficia de toate avantajele poliței PAD. În plus, continuăm să lucrăm la infrastructura digitală necesară beneficiarilor PAD în cazul unor dezastre naturale de amploare. Facem aceste investiții ca să răspundem la un număr mare de dosare de daună într-un timp cât mai scurt.

Ce tendințe vedeți în acest an pe piața pe care activați?

Suntem cu toții, în aceste zile, martori la drama celor care sunt obligați să își părăsească locuințele din cauza războiului. Este imposibil să nu fii impresionat de imaginea unui om care a rămas cu o singură valiză. Ar trebui să ne gândim mai des ce am face dacă locuința ne-ar fi distrusă. Poate că acesta este momentul potrivit să analizăm toate opțiunile de limitare a pierderilor.

Din fericire, pentru distrugerile produse de dezastrele naturale există soluții, există un mecanism de siguranță gândit în așa fel încât nimeni să nu fie nevoit să reconstruiască de la zero. Din nefericire, dezastrele naturale sunt o constantă în viața noastră. Nimeni nu știe când se vor produce acestea, dar știm cu toții că vor avea loc și că vor afecta familii și chiar comunități întregi.

Să ne gândim ce ar însemna dacă, pe lângă criza economico-sanitară și cea umanitară de la graniță, s-ar adăuga și o calamitate naturală. De aceea ne dorim implicarea activă a autorităților locale în această misiune de informare și conformare la legislația în vigoare, lucru care ar putea genera o creștere a gradului de acoperire în asigurare ținând cont de tot contextul. Fără implicarea autorităților, vom rămâne și în 2022 în situația ca 4 din 5 locuințe să nu aibă niciun fel de asigurare.

Sunt românii mai conștienți de necesitatea asigurărilor în caz de dezastre naturale? Cum reușiți să le comunicați beneficiile acestui tip de asigurări?

Interesul românilor pentru asigurarea locuințelor este în permanentă creștere conform sondajelor de opinie din ultimii ani. Însă, așa cum știți, intenția nu se materializează întotdeauna prin decizie de asigurare, astfel că există un decalaj consistent între nivelul de interes și gradul de cuprindere în asigurare. Încercăm să ducem mesajul nostru cât mai aproape de oameni, să-i ajutăm să înțeleagă că asigurarea locuinței este felul în care ei își pot proteja căminul și implicit pe cei dragi.

Pentru cei care invocă prețurile, vorbim adesea despre ce fac ei, anual, cu 100 de lei sau ce înseamnă 8 lei pe lună pentru a te pune la adăpost. Însă lipsa unei culturi a prevenției se vede nu doar în asigurări, ci și în sănătate sau în alte domenii esențiale ale vieții. Este clar pentru toți că sistemul de asigurări nu beneficiază de un nivel de încredere ridicat, dar lucrăm la schimbarea acestei mentalități. Oamenii trebuie să vadă în PAID un partener de drum lung.

Cum v-ați adaptat la digitalizarea accelerată din ultimii doi ani?

În epoca în care trăim digitalizarea este o necesitate. De viteza cu care răspundem clienților noștri va ­depinde creșterea încrederii în sistemul de asigurări. Introducem permanent soluții noi pentru optimizarea fluxurilor de lucru atât cu clienții noștri, cât și cu distribuitorii.

Unul dintre exem­ple e portalul online de vânzări care este foarte ușor de folosit, este intuitiv și facilitează încheierea unei polițe în doar câteva minute, prin plata cu cardul online. Practic nu mai ai de făcut niciun drum și nu ești limitat de o semnătură fizică.

Ne-am gândit însă mai departe de atât. Am pus la dispoziția clienților un asistent virtual, pe numele ei Mara, care răspunde telefonic în afara programului de lucru, asigurând continuitatea serviciilor noastre 24/7. Acest proiect este bazat pe inteligență artificială și machine learning, iar operaționalizarea lui ne va permite să avem o capacitate mare de scalare, în cazul unui eveniment major. Mara este activă, o puteți auzi sunând la 021 9930 după ora 18.

Acum îmbunătățim infrastructura digitală pentru instrumentarea daunelor, proiect gândit să accelereze parcursul dosarelor și să faciliteze plățile către clienți. Transformarea digitală este răspunsul potrivit nu doar la restricțiile impuse de pan­demie, ci și la noile comportamente și conduite sociale.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 361 (18 martie – 18 aprilie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: