Stiri

Packeta Group își schimbă proprietarul. Un consorțiu de investitori va prelua conducerea în 2024

Reading Time: 2 minute

Acționarii Packeta Group, compania-mamă a grupului de logistică și tehnologie ceh Zásilkovna, din  care face parte și Packeta România, au agreat vânzarea participației de 100% în Packeta Group către un consorțiu format din CVC Capital Partners și Emma Capital, cu susținere financiară de la R2G.

Tranzacția este supusă aprobării autorităților de reglementare relevante, și este așteptată să se concretizeze în prima jumătate a anului 2024. Termenii tranzacției nu au fost dezvăluiți. Grupul Packeta este profitabil de mult timp și are o cifră de afaceri de 7,25 miliarde de coroane cehești (CZK) în 2023 (303,5 milioane euro).

„În primul rând, aș dori să-mi exprim recunoștința față de cei peste 2.000 de colegi pentru contribuțiile lor la construirea Packeta, care este acum una dintre principalele platforme europene de livrare a coletelor din industria de eCommerce. Fără eforturile și abilitățile lor, Packeta nu ar fi acolo unde este astăzi. Pentru aceasta, le mulțumesc sincer fiecăruia dintre ei. De asemenea, recunoștința mea se îndreaptă către clienții noștri – magazinele online care ne-au încredințat coletele lor. Împreună, în decursul ultimului deceniu, am contribuit semnificativ la creșterea substanțială a industriei moderne de eCommerce în Europa Centrală. Consider că noii investitori, care și-au demonstrat cunoștințele și experiența în sectorul livrărilor last-mile, vor ajuta Packeta Group să crească și mai mult și să îmbunătățească nivelul serviciilor oferite clienților noștri, cât și al satisfacției în muncă al angajaților noștri excelenți. Totodată, aș dori să mulțumesc consilierilor noștri și echipei de conducere pentru asistența și sprijinul lor semnificativ pe parcursul acestui proiect foarte provocator, internațional și multi-tasking. Nu în ultimul rând, mulțumesc tuturor acționarilor care m-au ajutat să conduc compania mulți ani și au fost un sprijin, în special în ultimii ani plini de provocări“

Simona Kijonková, fondatoarea Zásilkovna, CEO Packeta și reprezentantă a JSK Investments, cel mai mare acționar al Packeta Group.

Căutarea unui investitor potrivit pentru Packeta Group a avut loc pe tot parcursul anului 2023 și a generat un număr semnificativ de oferte din partea diferiților investitori financiari și strategici, cu un interes semnificativ din partea marilor grupuri internaționale.

Zásilkovna, subsidiară a Packeta, a fost înființată în 2010 de către Simona Kijonková. Până în prezent, compania s-a extins în șapte țări europene și are peste 2.000 de angajați. Packeta dispune de o rețea de peste 15.000 de puncte pick-up proprii, inclusiv 6.000 de automate Z-BOX.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Edenred și HORA lansează “Țara lui Mai Bine”

Edenred, în colaborare cu Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), lansează “Țara lui Mai Bine”, primul proiect…

30 de minute ago

Mentori către fondatorii de startup-uri: ”Vindeți! Prioritizați veniturile!”

Fondatorii ar trebui să se concentreze pe obținerea de venituri, mai degrabă decât pe creșterea cu orice preț și ar…

o oră ago

Vin drone pentru agricultură și în România. DJI Agriculture va avea distribuitor local

Agridrone România, un start-up specializat în distribuția și consilierea pentru achiziția dronelor agricole, anunță cu mândrie că a fost desemnat…

2 ore ago

Zalando: Românii se așteaptă la o experiență de cumpărături personalizată și inovatoare

Consumatorii români caută din ce în ce mai mult o experiență de cumpărături online mai bogată, personalizată și inovatoare atunci…

3 ore ago

Originalitatea și conexiunea umană în mediul digital

Internetics, festival de tradiție organizat de The Institute încă din 2001, a devenit o scenă de referință pentru performanțele și…

3 ore ago

Angela Galeța, Fundația Vodafone România: „O cifră care doare foarte mult este că doar 4% dintre români intervin să oprească un caz de violență domestică”

Angela Galeța, director al Fundației Vodafone România a vorbit, pe scena Zilelor Biz, la conferința de sustenabilitate din data de…

4 ore ago