MarComm Digital PR Stiri

Oxygen devine partenerul de comunicare al OPPO România

17 mart. 2022 2 min

Oxygen devine partenerul de comunicare al OPPO România

Reading Time: 2 minute

Oxygen a fost selectată agenția de comunicare pentru brandul OPPO, lider mondial în domeniul tehnologiei. Oxygen va coordona serviciile de relații cu presa, social media și influencer marketing.

Brandul OPPO a fost lansat pe piața locală în 2020, aducând în România produse premium inovatoare și servicii post-vânzare de calitate. În doar doi ani, OPPO a reușit să cucerească simpatia românilor și a devenit un competitor important în topul jucătorilor din piața de stelefonie mobilă, fiind brandul cu cea mai dinamică evoluție de pe piața locală.

Andreea Filip-Oxygen
Andreea Filip, New Business Director OXYGEN

„Parteneriatul cu OPPO se bazează pe obiective ambițioase, performanță și oameni care investesc energie și pasiune în ceea ce fac. Odată cu acest pitch, Oxygen a câștigat oportunitatea de a scrie mai departe povestea OPPO, un brand cu reputație internațională, alături de care suntem convinși că vom dezvolta campanii de comunicare inovatoare”, a declarat Andreea Filip, New Business Director OXYGEN.

„România este o piață cheie pentru dezvoltarea OPPO în regiune. Anul acesta vom continua să ne concentrăm pe proiecte care să consolideze poziționarea și reputația brandului OPPO pe piața românească. Atenția orientată către client și performanța sunt doar câteva dintre valorile comune care stau la baza acestui parteneriat ”, a declarat Alexandra Răuț, Head of Marketing OPPO România.

Cu birouri în București și Cluj-Napoca, Oxygen este o agenție integrată de comunicare, iar portofoliul de clienți reunește companii locale și internaționale precum: Enel, Arctic, Beko, Grundig, Farmec, Garanti BBVA, Vodafone, Olympus, Moncler, Betano, Nestlé, Skoda, VEKA România, Siniat-Grupul Etex, Tenaris, Fashion House, Prime Kapital, Selgros, Aquila, Masculan, ATP Trucks, Email de Sighișoara, Patria Bank, Magna Pharm, Gregory’s România, Jerry’s Pizza, Sony Pictures AXN, Skechers, Dentons, Beciul Domnesc, Johnnie Walker, Moneygram, Green Cola și mulți alții.

Oxygen este un partener exclusiv în România pentru grupul The Economist și, împreună cu Hazlis & Rivas, organizează, pe plan local, evenimente de anvergură din seria The Economist Conferences. Misiunea Oxygen este de a crește, în mod sustenabil, brand-uri și business-uri, prin insight-uri, abordare strategică și campanii integrate axate pe rezultate.

OPPO este unul dintre liderii mondiali în domeniul dispozitivelor inteligente. Încă de la lansarea primului telefon „Smiley Face”, în 2008, OPPO și-a urmărit obiectivul de a crea produse care să integreze o sinergie perfectă între elementele de estetică și tehnologie inovatoare.

Astăzi, OPPO oferă clienților un portofoliu larg de dispozitive inteligente, în frunte cu seriile Find și Reno, sistemul de operare ColorOS, precum și serviciile de rețea, cum ar fi OPPO Cloud și OPPO+. OPPO este prezent în peste 50 de țări și regiuni, având peste 40.000 de angajați care își propun crearea unei vieți mai bune pentru utilizatorii din întreaga lume.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: