OTP Bank lansează Contactless ATM pentru retragerile de numerar de la bancomate
Reading Time: < 1 minutOTP Bank anunță lansarea serviciului Contactless ATM, care permite clienților să retragă numerar și prin simpla apropiere a telefonului / ceasului inteligent sau a cardului bancar de zona special marcată a ATM-ului.
Retragerea de numerar este posibilă prin intermediul dispozitivelor (telefoane, ceasuri inteligente) care utilizează aplicații de portofel digital precum Apple Pay sau OTPay.
„Lansăm o nouă dezvoltare menită să facă utilizarea serviciilor bancare și mai ușoară pentru clienți, Contactless ATM, o soluție modernă și cerută tot mai mult la nivel național. Este un pas firesc în strategia noastră de dezvoltare organică și, în același timp, un proiect care ne arată importanța ambelor medii de interacțiune cu clientul, deoarece acest serviciu îmbină sinergiile, mobilitatea și soluțiile specifice mediului digital cu utilitatea serviciilor oferite în sucursală.”
Roxana Hidan, Director General Adjunct, Coordonator al Diviziei de Afaceri în cadrul OTP Bank România
Funcționalitatea este disponibilă pentru orice card Mastercard sau Visa emis de OTP Bank Romania, care dispune de funcția contactless.
OTP Bank România se află în plină implementare a programului de investiții pentru modernizarea rețelei de bancomate proprii, astfel că serviciul Contactless ATM este deja disponibil prin intermediul a 109 ATM-uri la nivel național, urmând ca în prima parte a anului viitor acesta să fie disponibil la toate cele 148 de terminale.
OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, ocupă locul 9, în funcție de active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz