Companii Stiri

Oscar Downstream se extinde în franciză și pe retail

20 iun. 2018 2 min

Oscar Downstream se extinde în franciză și pe retail

Reading Time: 2 minute

Oscar DownstreamOscar Downstream, cea mai mare companie petrolieră independentă distribuitoare de carburant din România, își extinde acoperirea națională inclusiv în franciză cu noile stații RO concept OSCAR gândite să vină în completarea rețelei DIESELpoint Access.

Compania a investit până în prezent peste 30 milioane de euro, în principal în modernizarea și creșterea capacității de depozitare, construirea de noi facilități dedicate stocării de carburant, creșterea și modernizarea parcului de autocisterne acestuia și optimizarea lanțului de distribuție.

Planurile Oscar Downstream pentru următoare perioadă includ intrarea în retailul de carburant, extinderea acoperirii naționale și extinderea gamei de servicii și produse nu doar pentru companii. „Planurile de viitor sunt ambițioase deoarece ajungând în acest punct de dezvoltare și un nivel de maturitate al afacerii, în care lucrurile sunt clare, organizate și stabile, vrem să ducem în B2C, profesionalismul pe care l-am demonstrat și promovat în B2B. De aici și rețeaua RO pentru partenerii in franciză și viitoarele stații sub brandul OSCAR”, declară reprezentanții companiei.

Compania și-a extins portofoliul de produse cu patru noi tipuri de carburanți aditivați din gamele ACTIS și FORTIS și a lansat trei carduri noi: Energy – card cu funcție de creditare, Easy – card preplătit și Joy – card voucher ce funcționează ca instrument de marketing și fidelizare.

Până acum, businessul principal al companiei a constat în serviciul de alimentare prin stații de incintă OSCAR – DIESELpoint  de 5.000, 9.000, 20.000 de litri, oferite în comodat pe perioada contractului, cu instalare, suport tehnic și mentenanță incluse. Aprovizionare acestora se realizează prin intermediul flotei proprii din depozitele OSCAR răspândite la nivel național.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: