Orlando Bloom devine noul brand ambassador Staropramen la nivel global
Reading Time: 2 minuteOrlando Bloom, celebrul actor din seria Lord of The Rings, este noul ambasador Staropramen la nivel global. Anunțul coincide cu spot-ul tv disponibil în România începând cu luna iunie, ce se concentrează pe istoricul Staropramen, o bere dedicată experților în gust.
Staropramen este unul dintre brand-urile premium produse de Bergenbier S.A. în fabrica din Ploiești, iar gama berii pragheze mai cuprinde sortimentele Staropramen Dark, Unfiltered și 0,0% alcool.
„Suntem încântați de asocierea cu un nume important cum este Orlando Bloom. Staropramen continuă să fie o bere apreciată în segmentul premium din România, un brand ce se diferențiază printr-un gust distinct. Prin acest nou parteneriat la nivel global, Staropramen își consolidează statutul de bere făcută de experți pentru experți”, a punctat Bogdan Jianu, Marketing Director Bergenbier S.A.
Spotul TV și activitatea de susținere a ATL și social media se concentrează pe istoria de 150 de ani a berii din Praga, prin sloganul „Creată de experți pentru experți.”
„Maeștrii berari Staropramen sunt recunoscuți pentru vasta experiență în fabricarea berii, oferind un gust bogat și îndrăzneț. Toate acestea sunt parte din povestea brand-ului nostru, elemente ce ne ajută să ne diferențiem pe o piață extrem de competitivă în România, în special în segmentul premium. Credem că publicul va primi foarte bine alegerea lui Orlando Bloom ca ambasador Staropramen” a punctat Virginia Radu, Senior Brand Manager Premium Brands.
Noua campanie este filmată în Praga și are ca temă tradiția Staropramen de a produce și servi o bere premium consumatorilor săi.
„Sunt foarte fericit să reprezint un produs atât de calitativ precum Staropramen. Cred că este important să colaborezi cu brand-uri care practică ceea ce predică. Echipa Staropramen vorbește mult despre calitate și expertiză și când vine vorba despre aceste lucruri, aceasta este o bere cu un gust grozav, produsă de niște oameni incredibil de talentați”, a spus Orlando Bloom.
În România, Staropramen este produsă de Bergenbier S.A și distribuită prin rețeaua de parteneri în canalele modern trade și traditional trade, precum și în locațiile HoReCa.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz