Peste 427.000 de participanți și 250 de artiști naționali și internaționali și echipele lor au participat la UNTOLD 2024 în cele 4 zile și 4 nopți de festival.
Mulți dintre participanți au stat mai multe zile în Cluj-Napoca sau în împrejurimi, înainte sau după UNTOLD. Organizatorii estimează că din totalul participanților, 35% sunt din județul Cluj, urmat de București, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Alba Iulia, Timișoara și restul țării, iar peste 30% sunt oameni veniți din străinătate, cu o creștere de peste 5% față de 2023.
În acest an, la UNTOLD, au participat fani din 100 de țări, primele în top fiind Germania, Marea Britranie, Franța, Italia, Polonia, Spania, Olanda, Belgia, Elveția, Austria, Norvegia, Ungaria, Irlanda, Slovacia, Danemarca. Au fost și participanți din afara Europei, precum SUA, Canada, Israel, Brazilia, Mexic, Emiratele Arabe, India, Singapore sau Japonia.
La o primă estimare de calcul realizată de organizatori, autorități locale, parteneri comerciali ai festivalului, proprietari de cazare, restaurante și centre comerciale, participanții UNTOLD au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puțin 750 euro. Acești bani au fost cheltuiți pentru cazare, transport, mâncare, plimbări, vizite și cumpărături în oraș. Această estimare înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 75 milioane de euro.
Banii cheltuiți de participanții UNTOLD se regăsesc în impozitele și taxele locale, în afacerile locale și la proprietarii hotelurilor, apartamentelor, caselor și pensiunilor care au închiriat locuințele pe perioada festivalului.
Pentru desfășurarea festivalului UNTOLD, organizatorii au încheiat mai multe contracte pentru utilizarea spațiilor aflate în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca și a Consiliului Județean
Cluj. În acest sens, suma totală plătită de organizatori pentru festivalul UNTOLD 2024 este de peste 1,3 milioane de lei. Această sumă reprezintă costurile pentru utilizarea spațiului pe perioada de montaj, demontaj și cele 4 zile de festival pentru: Parcul Central, Cluj Arena, Sala Polivalentă și Casino. De asemenea, organizatorii UNTOLD au depus și o garanție de 350.000 lei pentru utilizarea Cluj Arena, unde este scena principală, și au asigurare pentru toate spațiile unde se desfășoară festivalul.
Separat de costurile de închiriere ale spațiilor, organizatorii UNTOLD investesc în acest an, la o primă evaluare, peste 1 milion de lei pentru menținerea și dezvoltarea spațiilor unde se desfășoară festivalul. Acțiunile realizate includ:
UNTOLD continuă să susțină performanța în educație și faptele bune. În această vară, 59 de absolvenți au luat nota 10 la BAC și au putut intra gratuit la festival. 650 de studenți, care au terminat cu nota 10 sesiunea de vară, au avut la rândul lor acces gratuit la festivalul numărul 3 în lume.
Cei care au salvat vieți prin campania Blood Network au primit bilet pentru prima zi a festivalului și au putut achiziționa abonament pentru cele 4 zile la un preț special. În acest an, peste 2.200 de tineri au donat sânge în cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Network.
40.000 de fani s-au asigurat deja că vor participa la ediția aniversară de 10 ani din 2025, UNTOLD X, care va aduce în România cei mai buni și mai mari artiști ai lumii, experiențe interactive unice și un concept aniversar care va celebra istoria primilor 10 ani de UNTOLD.
Între 14 și 17 noiembrie, Mastercard întinde covorul roșu la cinema Victoria din Cluj-Napoca pentru a oferi cinefililor oportunitatea de…
Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București organizează duminică, 5 ianuarie, de la ora 19.00, Concertul Extraordinar de Anul Nou,…
De miercuri, în București începe evenimentul de business care de 23 de ani dă tonul în mediul de afaceri din…
Black Friday rămâne unul dintre cele mai populare evenimente în România. 93% dintre români sunt familiarizați cu acest eveniment de…
MPR Group anunță lansarea exclusivă în România a Meili Vodka, o marcă de vodkă premium creată de celebrul actor Jason…
În ultimii ani, România a cunoscut o creștere semnificativă a interesului față de un stil de viață sănătos, vizibilă atât…