Orange România se implică în 6 proiecte de inovație Horizon Europe
Reading Time: 4 minuteOrange România se implică în 6 proiecte de cercetare în cadrul Horizon Europe, programul de cercetare și inovare finanțat de Uniunea Europeană, derulat în perioada 2021-2027.
Prin 5G Lab
Participarea Orange în proiectele Horizon Europe se face și prin resursele oferite de Orange 5G Lab un hub în care mediul academic, startup-urile și companiile pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G.
„Este posibil ca proiectele despre care vorbim astăzi să pară a fi dintr-un viitor îndepărtat, însă, dacă privim numai la ultimele două decade, tehnologia avansează de la un an la altul extrem de rapid. Conform calendarului 6G-IA (6G Smart Networks and Services Industry Association), primele rețele 6G comerciale se vor lansa începând cu 2028, dar pașii pe care trebuie să îi facem pentru definirea și standardizarea acestor rețele trebuie făcuți încă de pe acum. Vorbim despre tehnologii care vor revoluționa fiecare aspect al vieții de zi cu zi, vor crea noi procese de business pe care nici nu le imaginăm în prezent și vor contribui la reducerea amprentei de carbon asociată operării rețelelor mobile”, spune Cristian Pațachia-Sultănoiu, Development & Innovation Manager Orange România.
Proiectele dezvoltate în România
Astfel, în România vor fi realizate în următorii 5 ani mai multe studii de caz și experimente pentru cele 6 proiecte:
- 6Green – obiectivul proiectului este să dezvolte un ecosistem ce înglobează infrastructura de comunicații 5G/6G și aplicațiile susținute de acestea într-un mod sustenabil, ce va permite reducerea amprentei de CO2 de până la 10 ori față de tehnologiile folosite în prezent. Eficiența energetică va fi atinsă prin utilizarea noilor tehnologii radio care optimizează puterea de transmisie și direcția undei radio în funcție de poziția utilizatorilor. Totodată, folosește soluții software capabile să scaleze în mod autonom resursele de calcul și radio în funcție de gradul de încărcare a rețelei.
- TrialsNet – este un proiect format dintr-un consorțiu internațional la care Orange România colaborează în parteneriat cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași. Proiectul va realiza teste la scară largă bazate pe tehnologia 5G și nu numai, care vor fi esențiale pentru tranziția către următoarea generație de rețele mobile. Testele din acest proiect vizează 3 direcții: 1. infrastructură, transport, securitate și siguranță; 2. eHealth și situații de urgență; 3. cultură, turism și divertisment.
În cadrul TrialsNet vor fi realizate 13 studii de caz care vor acoperi cele 3 domenii de cercetare. Două studii de caz vor fi realizate în România, la Iași, și vizează dezvoltarea de soluții de gestionare inteligentă a spațiilor aglomerate (Smart Crowd Monitoring), dar și soluții inteligente de management al traficului. În cadrul acestui proiect, Orange va furniza infrastructura de conectivitate 5G și Wi-Fi necesară prin intermediul resurselor disponibile în 5G Lab, dar și infrastructura de calcul în care toate fluxurile video și datele senzorilor vor fi ingerate, procesate și analizate în timp real.
- Androit6G –își propune să pregătească tranziția de la rețelele 5G la cele 6G, prin regândirea modului de proiectare a rețelelor mobile pentru a răspunde cerințelor pe care aplicațiile inovatoare din viitor le vor impune. Proiectul are ca obiectiv realizarea a 3 studii de caz: 1. Immersive Extended Reality (XR); 2. IoT industrial (IIoT); 3. Roboți colaborativi (coboți) în domeniul construcțiilor.
În România, primul studiu de caz realizat va fi cel de IoT industrial care va folosi comunicațiile terestre 6G împreună cu tehnologiile prin satelit. Al doilea studiu de caz va simula un scenariu de construcție automatizată în care roboți și drone trebuie să își coordoneze mișcările, pentru îndeplinirea unor sarcini comune întâlnite pe șantierele de construcții.
- RIGOUROUS – adresează riscurile majore de securitate cibernetică care vor amenința dispozitivele, infrastructura de calcul și următoarea generație de servicii bazate pe rețelele 5G și 6G. RIGOUROUS va răspunde acestor provocări prin introducerea de servicii inteligente care folosesc mecanisme de învățare automată (ML) și AI pentru a reacționa dinamic la amenințările ce vor apărea la toate nivelurile infrastructurii de rețea. În acest proiect, Orange va realiza un studiu de caz ce vizează protecția serviciilor ce folosesc 6G împotriva amenințărilor cibernetice. Testul va fi realizat în laboratorul 5G Orange folosind infrastructura virtualizată Open RAN 5G SA și funcționalități de tipul Edge Computing.
- DYNABIC – are ca obiectiv să sporească reziliența și să asigure continuarea activității operatorilor de servicii esențiale și a operatorilor de infrastructuri critice din Europa, în fața unor amenințări cibernetice avansate. Platforma DYNABIC va oferi un set de obiective specifice pentru gestionarea și managementul riscurilor sistemelor critice prin adaptarea dinamică a sistemului, a răspunsurilor umane și a proceselor din organizații. Acest lucru va permite operatorilor de servicii esențiale, precum cele din sectorul telecom, să evalueze și să reducă în timp real riscurile de continuitate a activității în caz de dezastre și atacuri complexe, fizice și cibernetice asupra infrastructurilor protejate. Aportul României la acest proiect se va realiza prin intermediul Orange România, a Universității București și a DNSC (Directoratul Național de Securitate Cibernetică) care fac parte din consorțiul acestui proiect.
- EU-CIP – va dezvolta o nouă rețea paneuropeană de cunoștințe și bune practici pentru infrastructurile informatice critice, care va permite forurilor legislative să creeze legi bazate pe date și dovezi, pentru a susține inovația și operatorii de infrastructuri critice. În această direcție, a fost înființat Clusterul European pentru Securizarea Infrastructurilor Critice (ECSCI) care reunește 22 de proiecte. Orange România face parte din EU-CIP în calitate de operator de infrastructuri critice și va lucra în cadrul clusterului ECSCI pentru a genera și valida bune practici privind reziliența infrastructurilor de telecomunicații, gestionarea riscurilor și adaptarea la amenințări complexe, precum și dezvoltarea de mijloace inovatoare de reducere a amenințărilor cibernetice și fizice.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz