Stiri Companii CSR Tech

Orange lansează o nouă ediție a programului SuperCoders, dedicat copiilor pasionați de tehnologie

10 oct. 2022 2 min

Orange lansează o nouă ediție a programului SuperCoders, dedicat copiilor pasionați de tehnologie

Reading Time: 2 minute

Orange România, în parteneriat cu Fundația Orange și Simplon România, lansează cea de-a IX-a ediție a programului de educație digitală SuperCoders, dedicat copiilor cu vârste între 10-14 ani, pasionați de tehnologie. Aceștia vor participa la ateliere susținute de mentori experimentați, precum și la webinare. În același timp, vor avea șansa de a câștiga premii atractive, dar și unul dintre cele 50 de locuri din cadrul Academiei SuperCoders.

Trei etape

Ediția de anul acesta se desfășoară în perioada octombrie 2022 – aprilie 2023 și cuprinde cele trei etape consacrate: Caravană, Competiție națională și Academie, fiecare având un rol important în dezvoltarea de abilități și competențe profesionale necesare copiilor pentru viitor.

Obiectivul pe care Orange și l-a asumat ca parte a Strategiei #OrangeForward este de a face România mai puternică prin digitalizare. Astfel, educația digitală ocupă un rol central în activitatea pe care o realizăm, fiind o prioritate pentru Orange, precum și pentru Fundația Orange, care se alătură programului SuperCoders. Având acest țel comun, ne dorim să sprijinim cât mai mulți copii pasionați de tehnologie, să-i încurajăm să-și dezvolte abilitățile și creativitatea prin joacă, în timp ce dobândesc competențe care să-i ajute într-o lume în care tehnologia se dezvoltă rapid”, a declarat Veronica Dogaru (foto), Corporate Communications & CSR Director, Orange România.

caravana

Caravana, prima etapă a programului, ce are loc în perioada octombrie-noiembrie 2022, reprezintă o serie de ateliere în cadrul cărora participanții vor învăța de la mentorii Simplon România bazele programării în Scratch, limbajul de programare vizuală pentru copii. În plus, zzAndrei și Karinul le vor împărtăși noutăți de game design, vlogging și tehnologie printr-o serie de webinare live transmise pe canalul YouTube Orange România.

În același timp, în agenda ediției 2022 a SuperCoders vor fi incluse ateliere online și offline pilot pentru elevi și profesori din cadrul unor școli parte din programul Digitaliada, implementat de Fundația Orange.

Ne alăturăm demersurilor Orange România și aducem expertiza Digitaliada mai aproape de SuperCoders, prin implicarea profesorilor și a școlilor din program în cadrul unor ateliere pilot dedicate. Ne dorim să oferim alternative de învățare și experimentare adaptate nivelului de înțelegere al copiilor, complementare metodelor de lucru interactive și conținutului digital educativ la care au deja acces prin intermediul Digitaliada”, a spus Ovidiu Ana, Director Executiv, Fundația Orange România.

Coder, supereroul

Pentru a se înscrie în Competiția Națională SuperCoders, a doua etapă a programului SuperCoders, copiii trebuie să creeze o poveste interactivă. În baza noțiunilor pe care le-au dobândit în cadrul atelierelor de Scratch și mizând pe creativitate, aceștia trebuie să-l ajute pe supereroul Coder, personajul principal al programului, să ducă la bun sfârșit o nouă misiune, ce vizează consumul responsabil de resurse.

Ultima etapă a programului SuperCoders, Academia, reprezintă o experiență amplă și avansată de programare pentru cei mai talentați 50 de copii. Pentru o perioadă de 12 săptămâni, ianuarie-aprilie 2023, în cadrul a 12 întâlniri online, acești vor învăța noțiuni de Web Development (HTML & CSS).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: