Orange deschide al doilea laborator 5G din România, la Iași
Reading Time: 2 minuteOrange a deschis în Iași cel de-al doilea laborator 5G din România, un hub tehnologic dedicat în special sectorului automotive, în care mediul academic, startup-urile și companiile din regiunea Moldovei pot să inoveze și să testeze soluțiile bazate pe tehnologia 5G. Proiectul este realizat de Orange, în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și Continental.
Lansarea celui de-al doilea laborator 5G din România vine la 2 ani de la deschiderea celui din București și face parte dintr-o inițiativă internațională a Grupului Orange ce urmărește dezvoltarea unei rețele extinse Orange 5G Lab în Europa, Africa și Orientul Mijlociu.
Laboratorul din Iași devine astfel al 18-lea deschis la nivelul Grupului Orange, iar în cei peste 2 ani de la debutul programului, peste 2.000 de companii au beneficiat de acces la resursele din Orange 5G Lab, iar peste 200 dintre acestea au primit sprijin pentru a-și testa sau dezvolta serviciile lor bazate pe 5G.
Funcționalități
Noul laborator 5G inaugurat în cadrul TUIASI va funcționa în mod complementar cu cel din București, însă o bună parte din activitatea sa va fi concentrată pe cercetarea și dezvoltarea de soluții destinate transportului și mobilității viitorului. Astfel, Continental Iași și Orange România lucrează la dezvoltarea unei soluții pentru intersecții inteligente ce va crește siguranța rutieră și va pune bazele pentru conducerea autonomă.
Tehnologii și inovații
Orange 5G Lab din Iași are în dotare tehnologii ce vor fi disponibile în rețeaua comercială în viitor, ce pot fi testate astăzi doar în mediu de laborator:
- 5G Standalone Virtualized User Plane Function – componenta locală care procesează traficul 5G și realizează conexiunea cu rețeaua core din Orange 5G Lab București;
- 5G New Radio – componenta de acces radio a infrastructurii 5G;
- Open RAN & Open Core – separarea software-ului de hardware și virtualizarea rețelei radio sau rețelei core ce permit rularea sistemului pe echipamente CoTS (Commercial-of-the-Shelf);
- Edge Computing permite reducerea distanței dintre utilizatori (aplicații) și servicii (date) și facilitează garantarea latențelor și debitului de transmisii, după cum sunt solicitate de servicii și aplicații.
Oportunități în zona Moldovei
Arhitectura de telecomunicații disponibilă în laboratorul Orange 5G din Iași va deschide noi oportunități pentru business-urile din regiunea Moldovei, va contribui la economia regională și va accelera digitalizarea mai multor sectoare economice cu ajutorul 5G, precum: automotive și mașini autonome, orașe inteligente, transport și logistică, e-health, securitate cibernetică, tehnologie verde etc. De la deschiderea primului laborator 5G din țară și până în prezent, mai multe companii românești și startup-uri au început dezvoltarea de proiecte 5G alături de Orange, ce vizează transport fluvial și maritim coordonat de la distanță, mobilitate urbană, agricultură de precizie sau viitorul colaborării în industria 4.0.
„Lansarea Orange 5G Lab din Iași ne oferă șansa să aducem în prezent tehnologiile viitorului și să oferim mediului academic, de business și startup-urilor locale acces la o arhitectură de rețea unică în România, deschisă pentru testare. Resursele și tehnologiile din acest laborator ne vor permite să dezvoltăm alături de parteneri și cercetătorii din cadrul TUIASI, soluții pentru sectorul automotive, pentru intersecții mai sigure și pentru mobilitatea urbană, în care incidentele sperăm să devină excepție și nu regulă.” a declarat Marius Maican, Chief Technology Officer, Orange România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz