Orange adaugă Târgu Mureș și Miercurea Ciuc pe harta 5G
Reading Time: < 1 minutOrange România adaugă două noi orașe pe harta 5G: Târgu Mureș și Miercurea Ciuc. Odată cu extinderea noile orașe, rețeaua Orange 5G devine prezentă în 23 de orașe precum, Arad, Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu, Suceava și Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.
Noi oportunități pentru business
Cu viteze maxime de până la 1.2 Gbps la download şi viteze medii de 600 Mbps, rețeaua Orange 5G poate să ofere utilizatorilor o experienţă similară celei furnizată de internetul prin fibră optică, și deschide noi oportunități pentru dezvoltare în zona de inovație și cercetare.
Oferta Orange cuprinde și soluții Wi-Fi 5G la punct fix pentru administrații publice sau companii, de care pot acum beneficia și clienții din Suceava. Abonamentul Office Net 5G asigură internet fix, iar cu ajutorul router-ului prevăzut cu Wi-Fi 6, inclus gratuit în pachetul pe 24 de luni, pot fi conectate wireless mai multe dispozitive smart.
Investiții de peste 264 milioane de euro
În urma licitației de spectru organizată de ANCOM în luna noiembrie, Orange a devenit operatorul din România cu cel mai mare portofoliu de spectru și cele mai mari investiții în infrastructura de rețea, taxele de licență pentru achiziționarea acestor drepturi ridicându-se la 264,6 milioane de euro. Astfel, spectrul dobândit va contribui, în următorii 25 de ani, la dezvoltarea celor mai noi tehnologii precum 5G, dar și la inovații viitoare în comunicațiile mobile naționale, care vor oferi clienților servicii performante, acoperire și conectivitate la cele mai înalte standarde.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz