Tradiționalul spectacol open-air cu care Opera Națională București își deschide stagiunile a ajuns la a XIII-a ediție. Anul acesta, Promenada Operei va avea loc sâmbătă, 23 septembrie și va cuprinde 12 ore de muzică, activități artistice inedite și relaxare în aer liber.
Sâmbătă, 23 septembrie, începând cu ora 19:00, pe scenă se va desfășura Gala Extraordinară Promenada Operei, cu participarea soliștilor, orchestrei, corului și baletului Operei Naționale București dirijate de Iurie Florea.
Evenimentul va aduce pe scenă sopranele Madeleine Pascu, Marta Sandu Ofrim, Mihaela Stanciu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Sorina Munteanu, Crina Zancu și Mădălina Barbu, mezzosopranele Mihaela Ișpan, Oana Andra și Sorana Negrea, tenorii Daniel Magdal, Alin Stoica, Lucian Corchiș, Andrei Petre și Liviu Indricău, baritonii Cătălin Toropoc, Alexandru Constantin, Adrian Marcan, Iordache Basalic, Vicențiu Țăranu și Ștefan Ignat, bașii Marius Boloș, Leonard Bernad, Iustinian Zetea și Filip Panait, prim-balerinii Cristina Dijmaru, Rin Okuno, Bogdan Cănilă și Robert Enache. Spectacolul va beneficia de un concept de lumini și videomapping original, iar regia poartă semnătura lui Alexandru Nagy.
Dintre ariile și duetele ce urmează a fi interpretate amintim: E strano… Sempre libera… din opera „La Traviata” de G. Verdi; La donna è mobile din opera „Rigoletto” de G. Verdi; Cavatina Largo al factotum din opera din opera „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini; Te Deum din opera „Tosca” de G. Puccini, Vissi d’arte din opera „Tosca” de G. Puccini, Udisti… Mira, di acerbe lagrime… Vivrà! Contende il giubilo din opera „Trubadurul” de G. Verdi, Nessun dorma din opera „Turandot” de G. Puccini.
Emoția și pasiunea muzicii clasice se vor împleti în pași de dans, prin prezența Baletului Operei Naționale București și interpretări solistice de excepție pe esplanada din fața primei scene lirice a țării.
Accesul la eveniment este liber și se va realiza începând cu ora 12:00.
Opera Labirint este o călătorie sonoră în universul magic al Operei în care veți fi ghidați de artiștii Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess”.
Călătoria este regizată de Alexandru Nagy, susținută de PopCola și va avea loc din oră în oră, în grupuri de cel mult 50 de persoane, în intervalul 12:00-17:00 pe esplanada Operei Naționale București.
Experiența Opera Labirint face parte din proiectul Opera Verde al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” care își propune utilizarea și reutilizarea responsabilă a resurselor în beneficiul noii generații de artiști.
Spațiul destinat evenimentului este delimitat în trei zone specifice:
Zona A – zona de food court (rulote);
Zona B – scena (aprox. 1.000 de locuri);
Zona C – Opera Labirint și zonă de relaxare cu hamace;
A XIII-a ediție a evenimentului Promenada Operei este susținută de programul național Catena pentru Artă și Fundația Fildas Art.
Parteneri principali: Deos Dental și Blissful Real Estate & Property Management, Austrtherm, UNATC, Asociația Muze, InfoCons, Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”
Sponsori: ASUS, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR
Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Între 14 și 17 noiembrie, Mastercard întinde covorul roșu la cinema Victoria din Cluj-Napoca pentru a oferi cinefililor oportunitatea de…
Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București organizează duminică, 5 ianuarie, de la ora 19.00, Concertul Extraordinar de Anul Nou,…
De miercuri, în București începe evenimentul de business care de 23 de ani dă tonul în mediul de afaceri din…
Black Friday rămâne unul dintre cele mai populare evenimente în România. 93% dintre români sunt familiarizați cu acest eveniment de…
MPR Group anunță lansarea exclusivă în România a Meili Vodka, o marcă de vodkă premium creată de celebrul actor Jason…
În ultimii ani, România a cunoscut o creștere semnificativă a interesului față de un stil de viață sănătos, vizibilă atât…