Companii Stiri

One United Properties sprijină restaurarea frescei din Aula Academiei de Studii Economice

19 iul. 2021 3 min

One United Properties sprijină restaurarea frescei din Aula Academiei de Studii Economice

Reading Time: 3 minute

One United Properties, un dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte din București, se implică în restaurarea celei mai mari fresce de interior din România, celebra frescă din Aula Magna de la ASE, o pictură murală realizată de artistia Cecilia Cuțescu-Storck.

 „Istoria negoţului românesc”, pictură murală realizată de artista Cecilia Cuţescu-Storck acum 88 de ani, este unică prin desenul său cu o suprafață de peste 100 mp. Restaurarea frescei va începe din toamna acestui an.

„Este o mare bucurie pentru noi, pentru One United Properties, să să putem susține restaurarea și conservarea unei opere de artă devenite simbolul primei universități economice din România. Vom fi parte din acest demers important al Academiei de Studii Economice, pentru că este dorința noastră să ne implicăm, pe termen lung, în protejarea și promovarea Patrimoniului Românesc și în sprijinirea educației”, a declarat Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties.

Restaurarea frescei din Aula Magna a Academiei de Studii Economice, posibilă cu sprijinul One United Properties, va începe în luna septembrie a acestui an și va fi dedicată celei de-a 110-a aniversări a universității. Timp de 6 luni, cinci specialiști în domeniu vor lucra la refacerea frescei de peste 100 de mp. Pictura în ulei realizată în perioada 1932-1933 de artista Cecilia Cuțescu-Storck, prima femeie din Europa care ocupă o catedră universitară de artă, ilustrează peste o sută de personaje în mărime naturală, dispuse în șase registre care se succed, ilustrând comerțul românesc de-a lungul timpului.

IMG 20210707 WA0003

Proiectul prevede restaurarea completă a acestei lucrări emblematice și este coordonat de reputatul specialist, prof. univ. dr. Maria Dumbrăviceanu, de la Universitatea Națională de Arte București, Departamentul Conservare și Restaurare. Până în prezent, lucrarea a fost restaurată de trei ori, iar noua intervenție de refacere îi va păstra autenticitatea și valoarea.

„În urma expertizei minuțioase a celor mai buni specialiști în domeniu din țară, lucrarea necesită o nouă intervenție de restaurare. Cel mai complicat lucru de rezolvat a fost să găsim sponsorii potriviți pentru realizarea acestui proiect important pentru noi. Și iată, suntem bucuroși și onorați să fi obținut susținerea financiară a prestigioasei One United Properties pentru realizarea acestui important proiect pentru noi și, mai ales, pentru zecile generații ce ne vor urma aici, în Academia de Studii Economice din București. Exprimăm gratitudinea și admirația noastră pentru acest nobil demers comun în care universitatea noastră colaborează cu mediul de afaceri de top din România pentru a salva un simbol prețios, o piesă de artă de partimoniu și de a transmite un mesaj de optimism, respect și încredere în adevăratele valori ale vieții, implicit ale societății, a adăugat Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector al Academiei de Studii Economice București.

Prin importanța și valoarea acestei sponsorizări, One United Properties devine primul Partener Platinum al Academiei de Studii Economice din București.

Academia de Studii Economice din București este liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, bine poziționat în rankingurile internaționale de prestigiu. Cu o tradiție de peste 108 ani, Academia de Studii Economice din București este o universitate modernă, care se adaptează constant la provocările economiei de piață în stransă legătură cu cerințele mediului de afaceri. ASE este într-o dinamică permanentă, oferind mereu noi oportunități celor peste 23.000 de membri ai comunității sale universitare.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: