One United Properties (BVB: ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, va distribui în data de 20 decembrie 2021 acțiuni gratuite în proporție de 4 acțiuni noi ONE pentru fiecare 5 acțiuni deținute. Acțiunile gratuite vor fi acordate acționarilor care dețin acțiuni ONE la data de înregistrare 16 decembrie 2021. Data participării garantate, adică ultima dată la care investitorii pot cumpăra acțiuni ONE pentru a beneficia de acțiunile gratuite, este 15 decembrie 2021.
„Încă de la prima operațiune de majorare a capitalului One United Properties efectuată în 2017, am incorporat întotdeauna primele de emisiune in capitalul social. Totodată, având în vedere potențialul incredibil de dezvoltare al sectorului imobiliar din România, dar și de peste hotare, suntem dedicați păstrării politicii noastre de dividende orientate spre creștere, care încorporează atât distribuția de numerar, cât și acordarea de acțiuni gratuite. Ne menținem astfel politica de dividende conform căreia vom distribui acționarilor până la 35% din profitul brut consolidat, restul capitalului fiind reinvestit în creșterea afacerii noastre. În paralel, dorim să conservăm modelul de distribuție semestrială a dividendelor, prima plată a acestora fiind aprobată în cadrul adunării anuale a acționarilor din luna aprilie a fiecărui an, iar cea de-a doua fiind supusă aprobării acționarilor în a doua jumătate a anului. Credem că această abordare atinge echilibrul perfect între a recompensa toți acționarii noștri pentru contribuția lor, menținând în același timp accesul la capitalul necesar dezvoltării noastre,” a declarat Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.
Valoarea totală a majorării de capital social este de 228.812.470,60 lei, iar compania va emite un număr total de 1.144.062.353 de acțiuni ordinare noi, cu valoarea nominală de 0,20 lei pe acțiune. Capitalul utilizat pentru această operațiune provine din încorporarea a aproximativ 80% din primele de emisiune rezultate în urma IPO-ului pe care One United Properties l-a derulat în perioada 22 iunie – 2 iulie 2021. Prin urmare, în urma operațiunii de majorare a capitalului social, capitalul social al One United este de 514.828.058,80 lei, împărțit în 2.574.140.294 acțiuni.
În cazul în care numărul de acțiuni la care are dreptul acționarul nu este un număr natural, numărul de acțiuni atribuite va fi rotunjit în jos la următorul număr natural. Pentru fracțiunile de acțiuni, One United Properties va plăti un preț de decontare rezultat din algoritmul stabilit conform prevederilor legale aplicabile, care este egal cu 2 lei. Decontarea fracțiunii de acțiuni va fi plătită acționarilor în data de 27 decembrie 2021.
One United Properties este a treia companie antreprenorială ca mărime listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, precum și cel mai mare dezvoltator imobiliar listat pe piața de capital locală. Acțiunile companiei au debutat la BVB pe 12 iulie 2021, în urma unui IPO de succes, în cadrul căruia compania a atras 260 de milioane de lei pentru dezvoltări ulterioare atât în segmentul rezidențial, cât și în cel de birouri. Începând cu data de 20 septembrie 2021, acțiunile ONE sunt incluse în indicele BET, care urmărește evoluția celor mai lichide 19 companii listate la BVB. Pe 20 noiembrie 2021, FTSE Russell a anunțat că acțiunile ONE vor fi incluse începând cu 20 decembrie 2021 în indicele FTSE Russell pentru piețele emergente, FTSE Global All Cap.
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…