Stiri

One United Properties aduce restaurantul Bonnie în București, la hotelul Mondrian

18 sept. 2024 3 min

One United Properties aduce restaurantul Bonnie în București, la hotelul Mondrian

Reading Time: 3 minute

One United Properties, un investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță extinderea activelor sale în domeniul ospitalității: în cadrul parteneriatului cu Ennismore, compania colaborează cu Paris Society, brandul inovator care gestionează unele dintre cele mai renumite locații de dining și entertainment din Paris și din lume, pentru deschiderea unui restaurant Bonnie în cadrul hotelului Mondrian București.

Cu un portofoliu de peste 70 de locații, grupul Paris Society, fondat în 2008 de Laurent de Gourcuff și parte din grupul Ennismore, este un actor-cheie în domeniul ospitalității din Franța, oferind o gamă diversificată de servicii în sectorul evenimentelor de lux și al ospitalității. Astăzi, Paris Society numără peste 3.000 de angajați și își dezvoltă activitățile în jurul a patru poli complementari (Restaurante – Evenimente – Cluburi – Hoteluri), combinând locații excepționale cu o experiență valoroasă. Cu o viziune care aduce împreună farmecul Parisului și energia vibrantă a New York-ului, restaurantele Bonnie – prezente azi în Paris – se mândresc cu o atmosferă caldă și primitoare și oferă experiențe culinare creative. Restaurant, bar și club, conceptul Bonnie face parte din proiectul „reinventarea Parisului”, pe care Paris Society a ales să îl dezvolte pentru a crea o nouă scenă pentru petreceri exclusiviste.

„Paris Society a creat tot timpul standarde în industria ospitalității și suntem încântați să colaborăm cu ei pentru extinderea noastră în București. Hotelul Mondrian București, primul hotel de lifestyle dezvoltat de One United Properties, va fi completat de experiențele unice pe care Bonnie le va oferi oaspeților săi: o călătorie a simțurilor și opțiuni de dining de lux create de bucătari de top la nivel mondial. În strategia noastră ONE 2030 prezentată în această primăvară, ne-am reafirmat angajamentul de a contribui la dezvoltarea turismului și ospitalității din București aducând branduri internaționale cunoscute în România, în cadrul eforturilor de a îmbunătăți experiențele clienților noștri. Suntem ferm convinși că Bonnie va crea un cadru perfect pentru experiențe de neuitat în București”

Riad Abi Haidar, partener și CEO al Diviziei de Ospitalitate la One United Properties.

„De ani de zile construim mărci puternice care au devenit lideri în sectorul de lifestyle de lux, datorită locațiilor unice din Paris, Londra și Dubai. Bonnie este brandul care se bucură de cea mai mare notorietate și care prezintă un potențial de dezvoltare semnificativ. Sunt mândru să pot colabora azi cu One United Properties și Mondrian pentru a aduce conceptul Bonnie într-o locație care va deveni un punct de referință al Bucureștiului”

Laurent de Gourcuff, fondator și Președinte Paris Society.

Restaurantul Bonnie, care va fi deschis în cadrul hotelului Mondrian București, promite o experiență nouă și surprinzătoare pentru piața hotelieră locală, creând un spațiu cu atmosferă vibrantă și exuberantă. În cadrul acestui hotel de lifestyle, Bonnie va oferi o experiență unică, devenind locul unde toată lumea își dorește să ajungă. Cu restaurant, bar, grădină de iarnă, curte exterioară și club privat, Bonnie va fi animat 7 zile din 7, de dimineață până seara târziu. Restaurantul va include o curte interioară care va aminti de o grădină pariziană, o insulă de verdeață și lumină naturală în mijlocul hotelului. Ca un omagiu adus celor mai seducătoare hoteluri pariziene, Bonnie va propune o ofertă personalizată pentru a încânta atât clienții locali, cât și pe cei internaționali, de la mic dejun până la cină, într-un loc cu design iconic și spectaculos. Pentru seri uimitoare, Bonnie va oferi un Club Privat rezervat unei clientele selecționate; astfel, prezența în acest loc va deveni un obiectiv al unei comunități care dorește să se distreze, să savureze cocktailuri delicioase și să danseze până în zori într-o atmosferă primitoare, pe acordurile celor mai buni DJ internaționali.

La începutul acestui an, One United Properties și Ennismore, compania de ospitalitate și lifestyle cu cea mai rapidă creștere, au semnat un parteneriat pentru deschiderea primului hotel Mondrian în București. Hotelul va fi situat pe strada Georges Clemenceau nr. 8-10, în apropierea Ateneului Român, pe o stradă liniștită, cu atmosferă intimă, din inima orașului, unde One United Properties a achiziționat anterior o construcție cu intenția de a o transforma într-un hotel. Această dezvoltare marchează debutul pentru One United Properties pe piața ospitalității.

Array

Articole pe aceeași temă: