Pionier în peisajul retailului din România, București Mall a introdus prima experiență de centru comercial modern. Cătălina Vasilache, Center & Facility Manager la București Mall Shopping Center, detaliază modul în care București Mall a devenit o destinație one-stop-shop, ținând pasul cu așteptările și schimbările din retail, punând accent pe inovație și sustenabilitate.
Gestionarea operațiunilor unui centru comercial de talia București Mall reprezintă un echilibru între provocare și expertiză. Provocările sunt inevitabile într-un mediu atât de dinamic, unde fiecare zi aduce noi situații ce trebuie gestionate prompt și eficient. Investițiile și dotările București Mall ne ajută să operăm fiecare activitate eficient. Sistemele din spate sunt extrem de bine gândite, iar procesele riguros verificate și bine puse la punct, astfel încât reușim să preîntâmpinăm sau să rezolvăm rapid provocările ce pot apărea în operarea unui centru comercial.
În 1999, când București Mall și-a deschis porțile pentru prima dată, conceptul de cumpărături era centrat predominant pe o varietate de magazine situate într-un spațiu modern. Mall-ul a fost pionier în peisajul retailului din România, introducând prima experiență de centru comercial modern din țară, aducând cumpărăturile, relaxarea și divertismentul sub același acoperiș, transformându-le într-o experiență unică. Renumite branduri internaționale și-au deschis prima locație aici. Cumpărătorii de astăzi caută mai mult decât simple magazine; așteaptă experiențe captivante, implicare socială și o gamă diversă de servicii care depășesc cumpărăturile tradiționale.
Ca răspuns la această schimbare, București Mall s-a transformat într-o destinație one-stop-shop, unde găsești orice ai nevoie într-o singură locație, ușor de parcurs. Clienții se așteaptă ca mall-urile să ofere un mix complet de retail, dining, wellness, divertisment și chiar spații de coworking, toate într-un mediu vibrant și captivant. Iar București Mall reușește să le aducă pe toate într-un singur loc, completându-le și cu experiențe culturale, ateliere creative și interactive, concerte și expoziții. De asemenea, se pune un accent tot mai mare pe sustenabilitate; astfel, București Mall și-a modernizat recent zona de food court, unde a adus mobilier fabricat din materiale reciclabile. Centrul comercial oferă și un work hub dedicat, o altă premieră, fiind primul spațiu de lucru comun, cu acces gratuit, dintr-un centru comercial din București. De asemenea, retailerii se uită acum și la localizare, un avantaj pe care noi continuăm să îl avem fiind chiar în inima capitalei și în mijlocul unui cartier dinamic care s-a dezvoltat în ultimii ani.
Este un proces continuu de inovație și adaptare, în care flexibilitatea și creativitatea joacă un rol central. Pentru a optimiza costurile operaționale, ne concentrăm pe eficiența energetică, utilizarea inteligentă a datelor și pe integrarea noilor tehnologii. În același timp, îmbunătățirea serviciilor vine dintr-o înțelegere mai profundă a nevoilor clienților noștri și din dezvoltarea unor oferte personalizate care să le aducă valoare adăugată.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 386 (16 septembrie – 16 octombrie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…