Dezvoltatorul imobiliar One United Properties derulează în prezent lucrări de restaurare pentru fosta hală Ford din București, care va fi modernizată într-un spațiu mixed-use sustenabil, ce va include o sală pentru spectacole de teatru și o zonă de muzeu.
După restaurare, aceasta se va deschide sub numele One Gallery și va include, pe lângă birouri moderne și un concept de food market unic pe piața locală, și o zonă de muzeu, care va celebra istoria acestui imobil. Luminatorul istoric care va acoperi etajul oferă, prin deschidera lui amplă și înălțimea crescută o diversitate de spații neuzuale, de la birouri foarte luminoase, la zone culturale și de petrecere a timpului liber. Astfel, One Gallery vă gazdui o sală multifuncțională pentru spectacole de teatru, evenimente culturale, concerte, conferințe.
One United Properties își propune să contribuie la revitalizarea zonei Floreasca prin conceptele comerciale lansate odată cu inaugurarea One Gallery. Spațiul alocat sălii multifuncționale are rolul să anime viața culturală a cartierului și să îi atragă deopotrivă pe locuitorii Capitalei și pe turiști. În plus, pentru a celebra istoria valoroasă a acestui imobil de patrimoniu, compania va amenaja și un spațiu-muzeu, care va cuprinde documente ale vremii, fotografii de arhivă, precum și singura mașină de epocă asamblată chiar în fosta fabrică ce mai există în Europa.
„Restaurarea fostei fabrici Ford reprezintă un demers deosebit de valoros pentru oraș, pentru istoria moștenită a acestui loc și pentru oportunitățile viitoare pe care le creează. Ne propunem să readucem la viață acest reper urban și să îl transformăm într-un spațiu comercial modern, o adevărată agoră contemporană care va anima viața culturală și socială, exact așa cum vedem în marile capitale europene. Scopul nostru declarat este să ne implicăm în revitalizarea cartierelor în care construim, oferind facilități și beneficii pentru întreaga comunitate”
Andrei Diaconescu, cofondator și co-CEO One United Properties.
One Gallery va găzdui un supermarket Auchan concept store, un food market și spații office la etaj. La începutul verii, compania a anunțat încheierea unui parteneriat cu Tomcat Hospitality pentru a opera în cadrul One Gallery un concept modern de food market, care va adăposti 47 de operatori diferiţi, cu produse premium, în diverse formate integrate sub acelaşi acoperiş. Acest concept modern va poziționa Bucureștiul alături de alte orașe europene de prestigiu prin premiera acestui concept gastronomic inovator și premium.
Clădirea fostei fabrici Ford, situată în cadrul dezvoltării One Floreasca City a One United Properties, a fost prima fabrică Ford cu o linie de asamblare operațională din Europa de Est. Terenul pe care a fost construită fabrica a fost cumpărat la începutul anilor 1930 chiar de către Henry Ford. Fabrica s-a deschis în 1936, având 100 de angajați. Aproximativ 2.500 de vehicule au fost asamblate în fabrică an de an, până în 1948, când fabrica a fost închisă după ce România a intrat sub influența sovietică.
One United Properties a achiziționat clădirea în 2022, cu scopul de a o restaura și readuce în circuitul public. Odată finalizate lucrările de restaurare, One Gallery se va deschide ca un spațiu retail și office, parte integrantă a dezvoltării multifuncționale One Floreasca City, completând oferta de servicii comerciale atât pentru rezidenți, cât și pentru întreaga comunitate locală. Data estimată de livrare a imobilului restaurat este trimestrul al treilea din 2025. Valoarea brută de dezvoltare pentru One Gallery este estimată în prezent la 100 de milioane de euro, cea mai mare investiție privată din România în restaurarea unui imobil istoric.
În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…
PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…
Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…
AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…
Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…