Interviuri Sustenabilitate

Olympus România: Motor de creștere pe termen lung și sprijin pentru sustenabilitate

24 oct. 2024 3 min

Olympus România: Motor de creștere pe termen lung și sprijin pentru sustenabilitate

Reading Time: 3 minute

Într-un context economic tot mai competitiv, Olympus România își consolidează poziția pe piața de lactate printr-o investiție strategică în dezvoltarea unui nou centru logistic modern. Cu o capacitate de stocare impresionantă de 32.000 de paleți și echipat cu cele mai noi tehnologii de automatizare, acest hub va susține atât creșterea vânzărilor pe termen scurt, cât și extinderea pe piețe internaționale.

Athanasios Giannousis, Commercial Manager al Olympus România, ne explică cum această investiție ambițioasă va optimiza operațiunile companiei și va contribui la obiectivele de sustenabilitate și dezvoltare durabilă.

Cum estimați că va influența noul centru logistic vânzările Olympus în următorul an și în următorii 5 ani?

Capacitatea de stocare a 32.000 de paleți în unul dintre cele mai mari depozite high-bay cu temperatură controlată (20-40 C) din România, ne permite să gestionăm mult mai eficient întreaga activitate a Fabricii de Lapte Brasov. Pe termen scurt, capacitatea adițională și dotarea cu tehnologii avansate de automatizare a noului centru logistic vor accelera operațiunile noastre curente, prin furnizare din stoc și posibilitatea de a onora mai multe comenzi simultan.

Pe termen lung, flexibilitatea noului centru logistic ne va oferi posibilitatea de a crește volumul producției din România și de a furniza pe mai multe piețe internaționale lactatele de calitate superioară produse în județul Brașov. În concluzie, ne așteptăm la o creștere a vânzărilor pe termen scurt și la o creștere graduală în următorii 5 ani, iar acum putem spune că avem tot ceea ce ne trebuie pentru a răspunde eficient viitoarelor solicitări.

Investiția în noul centru logistic s-a impus pentru acoperirea cererii provenite din partea clienților existenți sau vizați și noi parteneriate?

În primă fază, construcția noului centru logistic vizează acoperirea cererii actuale în creștere, rapid și eficient, astfel încât să păstrăm nivelul de profesionalism cu care ne-am obișnuit partenerii.

Un alt beneficiu al investiției este că va permite Fabricii de Lapte Brașov să opereze la parametri optimi, înainte de inaugurarea depozitului high-bay, capacitatea de stocare situându-se sub capacitatea de producție a fabricii.

Nu în ultimul rând, investiția a luat în calcul și o majorare a exporturilor, pe măsură HELLENIC DAIRIES își amplifică prezența în țări ca Germania, Franța, UK, Italia, și se extinde pe noi piețe internaționale. Așadar, construcția și utilarea noului centru logistic cu cele mai recente inovații tehnologice a fost necesară pentru consolidarea poziției noastre actuale, dar și pentru a susține noi parteneriate, interne, pe piețe internaționale unde sunt prezente deja produsele Olympus, cât și în țări unde nu am ajuns deocamdată.

Cum va sprijini noul hub logistic dezvoltarea durabilă?

depozit Olympus - Fabrica de Lapte Brasov

Ca lideri în colectarea laptelui de la fermierii români, cel mai important beneficiu pe care îl aduce noul hub logistic este că ne dă posibilitatea de a susține și mai mult economia locală. Suntem în topul celor mai mari producători de lactate din România, iar intensificarea producției de lapte pentru consum, iaurturi și brânzeturi marca Olympus, grație noului depozit high-bay, va duce atât la dezvoltarea parteneriatelor actuale, cât și la noi parteneriate cu fermierii din România.

Totodată, prin gradul ridicat de eficiență energetică și impactul redus pe care operațiunile noastre îl au asupra mediului, facilităm atingerea obiectivelor de sustenabilitate nu doar la nivel de grup, ci și în cadrul lanțului valoric al partenerilor noștri.

Pe lângă toate acestea, aș mai dori să amintesc faptul că activitatea noastră de bază este producția lactatelor, o grupă importantă de alimente pentru dietele echilibrate. Esențial în această grupă este laptele de consum, acesta sprijinind organismul în creștere și întărind sistemul osos prin aportul de calciu.

Ca producători ai unei game largi de lapte pentru consum și lactate, fabricate și depozitate respectând cele mai înalte standarde, producție responsabilă față de mediu, implicare socială și numeroase campanii de educare, aș putea spune că brandul Olympus, Fabrica de Lapte Brașov și Hellenic Dairies și-au dovedit respectul față de sustenabilitate și vor continua să o facă atât în România, cât și peste hotare.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 387 (16 octombrie – 16 noiembrie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: