Ogilvy România este partenerul oficial de comunicare pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023
Reading Time: 2 minuteOgilvy România anunță câștigarea pitch-ului de comunicare strategică și de media (prin agenția Mindshare) pentru cea mai importantă mișcare culturală a anului, Programul Cultural Național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023.
Sub conceptul umbrelă Timișoara oraș liber, spirit liber, agenția este onorată să construiască comunicarea strategică și creativă pentru unul dintre cele mai complexe programe culturale, la nivel european, Timișoara devenind, astfel, un ambasador al României, la nivel internațional.
„Pentru noi, programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 a fost din prima secundă un proiect altfel. Nota relațiilor personale și colective pe care le avem cu Timișoara ne-a obligat la un discurs credibil, puternic, care nu îți rămâne indiferent. Astfel, ideea noastră transpune creativ ethosul unui oraș care nu s-a mulțumit niciodată cu norma, care a fost punct de start pentru idei noi, transformatoare. Am apelat la execuții complete, rotunde, care vorbesc împreună și separat despre spiritul unui oraș pe care îl iubim cu toții.” – Adrian Diac, Creative Director Ogilvy România.
”Dată fiind importanța strategică a proiectului Capitalei Europene a Culturii 2023 pentru România și pentru Europa, Timișoara avea nevoie de un partener profesionist, cu experiență și reputație, care să realizeze strategia de comunicare și procesul creativ al acestui proiect la standarde pe măsură. Suntem încrezători că vom face cunoscut proiectul Timișoara-Capitală Europeană a Culturii 2023 pe plan intern și internațional și că el va genera externalități socio-economice pozitive pentru comunitatea noastră.”- Ovidiu Megan, Director Executiv Asociația Timișoara 2023-Capitală Europeană a Culturii.
Despre Ogilvy
Ogilvy Group, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY). Pe piața locală, Ogilvy creează platforme de comunicare, experiențe și campanii personalizate pentru a răspunde celor mai specifice nevoi ale brandurilor. Ogilvy construiește branduri, le gestionează reputația și le sprijină ascensiunea printr-un storytelling creativ, susținut de date și tehnologie, având la bază următoarele arii de expertiză: strategie de brand, advertising, customer engagement & commerce, PR & Influence și digital transformation.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz