Stiri

Oficial s-a încheiat pandemia de COVID. Hotărârea luată de premierul Ciolacu

28 iun. 2023 < 1 min

Oficial s-a încheiat pandemia de COVID. Hotărârea luată de premierul Ciolacu

Reading Time: < 1 minut

Premierul Marcel Ciolacu a convocat Comitetul Național pentru Siutații de Urgență, organismul care a declarat pandemia de Covid la momentul producerii acesteia. CNSU a fost organismul care a stabilit restricțiile și măsurile ce au fost luate în cadrul pandemiei din 2020.

În reuniunea CNSU de aseară, a fost aprobată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19 și aplicabilitatea art. 1 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36 din 21.07.2020.


CNSU a aprobat această Hotărâre luând în considerare Raportul elaborat la cea de-a cincisprezecea reuniune a Comitetului de Urgență al Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la evoluția bolii COVID-19, prin care s-a evidențiat tendința de scădere a deceselor cauzate de COVID-19, a spitalizărilor și a internărilor în secțiile de terapie intensivă, precum și nivelurile ridicate ale imunității populației la SARS-CoV-2.


Aceste concluzii au fost coroborate cu pozițiile oficiale adoptate public de Directorul General al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit cărora COVID-19 a devenit o problemă de sănătate stabilă ce nu mai constituie o urgență de sănătate publică de interes internațional.

Array

Articole pe aceeași temă: