Ofelia Popii: Teatrul ca șansă de a deveni mai buni

Ofelia Popii: Teatrul ca șansă de a deveni mai buni

Este o forță a naturii, talentul ei depășind granițe, spații, timp. Ofelia Popii devine personajul pe care îl interpretează și îi spune povestea, într-un mod aparte. Rolul din „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, de pildă, dar și performanțele din alte spectacole sunt mărturii ale unei actrițe desăvârșite. Am stat de vorbă cu Ofelia despre ediția din acest an a FITS, dar și despre ce o motivează și ce o sperie.

Cum a fost FITS 2021 pentru tine, având în vedere că ai avut multe proiecte în cadrul acestei ediții?

Am așteptat festivalul cu înfrigurare și entuziasm. A fost o perioadă foarte intensă și solicitantă, a trebuit să mă concentrez să fac față provocării de a juca atât de multe spectacole, de a fi prezentă la interviurile și întâlnirile la care am fost solicitată și de a-mi sprijini foștii studenți care terminau anul trei și au participat cu trei reprezentații în FITS.

Am reușit să și vizionez câteva spectacole interesante, mai puține decât mi-aș fi dorit, dar mă bucur pentru ce am văzut. Pe scurt, a fost greu, dar a fost frumos! Mă gândesc cu speranță la viitoarea ediție.

Joci rolul lui Mefisto de 14 ani. Faci un rol care transcende granițe, oameni, timp, spațiu. De unde vine puterea interioară și inspirația pentru acest rol magistral?

Mulțumesc! Este o bucurie să primesc feedback-uri pozitive din public! Spectacolul „ Faust ” este o provocare și o școală pentru mine. Mefisto este un personaj solicitant fizic și psihic, care mă obligă să mă mențin într-o condiție foarte bună, să pot face față performanței impuse de spectacol și care continuă să mă intrige.

Curiozitatea pe care continui să o am față de personaj și continua căutare este ceea ce păstrează interpretarea vie.

Cât de dificil este să joci acest personaj emblematic an după an?

Odată cu vârsta, chiar dacă unele elemente ce țin de partea fizică sunt mai dificil de executat, cred că am câștigat în profunzime și acest rol m-a ajutat să înțeleg mai multe lucruri despre arta actorului și despre mine, ca om și ca actriță.

Din punctul meu de vedere, este o mare șansa pentru un actor să aibă ocazia să joace un spectacol atât de mult timp, să se analizeze într-un rol în decursul mai multor ani. Mi s-a pus întrebarea dacă nu m-am plictisit să joc Mefisto. Nu, deloc. De fapt, mi se pare tot mai interesant.

Ai ajuns vreodată în punctul în care să spui nu mai vreau să fac Mefisto?

Nu, nu am ajuns acolo și sper să nu se întâmple acest lucru. Mi-e teamă de momentul în care nu aș mai putea juca Mefisto, din motive ce nu țin de voința mea…

Te-am văzut și în „Conferința iraniană”, unde ai un rol bazat foarte mult pe emoție și pe puterea cuvintelor. Cum devine Ofelia personajul pe care îl interpretează la un moment dat?

E mult de vorbit aici…Ca să explic pe scurt: în orice personaj, mă documentez, caut referințe reale, dar apelez și la ficțiune (filme artistice care să mă inspire, de exemplu), apoi la propria imaginație, desigur, empatizez cu personajul meu… Se formează astfel, ușor, o imagine interioară, cu care încerc să mă identific.

Care sunt spectacolele din noua stagiune a teatrului „Radu Stanca” în care o să apari?

Pe lângă spectacolele din stagiunile trecute, pregătim acum „ Trei surori”, în regia lui Andrei și Andreea Grosu, în care voi juca rolul Mașa. Sper din tot sufletul să reușim să prezentăm publicului un spectacol bun, care să dea de gândit și să îmbogățească spiritual spectatorii.

Actrița Ofelia Popii este și profesoara Ofelia Popii. Cum vezi teatrul și studenții din această perspectivă?

Zona de pedagogie m-a ajutat să îmi clarific discursul în ceea ce privește teatrul, să depășesc perioada bâlbelor și căutării oarbe, să îmi structurez ideile pentru a mă putea face înțeleasă. De multe ori actorii se bazează pe intuiție, și eu folosesc mult intuiția, inspirația pare a fi ceva ce nu putem defini, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Putem conduce actul scenic pe un drum creativ, putem dezvolta abilități și putem atinge scopuri scenice fără să devenim rigizi sau mai puțin „artiști”. Câștigând în limpezime, sau înțelegând procesul, nu știrbești cu nimic din misterul creației. Este necesar ca studenții să fie îndrumați corect în învățarea acestei meserii.

Timpul de studiu este, din păcate, extrem de scurt, mi se pare imposibil să pregătești un viitor actor în numai trei ani, ei sunt asaltați, în mod violent, de volumul de informații și abia aștept să se revină la cei patru ani de facultate. În perioada aceasta de studiu, studentul învață nu numai strategii de lucru care să îl ajute să fie creativ, el trebuie să învețe să decidă cum să se folosească de diferite metode de lucru, să se adapteze stilurilor practicate de diferitele personalități ale regizorilor.

Studentul trebuie să se autocunoască, să învețe să caute spre drumuri care îl ajută să se dezvolte, el își dezvoltă rezistență fizică, dar mai ales psihică în această meserie extrem de solicitantă. Personalitatea tânărului se formează. Este o perioadă dificilă, dar de felul în care studentul înțelege acum ce înseamnă cu adevărat creativitatea, de atitudinea și devotamentul lui pentru artă, va depinde tot ce se întâmplă cu el în viitor.

De aceea, este necesară formarea unei strategii pentru fiecare student în parte, în funcție de personalitatea sa, ținând cont de viziunea a ceea ce studentul respectiv este acum, dar și de ceea ce poate deveni. Asta este o mare responsabilitate, care poate duce la multe nopți nedormite, dar dacă ești pasionat găsești puterea de a continua.

Dacă nu ai făcut teatru, ce ai fi făcut?

Aș fi scris, probabil. Ador să îmi imaginez povești. Sau aș fi lucrat cu copiii. Sau aș fi studiat psihologia. Sau aș fi pictat. Sau?

Care sunt demonii Ofeliei?

Mai demult am vrut să exorcizez din mine frica, dar am găsit o soluție mai bună: să o folosesc. În general, mă gândesc la punctele mele slabe ca la aspecte ce pot fi îmbunătățite sau folosite prin felul în care mă raportez la ele. Cu toții avem în noi monștri care, atunci când își găsesc calea, ne ajută să devenim mai buni, sau care pot fi îmblânziți, dacă sunt înțeleși.

Care sunt neîmplinirile tale? Și care sunt lucrurile care te fac fericită?

Mă fac fericită natura, soarele, evenimentele pozitive; cea mai fericită sunt când o văd fericită pe fetița mea. Neîmplinirile sunt legate de decizii profesionale din trecut, de opțiuni pe care le regret din cauză că nu am fost destul de matură să văd oportunitatea atunci când apărea. Acesta este motivul pentru care încerc să îi ajut pe studenți să cântărească șansele și să nu le rateze.

Actoria este pentru tine ca o a doua natură. Te-am văzut în multe roluri și în toate, fără excepție, acolo vedem personajul, nu o mai vedem pe Ofelia. De unde capacitatea aceasta de a fi una cu personajul?

În momentul în care devii actor, da, actoria este modul tău de viață, face parte din viața ta, din momentul în care deschizi ochii dimineața și până când te culci, de fapt, chiar și ceea ce visezi are legătură cu scena, eu am avut foarte multe idei pentru personaje din vise. Eu așa cred.

Provocarea cea mare este să te contopești cu personajul, să îl pătrunzi în cel mai intim mod, să experimentezi ce înseamnă să fii altcineva. Altfel, actoria ar fi plictisitoare. Dar așa, este cea mai fascinantă meserie!

De unde ai puterea să o iei de la capăt, cu fiecare rol, cu fiecare generație nouă de studenți?

Nu pot să răspund în legătură cu studenții, sunt abia la început, la a doua promoție pe care o ghidez eu și nu pot să știu pentru cât timp o să continui să fac asta. Lucrul cu ei mă pasionează și îmi hrănește suficient puterea de a continua. Sper să nu mă înfrângă alte aspecte. Eu le dăruiesc cu tot sufletul ceea ce am acumulat în experiența mea scenică și consider că foștii studenți din promoția pe care am pregătit-o sunt mai mult decât pregătiți pentru a debuta cu succes pe o scenă profesionistă. Le țin pumnii!

Pentru fiecare rol în teatru, munca în sine, curiozitatea descoperirii personajului și a mea, este ceea ce mă face să pornesc în noua căutare. Întotdeauna m-au pasionat oamenii, vreau să înțeleg diferite comportamente experimentând situații, iar actoria este terenul perfect pentru a-mi satisface această curiozitate.

Ce ar schimba Ofelia Popii în teatrul românesc?

Nu mă pot pronunța legat de legi, nu sunt informată suficient și nici nu am pregătirea necesară. Dar aș face o observație: prea puține teatre par a avea o viziune legată de repertoriu și de actorii angajați. Nu am observat existența unei strategii care să aibă ca scop dezvoltarea actorilor, de exemplu. Asta aș schimba în teatru.

Ar fi bine, de asemenea, ca regizorii să fie ceva mai informați în legătură cu echipa de actori, să propună spectacole pentru această trupă, iar actorii să aibă timp să se pregătească pentru rolurile lor, să aibă timp de documentare.

Ce te sperie cel mai mult? Dar ce te face să fii optimistă?

Lipsa de comunicare, în general, mi se pare îngrozitoare. În domeniul nostru, cel mai mult mă sperie ideea de a nu mai face teatru pentru un public real, existent în sală.

Mă gândesc cu speranță că oamenii, măcar după experiența asta nefericită, își vor da mai mult silința să se asculte real, vor fi mai atenți unii cu alții, se vor aprecia mai mult, vor realiza ce importantă este comunicarea. Teatrul este un loc în care, printre multe alte valori, se pune accent pe empatie, este un loc în care împărțim unii cu alții idei, experiențe, care se bazează pe comunicarea directă. Cu ajutorul teatrului, avem șansa să devenim mai buni. Putem opta pentru asta.