Interviuri BIZ LA BIENALĂ Creativitate MarComm

Octavian Ionescu, BAT România: Susținere pentru o transformare creativă

20 iun. 2024 4 min

Octavian Ionescu, BAT România: Susținere pentru o transformare creativă

Reading Time: 4 minute

Cum stimulezi dezvoltarea creativă și cum activezi comunitatea pentru a crea proiecte unice? Octavian Ionescu, Senior Entertainment Manager la BAT România, ne-a vorbit despre viziunea glo™ în această direcție și despre cum integrezi creativ brandul în evenimente relevante pentru publicul tău.

De ce glo* iubește arta și artiștii?

glo™ se înscrie în categoria produselor care revoluționează o întreagă industrie tradițională prin inovație. Începând cu produsul în sine, am extins ulterior viziunea spre o platformă de activare menită să stimuleze dezvoltarea creativă. Astfel au luat naștere conceptul și platforma #rebelswithacause. Aceasta reprezintă o concretizare clară prin care creativitatea și imaginația artiștilor sunt promovate, în linie cu misiunea brandului de a sprijini comunitatea la nivel local.

Printre proiectele ce au contribuit la această transformare creativă se numără: EcoGraffiti, glo™ Creative Camp, multiple call-uri pentru artiști sau DJ la festivaluri, Art Safari, precum și la nivel de execuție de canal. Povestea va continua cu siguranță, menținând direcția de susținere a industriilor creative.

Care au fost principalele evenimente la care ați participat în ultima perioadă? Cum le abordați creativ, pentru a fi relevanți pentru fiecare eveniment în parte?

Am început anul cu festivalul Massif în Poiana Brașov, un festival de iarnă ce oferă o experiență unică nu doar participanților, ci și nouă, pentru exprimarea platformelor noastre de brand. Un alt festival important pentru noi este Art Safari, care și-a deschis din nou porțile la început de an cu misiunea de a aduce arta mai aproape de public și de a facilita accesul publicului larg la cultură.

În luna mai am fost alături de Romanian Creative Week la Iași, un proiect ce susține în mod nemijlocit artiștii și creativitatea, precum și promovarea, dezvoltarea și consolidarea industriilor creative în România și în regiune.

Parteneriatele pe care le avem ne oferă contexte, oportunități diferite, dar și provocări pe măsură. Mai ales în zona creativă. Astăzi, lupta pentru a fi relevant în fața consumatorilor adulți este una acerbă, iar creativitatea poate face diferența. Pe termen lung contează să fii memorabil, să fii prezent constant în fața unei audiențe potrivite pentru brand, la o scală egală cu ambițiile de business.

Cum alegeți artiștii cu care colaborați?

Lista de artiști cu care am colaborat în ultimii ani este impresionantă și cuprinde o varietate de manifestări artistice – de la pictori, muzicieni, artiști digitali, VJ, regizori, coregrafi, până la arhitecți, designeri, dansatori, DJ și fotografi.

Ne-am axat în special pe susținerea artiștilor locali și pe crearea unor contexte favorabile pentru aceștia, fie că sunt la început de drum – prin programe de mentorat și expunere, fie provocând artiști consacrați cu proiecte inovatoare.

Un aspect crucial este să avem un brief foarte clar și suficient curaj pentru a parcurge procesul creativ alături de un artist, fără a-i limita libertatea creativă, dar urmărind atent mesajul pe care trebuie să-l transmită brandul. Uneori, chiar și acest lucru este o artă, pe partea noastră a baricadei. De aceea, obiectivele clare încă de la început te ajută să te orientezi în luarea unei decizii – dacă arta propusă este relevantă pentru brand și pentru audiență.

Cum gândiți strategia pe partea de entertainment? Cum diferențiați experiențele oferite de brandurile BAT în diversele tipuri de parteneriate pe care le aveți ?

Întotdeauna strategia brandurilor noastre a fost de a diferenția experiențele oferite pe baza categoriei de audiență și tipologia evenimentului. A existat mereu o selecție riguroasă și o investiție pe măsură. În spate se ascunde o experiență vastă, acumulată evident pe parcursul mai multor ani și prin foarte multe evenimente inovatoare construite de la zero.

Nu în ultimul rând, un alt element care ne ajută să optimizăm corect și coerent prezența în canalul de entertainment (HoReCa & events/big events), în funcție de audiență, sunt platformele de brand. În ultimii ani focusul nostru a fost să construim două platforme: #rebelswithacause și #unlockwonder. Totul și cu suportul agenției VML România, cea care susține din punct de vedere creativ brandurile noastre. În concluzie, un mix vast, dar necesar pentru o relevanță continuă a brandurilor.

Cât de mult mergeți în online și social media și cât de importante sunt evenimentele offline? Cum realizați echilibrul între cele două?

Pentru brandurile din categoriile noi (glo*, VELO**), prezența în mediul online și pe rețelele sociale este esențială. Online-ul ne oferă o platformă vastă și vine să maximizeze investițiile din offline, dar și să creăm conținut relevant și memorabil, care chiar să aducă valoare adăugată pentru consumatorii adulți. Social media joacă un rol crucial în crearea comunității și în obținerea unui feedback instantaneu, ceea ce ne ajută să ajustăm și să optimizăm ceea ce facem.

Privim evenimentele din două perspective. În primul rând, le avem pe cele mari – cum sunt Electric Castle sau Summer Well Festival, unde conținutul editorial este substanțial și facem live posting permanent. În cazul celor secundare, mizăm pe colaborare și seeding de conținut către comunitățile lor. De exemplu, anul trecut la Summer Well am creat un mini documentar format din patru episoade despre muzică, artă, producție și parteneriate – toate relatate din perspectiva organizatorului. S-au dezvăluit multe lucruri din spatele cortinei, care altfel nu ar fi ajuns la public.

La Electric Castle în 2023, am dus mai departe povestea din glo Creative Camp 2022, unde s-au conturat două proiecte/colective de artiști care au avut primele performance-uri pe scenele mari din festival. Pe care, apropo, acum îi puteți vedea în cadrul turneului național THE TOUR, cu Ioana Milculescu & Electro Affair. Chiar dacă provin din evenimente sau activități offline, fără conținutul din online nu ar fi avut același impact.

Ce eveniment pregătiți pentru perioada următoare?

Următoarea perioadă este foarte aglomerată. Urmează festivalurile mari – proiecte importante pentru noi, cu oportunități de comunicare atât în offline cât și în digital – Electric Castle, Summer Well și Beach, Please!, dar și câteva evenimente din zona de cultură urbană – Sneakers & Co și Bucharest Fashion Week.

* (18+) glo™ încălzește tutunul fără să îl ardă. Generează un aerosol cu gust de tutun, cu mai puțin miros și fără scrum, comparativ cu fumatul unei țigarete convenționale.
glo™ este un dispozitiv electronic ce se utilizează împreună cu consumabilele compatibile ce conțin nicotină, o substanță ce creează dependență. Acest produs nu este lipsit de riscuri.
** (18+) Acest produs conține nicotină. Nicotina generează un grad ridicat de dependență.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 384 (16 iunie – 16 iulie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: