Obligațiunile subordonate ale BT, tranzacționate la BVB
Reading Time: 2 minuteObligațiunile subordonate ale Băncii Transilvania (BT) au intrat astăzi la tranzacționare, la Bursa de Valori Bucureşti. Emisiunea este în valoare totală de 285 de milioane de euro.
„Banca Transilvania a lansat această emisiune pentru finanțarea creşterii portofoliului de credite pe termen mediu şi lung, precum şi pentru a eficientiza structura capitalului, oferind acționarilor randamente crescute” , a declarat Ömer Tetik, CEO, Banca Transilvania.
„Asistăm la două premiere ale aceluiași emitent pentru piața de capital din România. În primul rând, vorbim de prima emisiune de obligațiuni emisă de Banca Transilvania la Bursa de Valori București. Cea de-a doua premieră se referă la faptul că obligațiunile băncii sunt primele de la BVB care au dobândă variabilă în euro. În plus, Banca Transilvania s-a remarcat până acum pe piața locală ca fiind cel mai tranzacționat emitent și se află în top 3 cele mai mari companii în funcție de capitalizare”, a afirmat Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București.
Obligațiunile sunt de tipul Fondurilor Proprii de Nivel 2, negarantate, subordonate, denominate în euro şi au o dobândă anuală egală cu EURIBOR6M +3,75%. Simbolul obligațiunilor subordonate este TLV28E, iar titlurile au scadența în anul 2028.
Banca Transilvania & piața de capital:
-BT este prima bancă din România care a fost cotată la Bursa de Valori Bucureşti; banca are peste 20 de ani de experiență ca şi companie listată la BVB.
-Peste 28.000 de acționari ai Băncii Transilvania sunt români persoane fizice. Aproape 55% din capitalul BT este românesc, iar capitalizarea bursieră este de peste 10 miliarde lei.
-Banca a obținut 9,5 puncte din 10 la evaluarea Bursei de Valori Bucureşti privind comunicarea cu investitorii a companiilor listate (2017);
-Banca Transilvania a primit din partea BVB premiile Cea mai tranzacționată acțiune pe piața principală în 2017, respectiv Cea mai bună strategie de comunicare şi relații cu investitorii a unei companii listate în 2017 (Gala de Inaugurare a Anului Bursier 2018);
-Grupul Financiar Banca Transilvania se implică, alături de Bursa de Valori Bucureşti, în proiecte de educație financiară, precum Fluent în finanțe – platformă online universală pentru investitori şi Made in Romania – competiție dedicată identificării, promovării şi susținerii prin mentorat a companiilor româneşti.
-Banca Transilvania este cel mai longeviv emitent din componența indicelui BET – referința pieței de capital din România.
Intermediarul ofertei privind obligațiunile subordonate a fost BT Capital Partners, divizia de investment banking & capital markets a Grupului Financiar Banca Transilvania și membru exclusiv în România al Oaklins. Consultanța juridică a fost asigurată de Casa de avocatură PeliFilip, iar serviciile de auditare, de PwC.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz