O voce fără limite

O voce fără limite

Andrea Bocelli reușește mereu să emoționeze și să transmită pasiunea și bucuria de a cânta cele mai renumite arii de operă. Artistul va reveni în România cu două concerte, pe 22 și 25 iunie la București și la Cluj, și a vorbit în exclusivitate pentru Biz despre plăcerea de a cânta, dar și despre responsabilitatea artistului în fața publicului.

Când și cum ați descoperit talentul și pasiunea pentru muzică?

Am cunoscut notorietatea mai târziu, dar pasiunea pentru muzică a fost cu mine întotdeauna. A fost întotdeauna medicamentul meu. Am nevoie de muzică așa cum am nevoie de aerul pe care-l respir. Să cânt este pentru mine un privilegiu, o modalitate de a da leje­ritatea vieții. Părinții mei spun că, atunci când eram încă în leagăn, de îndată ce auzeam o bucată muzicală, mă opream din plâns. La șapte ani, după cum am menționat de mai multe ori, recunoșteam deja câteva dintre cele mai bune voci ale epocii noastre, de la Beniamino Gigli la Mario Del Monaco și Franco Corelli și multe altele. Ascultându-le, am învățat marile arii, apoi am încercat să imit interpretările, cântând împreună cu ei, în camera de zi. Eram copil, dar prietenii și rudele îmi cereau mereu să cânt pentru ei. Și această insistență m-a făcut să mă gândesc că într-o zi, să cânt ar putea deveni profesia mea.

Ce înseamnă celebritatea pentru dumneavoastră și cum v-a influențat viața?

Succesul este suma ultimă, dar mereu vremelnică a unei serii de variabile și echilibre insondabile. Faima, în sine, nu este o valoare: există o mie de moduri de a fi oameni de valoare, fără a fi celebri. Cred că am reușit, din fericire, să fac în așa fel încât celebritatea să nu mi se urce la cap. Iubesc oamenii în același mod în care îmi iubesc meseria. Sunt fericit să pot oferi câteva momente de pace și bucurie prin cântecele mele. Relația cu fanii a fost întotdeauna directă și sinceră. Nu spun că nu sunt momente în care lipsa de intimitate poate fi obositoare, dar să mă plâng ar fi o nebunie: este un aspect al profesiei mele, pe care trebuie să îl acceptăm întotdeauna.

În pregătirea acestui interviu, am citit destule articole despre relația profesională pe care o aveați cu Luciano Pavarotti. Cum v-a influențat acesta cariera?

Luciano Pavarotti a fost foarte generos cu mine și pentru asta sunt foarte recunoscător. Rămâne, pentru mine și pentru toată lumea, una dintre cele mai frumoase voci ale secolului trecut și un exemplu de urmat. A fost un prieten și un mare profesor: cu sfaturile primite de la el, am realizat câteva lucruri pe partea tehnică a vocii, de care nu m-am preocupat până la vârsta adultă. El m-a instruit cum să cânt fără efort, astfel încât să poți utiliza vocea ca un instrument capabil să ofere ceea ce are mai bun, fără să întâmpini obstacole. Un fapt fundamental, pentru că, în cazul în care nu este dobândit, la vârsta mea ar putea eroda serios vocea, până la punctul de a nu mai putea cânta.

Ați înregistrat de-a lungul carierei duete faimoase, cu Sarah Brightman sau Celine Dion. Cum au fost aceste experiențe?

Cele două nume menționate sunt artiste extraordinare, dar și prietene. Lista ar putea continua cu zeci de nume, pentru că în peste 20 de ani am împărțit de multe ori scena cu cineva. Să cânți împreună cu cineva este o aventură, o alchimie menită să consolideze și să potențeze reciproc calitățile expresive. În ceea ce privește artiștii cu care aș dori să lucrez, cred că sunt foarte mulți colegi cu care aș fi foarte mulțumit și onorat să fac muzică. Există întotdeauna ceva de învățat, chiar și în rândul generației tinere, atât pentru muzică clasică și pop, și observ că există mai mulți artiști talentați.

Veniți în România pentru a doua oară. Care sunt gândurile dumneavoastră pentru pu­blicul român?

Suntem națiuni înrudite, avem atât de multe lucruri în comun, începând cu o serie de rădăcini culturale și chiar lingvistice. Timpul este întotdeauna prea scurt, dar în România mi-ar plăcea să vizitez castele și orașe medie­vale. În ceea ce privește pu­blicul, cred că este unul dintre cele mai pregătite. Gândiți-vă cât de mulți cântăreți de operă mari a dat România lumii! Știu că mă așteaptă din nou un public cultivat și sensibil, exigent, dar generos și gata de a fi emoționat. Din partea mea, voi încerca să dau tot ce am mai bun, ca să mă pot ridica la înălțimea așteptărilor.

Cei care au asistat la concer­tele dumneavoastră vorbesc despre emoția in­credibilă pe care o transmiteți. Cum simțiți dum­neavoastră publicul?

Relația care mă leagă de pu­blicul de oriunde din lume este marcată de afecțiunea imensă și reciprocă pe care ne-o purtăm, dar și de o ones­titate specială. N-am folosit niciodată trucuri pe scenă pentru a impresiona publicul. M-am bazat mereu exclusiv pe profesionalismul meu și pe convingerile mele artistice. Pentru mine este esențial să se mențină, ori de câte ori este posibil, o relație directă cu cei care au bunătatea să se bucure de rodul profesiei mele. Oriunde eu cânt, încerc să-mi imaginez o relație de „unu la unu” cu un singur ascultător. De fiecare dată când fac muzică, sper să ajung la inima celor care mă ascultă și astfel să le pot transmite emoții pozitive.

Care este cea mai frumoasă experiență pe care ați avut-o cu un fan?

Primesc aproape zilnic gesturi de afecțiune care îmi umplu inima. De exemplu, unii spun că m-au ascultat și au găsit credința sau au recăpătat încrederea în viață. Îmi amintesc că în Brazilia erau mii de oameni care stăteau în corturi, cu 48 de ore înainte de unul dintre concertele mele. Când am ajuns împreună cu soția mea, am decis să trecem printre ele și să-i salutăm pe toți acei oameni din tabăra improvizată.

Cum aveți grijă de vocea dumneavoastră?

Studiul este un factor fundamentul, exercițiul trebuie să fie zilnic. Când nu sunt în turneu, studiez mult, în fiecare zi, și încerc să duc o viață normală, în măsura în care este posibil. Eu cred că un cântăreț este ca un atlet și, ca atare, trebuie să trăiască fără a se complace în excese. Pregătirea mea înainte de un concert important presupune eliminarea vinului și a cafelei. De asemenea, nu pot în niciun fel să îmi împovărez corpul. Am urmat un program strict de produse alimentare, în același mod în care o face orice atlet înaintea unei curse.

Ce fel de muzică ascultați când vă relaxați?

Chiar și în timpul liber pasiunea mea pentru operă este primordială. De obicei ascult capodoperele lui Verdi și
Puccini, dar și ale multor altor compozitori, italieni sau nu, vocile marilor interpreți ai epocii de aur ai operei, de la Franco Corelli la Beniamino Gigli, de la Enrico Caruso la Mario Del Monaco. Uneori, mai ales când sunt în mașină, ascult cu curiozitate și plăcere noutățile din lumea pop. În ceea ce privește hobby-urile mele, vara încerc să petrec cât mai mult timp pe barca mea, unde am senzația cea mai plăcută și de contact direct cu natura. În timpul iernii, dar nu numai, îmi place să mă plimb pe plajă și în zona rurală din regiunea unde trăiesc. Îmi place să înot, sunt microbist, dar și fan al boxului, și un cititor avid. Îmi place să stau cu familia și prietenii apropiați. Evident, sunt și un cunoscător de vinuri bune. Provin dintr‑o familie care are legături cu agricultura, tatăl meu a iubit pământul și a produs vin din plăcere. O tradiție pe care și astăzi, împreună cu fratele meu, o ducem mai departe din pasiune.

Care sunt planurile în ur­mă­toarea perioadă?

Cu voia lui Dumnezeu, sper să continuu să cânt atât cât pu­blicul meu o va cere. Programul meu este întotdeauna plin de angajamente pentru următorii ani. Încerc să nu mă gândesc, să mă ocup pe rând de fiecare lucru, dând greutate și intensitate fiecărei zile, fiecărei întâlniri. Căutarea frumuseții continuă să ghideze alegerile mele și cea mai mare provocare este întotdeauna încercarea de a aduce puțină seninătate și bucurie în casele oamenilor.