Anxios, copleșit, obosit și nemotivat – sunt cele mai folosite cuvinte de peste 3.500 de respondenți pentru a descrie cum se simt cel mai des în viața lor, conform AiRost.ro – companie fondată de Andra Pintican, Curator & Editor al Raportului ”Ce ROST are sănătatea mintală la locul de muncă”.
Poate că puțini și pentru scurt timp ne gândim la impactul pe care munca îl are asupra sănătății noastre. Cu toate acestea, 34% dintre angajații din România își sacrifică sănătatea pentru a face față volumului de muncă (principalul factor de stress).
66.49% dintre cei care au un echilibru satisfăcător între viața personală și profesională se simt motivați în plan profesional, ceea ce sugerează că acest echilibru poate juca un rol esențial în menținerea motivației și productivității angajaților conform raportului ”Ce ROST are sănătatea mintală la locul de muncă”. 42% dintre angajați au mai puțin de 3 ore de timp liber pe săptămână. Angajații care alocă cel puțin 6 ore pe săptămână pentru activități de relaxare raportează un nivel semnificativ mai scăzut de stress, pentru că aceste pauze regulate sunt esențiale pentru regenerarea mentală și fizică.
26,6 % din respondenți declară că volumul de muncă este cea mai frecventă sursă de stres. Persoanele care alocă mai mult timp pentru relaxare, în special peste 6 ore pe săptămână, tind să raporteze un nivel mai scăzut de stres comparativ cu cei care se relaxează mai puțin.
42% dintre femei și 56% dintre bărbați din România declară că nu reușesc să se odihnească suficient. După cum știm, somnul este unul dintre cele mai importante elemente ale unei vieți bune și ale unei productivități crescute.
”Angajații nu mai sunt doar resurse ce bifează obiective și ating targeturi — sunt ființe complexe, care au nevoie să simtă că ceea ce fac are ROST. Că nu sunt doar o rotiță în mecanism, ci că participă la ceva mai mare decât ei, ceva ce rezonează cu valorile și aspirațiile lor. Astfel, companiile care nu vor reuși să creeze un mediu de lucru unde oamenii să simtă că munca lor are un sens mai profund vor pierde în fața celor care investesc în relații autentice, comunități de lucru și experiențe umane”, spune Andra Pintican. 74% dintre cei care nu discută niciodată despre sănătatea mentală la locul de muncă se confruntă cu stres și anxietate la cote alarmante.
Conform studiului, angajații se confruntă cu două tipuri de stres: eustress (stresul pozitiv) și distress (stresul negativ). Eustress apare atunci când provocările ne motivează și ne ajută să fim mai productivi și creativi. Distress-ul apare atunci când presiunea devine copleșitoare. Stresul prelungit, fără posibilitatea de a-l gestiona eficient. Pe termen lung, afectează grav motivația și calitatea muncii, reducând capacitatea de a face față responsabilităților.
Ca în tot ceea ce facem, echilibrul este cheia unei vieți mai bune și mai cu sens.
Raportul complet poate fi descărcat de aici.
Fundația Culturală Gaudium Animae invită publicul în data de 26 noiembrie, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare…
Un nou proiect cultural al Asociației Urbandada a completat scena culturală românească în această toamnă - spectacolul „ORFANI”, în regia…
Revista Haute Culture le dă pasionaților de colaje ocazia de a transforma numerele sale de colecție în noi opere de…
Opera Națională București prezintă joi, 28 noiembrie, ora 19:30, un concert de gală intitulat Ziua Națională a României pe scena…
Cu o tradiție de 20 de ani pe scenele din România, concertul „Viena Magic”, cel mai reprezentativ eveniment muzical al…
Un nou spațiu ultramodern de lucru flexibil va fi deschis în centrul Iașiului de către International Workplace Group (IWG), cel…