Raluca Dumitrana lansează EconomieRurala.ro, prima platformă din România care susține și promovează afacerile din mediul rural, în condițiile în care potențialul acestor afaceri este în creștere.
Tot mai mulți oameni sunt atrași de produsele locale și de experiențele din mediul rural. Antreprenorii din mediul rural, care sunt la început de drum sau aspiranții la acest statut, primesc suport gratuit și consultanță gratuită. Aceștia primesc și sugestii de furnizori de servicii care să îi ajute cu înființarea afacerii sau cu un anumit aspect din afacerea lor. Toți furnizorii sunt selectați cu atenție, verificați și validați de antreprenorii care au deja parteneriate cu ei.
Prin intermediul inițiativei economierurala.ro, antreprenorii de la sate au posibilitatea să se inspire din poveștile altor antreprenori care au reușit să dezvolte afaceri de familie profitabile, să găsească soluții pentru finanțarea afacerilor și să identifice cei mai potriviți experți în domeniu. Deși potențialul economiei rurale este unul uriaș, puțini cunosc pașii prin care își pot înființa o afacere și modul în care să o facă profitabilă.
Raluca Dumitrana (35 de ani) și soțul ei (Daniel) s-au mutat în 2018 în mediul rural. Raluca este născută și crescută într-o comună din Mehedinți, însă a plecat de la 14 ani de acasă pentru studii. A locuit nouă ani în București – locul în care a studiat și a urmat o carieră în domeniul PR și marketingului online.
Căutau să se mute într-un sat dintr-o zonă montană, fiind iubitori ai drumețiilor montane. În cele din urmă, Raluca și Daniel au ales un sat din județul Vâlcea – Muereasca de Sus – locul natal al lui Daniel. Din 2018 și până în 2021 au tot făcut renovări la casa cumpărată. Au betonat prin curte, au făcut gardul din jurul grădinii pentru a-și proteja grădina de mistreți.
„Am revenit în mediul rural deoarece fiecare plecare din capitală era ca o evadare. Bucureștiul devenise ca o închisoare, iar noi lucram oricum de acasă și nu avea sens să ne petrecem tot restul vieții între patru pereți și în fața calculatorului. În 2017 am demisionat de la jobul clasic și mi-am deschis propria agenție de PR și marketing online. Un an mai târziu am făcut o altă schimbare și am decis să ne mutăm. Ne mergea bine și am avut curajul să plecăm din București. Din acest punct de vedere, povestea noastră nu seamănă cu a celorlalți oameni. Noi știam din ce o să ne câștigăm existența la sat. Majoritatea celor care fac acest pas, din păcate, nu au această certitudine și trebuie să pornească totul de la zero.”
Raluca Dumitrana, inițiatoarea proiectului EconomieRurala.ro
În timpul liber lucrează în grădina de legume sau în cea de flori ori fac drumeții prin pădure. Raluca este pasionată de grădinărit și este locul în care se deconectează și unde îi vin cele mai bune idei. Lui Daniel îi plac mult ciupercile și în plin sezon se relaxează mergând să le adune.
„Ideea proiectului economierurala.ro mi-a venit când am realizat cât de multă risipă există în gospodăriile din România. Aici lumea «aruncă» merele. Sunt mere bio, chiar dacă nu a fost preocupat nimeni să obțină o certificare în acest sens, pentru livada deținută. Nu le stropește nimeni cu nimic. Merele nu prezintă interes pentru localnici. Adună prunele pentru că acestea produc țuică mai bună și mai multă. La mere, însă adună ce adună, mai dau la apropiați sau la rude, iar restul putrezesc pe câmp. În satele de câmpie sau la orașe, merele acestea ar avea mare căutare. Sunt mult mai gustoase și mai sănătoase decât cele din supermarketuri. Pe mine mă doare sufletul când mă gândesc că sunt familii care nu își permit să cumpere nici cele mai banale mere. Mă doare sufletul și pentru că știu că multe familii din Muereasca ar putea obține un venit suplimentar din comercializarea și valorificarea acestor fructe. Așa am decis să încep acest proiect și să le demonstrez oamenilor că pot face ceva cu fructele, legumele din ograda proprie. Încep prin a-i convinge că se poate, iar apoi vreau să îi determin să acționeze și îi sprijin în acest sens” declară deținătoarea platformei EconomieRurala.ro.
A decis să caute și să adune informație, pe care o va „traduce” pe înțelesul omului simplu de la țară. EconomieRurala.ro va fi și o comunitate de sprijin pentru oamenii care trăiesc la sat sau care tânjesc după viața de aici, însă este și un loc unde oamenii pot găsi inspirație. Raluca adună poveștile de succes din rural și le așterne cu grijă pe platforma sa. Dar EconomieRurala.ro va fi și despre inițiativele altor jucători, al căror scop final este să susțină economia rurală. Proiectul avea și o componentă educativă, în raport cu protecția și conservarea biodiversității, va promova și practicile agricole sănătoase.
Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…
Libra Internet Bank a lansat ofertele promoționale pentru Red&Black Friday, campania care va avea loc vineri, 8 noiembrie 2024. Doar…
Vastint România anunță un nou parteneriat strategic cu grupul IWG, liderul global în segmentul spațiilor de lucru flexibile, care va…
Compania de distribuție Delgaz Grid a demarat marți, 5 noiembrie, lucrările de modernizare a stației de transformare Iași Sud, un…
PayU GPO România, liderul plăților online, va organiza și anul acesta, pe 8 Noiembrie, un eveniment live maraton, dedicat evoluției…
Printre cele 15 proiecte inovatoare din întreaga lume selectate în acest an la Geneva Digital Market, în cadrul XR Coproduction…