O radiografie a educației la sat, din perspectiva părinților și copiilor
Reading Time: 5 minutePentru a înțelege cum putem crește nivelul de școlarizare și a ajuta mai mulți copii să-și finalizeze studiile, Asociația BookLand și Unlock au realizat, cu sprijinul Leroy Merlin, o cercetare (o radiografie) care a mers în inima României rurale (prea rar atinsă, de altfel, de studiile sociologice). Intitulat „Părinți la Sat”, studiul a privit în profunzime relația dintre copii și școală & modul în care părinții se raportează la educație: cât de importantă este pentru ei și ce fac (sau nu) pentru a-și susține copiii să învețe. Părinții de la sat care au beneficiat de oportunități care să-i ajute să crească material și emoțional se pot gândi la educație și la valori pe care le împărtășesc apoi cu copiii. Cei fragili, aflați în sărăcie extremă și care nu pot asigura un trai decent, sunt prinși într-o capcană din care simt că nu pot face nimic.
Este bine de știut că România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar. Ponderea tinerilor care au părăsit devreme sistemul de educație și formare este de 16% la nivel național, în timp ce media Uniunii Europene este de 10%. Iar în mediul rural, acolo unde se află jumătate din potențialul uman al țării (51% din populație), abandonul școlar este și mai ridicat. Peste 600.000 de elevi nu merg la școală, în prezent, la nivelul la care trebuie să fie sau au renunțat cu totul la studii. Problema este agravată de numărul mare de tineri NEETs (ʻneither in employment, nor in education and trainingʼ), care nu sunt nici în școală, nici în câmpul muncii. Conform Eurostat, România are cel mai mare nivel de NEETs din UE (19,8%), în strânsă legătură cu rata uriașă de abandon școlar. Lucrând la negru, pierzând șansa de a se forma profesional, trăind din ajutoare sociale, acești tineri devin la rândul lor parte a unei probleme sistemice, perpetuând sărăcia, excluziunea socială, inegalitatea de gen și lipsa competențelor.
Cum arată valorile și principiile părinților de la sat?
Oamenii din satele argeșene încearcă să depășească cutumele înrădăcinate în generații prin care gura lumii guvernează. Procesul nu este simplu și necesită timp. Există, însă, valori care par de neclintit. Copiii continuă să fie rațiunea de a fi a părinților, care își definesc valoarea prin aceștia; familia este valoarea centrală, iar copiii sunt sensul vieții. Asociată cu siguranța și statutul în comunitate, familia este valorizată până într-acolo încât unii adulți aleg să rămână în situații sau relații toxice pentru că ʻașa se face’. În același timp, statutul este dat și de bunurile deținute; inclusiv dragostea față de copii este exprimată prin ceea ce poți da mai departe (ʻsă ai ce să lași copiilor, căci pentru ei muncești’). Prin urmare, o casă mare (chiar și neterminată) este semn de bogăție, iar să ai haine frumoase (de brand, dacă se poate) înseamnă să fii un om valoros, care obține mai ușor recunoaștere socială.
De ce se tem părinții din mediul rural?
- că le vor fi marginalizați și discriminați copiii, dar și că;
- că tinerii o vor lua pe căi greșite și nu se vor ține de studii. Printre cauzele frecvent amintite pentru abandonul școlar sunt sarcinile adolescentelor (suntem nr. 1 în Europa în ceea ce privește numărul de mămici adolescente) și bullying-ul practicat;
- că nu sunt capabili să-și ajute copiii cu probleme comportamentale sau întârzieri de învățare. Iar în cazul celor care nu-și pot ajuta copiii la teme;
- teama de blocajul educațional al copilului este înlocuită de o atitudine de desconsiderare a școlii (= locul unde aceștia spun că se râde de copiii lor).
- Frica de a nu fi părinți buni, de a nu-și îngriji copiii ʻcum trebuie’ este asociată cu teama că le vor fi luați copiii și este mai puternică în rândul mamelor captive în situații de abuz.
- teama de a nu (mai) avea un loc de muncă și un venit afectează părinții.
Cum arată casele familiilor intervievate?
Cele mai multe cazuri de abandon școlar sunt întâlnite în conexiune cu spațiul locativ. Copiii din familii sărace, la limita subzistenței, care locuiesc în case insalubre și nu au un spațiu unde să se spele sau un loc în care să-și facă temele, au un risc mult mai mare de a abandona școala, ca și cum educația ʻar fi ultima lor grijă’.
Disconfort și nesiguranță în relația cu banii
Respondenții spun că lipsa banilor le creează un sentiment de nesiguranță și teamă căci, în Argeșul rural, oportunitățile de lucru nu sunt atât de variate și sigure: ʻnu e ca la Mioveni unde ai acces la locuri de muncăʼ. De aceea, mulți săteni aleg să plece în străinătate.
Investițiile în educație nu sunt o prioritate pentru părinți
Indiferent de nivelul de trai, facturile și plata utilităților sunt priorități. Hainele sunt un subiect major de tensiune la sat, copiii fiind deseori judecați în funcție de îmbrăcăminte, cele mai multe cazuri de bullying fiind cauzate de acest aspect.
Familia, între modele tradiționale și independență
Familia rămâne extrem de importantă la sat. Majoritatea femeilor continuă să se mărite și să devină mame de foarte tinere (16-18 ani), mai ales cele care provin din medii defavorizate, însă nu exclusiv. Rolurile de gen tind să urmeze în continuare calea clasică: în general femeia este cea responsabilă de gospodărie și copii, inclusiv de educația lor. Există și o tendință nouă: aceea a mamelor care-și învăța fetele să gândească independent și să învețe o meserie, pentru a nu depinde financiar de un partener.
O diplomă deschide ușa spre locuri de muncă mai bine plătite
A avea un loc de muncă stabil, bine remunerat, care se bucură de prestigiu social este aspirațional. Și totuși, oamenii nu-și încurajează copiii să viseze mai mult decât ceea ce știu că funcționează.
Școala, valorizată în teorie
În teorie, școala este valorizată de toți cei investigați pentru că este un pașaport către o viață mai bună, una în care nu sunt constrânși să muncească în condiții precare. Deși părinții recunosc rolul esențial al educației, în multe familii nu există o implicare activă în susținerea copiilor.
Planurile de viitor & apartenența la comunitate
Planurile de viitor sunt influențate de puterea financiară și de statutul în comunitate. Totuși, există un angajament comun: dorința de a rămâne în județ alături de familie.
Stilurile parentale de la sat: un nou instrument util în comunicarea cu părinții
Concluziile, deși privesc situația din Argeșul rural, vorbesc despre probleme sistemice, existente la nivel național. Și, deși nu toate familiile intervievate trăiesc în situații financiare-limită, prea multe dintre cazurile întâlnite spun povești triste despre analfabetism, discriminare, abuz și medii toxice… Povești despre copii la limita puterilor, care cer ajutorul serviciilor sociale.
„ În studiul din județul Argeș am aflat că nu există părinte care să nu-și iubească copiii și care să nu plângă atunci când îi pierde… dar și că sunt oameni care au nevoie de perspectivă, au nevoie de cineva care să-i ajute să devină utili social. Oamenii marginalizați de la sat sunt potențialul irosit al României, iar copiii care abandonează școala sunt deseori produsul unor familii în derivă care nu-și găsesc un scop și o direcție. Ei se apară și spun ʻnu am școalăʼ, ʻnu mă angajează nimeniʼ, ʻnu am cum să las copiii singuri acasă și să merg la muncăʼ. E normal când toată viață nu ți-a ieșit nimic și nu te-a ajutat nimeni. Sunt însă în comunitate oameni care au reușit și le întind o mână – le dau joburi temporare și reușesc să trăiască de pe o zi pe altă. Dar nu apucă să acopere la timp nevoile de bază ale copiilor: să am un loc unde să mă spăl, să îmi fac lecțiile, să dorm. Fără oportunități de dezvoltare, fără investiții și fără educație, jumătate din România se chinuie să evolueze. Iar unii se pierd de tot, din păcate din ce în ce mai mulți.” – Adina Vlad, Managing Partner Unlock
„În România profundă, din nefericire, trăiesc cei vulnerabili: familii dezrădăcinate, adulți privați de șansa la un loc de muncă și pentru care hrana zilnică nu reprezintă o nevoie primară, ci de multe ori una la care aspiră. Sunt copii rupți din sânul familiilor, deși sunt iubiți nemărginit, copii care renunță la școală din lipsă de resurse minime, din lipsă de perspectivă și, în primul rând, din lipsa unei mâini de ajutor. România profundă este România vulnerabilă și este de datoria tuturor să o descopere și să ajute la schimbare, pentru o Românie cu adevărat sustenabilă.” – Mihaela Voinea, Lider Dezvoltare Durabilă Leroy Merlin România.
În același timp, studiul introduce un instrument util pentru înțelegerea părinților de la sat și a mecanismelor care îi motivează să-și susțină copiii la școală, diferențiind între 5 tipologii parentale: traumatic, compensatoriu, ambițios, progresiv și armonios. Cel mai des întâlnite în mediul rural sunt cele traumatice și compensatorii, cu o viziune pesimistă, dar și cele bazate pe dragoste pură și necondiționată.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz