Stiri Lifestyle

O nouă destinație turistică din Emiratele Arabe Unite, pe radarele turiștilor români: Ras Al Khaimah

29 apr. 2024 8 min

O nouă destinație turistică din Emiratele Arabe Unite, pe radarele turiștilor români: Ras Al Khaimah

Reading Time: 8 minute

Cum plănuiește Ras Al Khaimah, cel mai nordic emirat din EAU, să atragă 3,5 milioane de turiști până în 2030

O nouă destinație turistică își face loc în lista preferințelor românilor: Ras Al Khaimah. Numărul românilor care au vizitat Ras Al Khaimah, unul dintre cele șapte emirate din Emiratele Arabe Unite, a urcat cu 39% în primele luni ale anului 2024. Aceste cifre vor înregistra o creștere exponențială de la finalul acestui an, când va fi introdus și un zbor direct din țară, care va fi operat de HiSky. Anunțul a fost făcut, săptămâna trecută de Iyad Rasbey, vice-președintele Autorității pentru Dezvoltarea Turismului din Ras Al Khaimah, care a precizat că, de la finalul lunii decembrie zborurile charter vor fi operate de HiSky pentru Dertour, cu o frecvență de unul pe săptămână.

Ras Al Khaimah a ajuns în atenția unui număr mare de români în toamna anului trecut când echipa României a câștigat Campionatul Mondial de Minifotbal, o competiție care a fost organizată pe insula Al Marjan din Ras Al Khaimah.

Ras Al Khaimah este unul dintre cele șapte Emirate Arabe Unite (alături de Dubai și Abu Dhabi) și se află la cinci ore de zbor de România și la 45 de minute de mers cu mașina de Aeroportul Internațional Dubai. „Emiratul naturii” este o destinație turistică extrem de apreciată, cu plaje întinse, deșert de culoarea teracotei și peisaje montane uluitoare. Destinația a fost inclusă în topul „Celor mai frumoase locuri din lume în 2022”, realizat de revista Time și apare pe lista „Cele mai bune destinații de vizitat în 2023”, a CNN Travel. Emiratul oferă o experiență de viață unică, într-un peisaj divers dominat de munți înalți, plaje întinse, păduri de mangrove și deșert roșiatic.

1484 by Puro 1

Cu peste 7.000 de ani de istorie fascinantă, tradiții și cultură, Ras Al Khaimah promite o experiență autentică și ușor accesibilă în Peninsula Arabică.

Ras Al Khaimah este o destinație cu soare pe tot parcursul anului, ce oferă pe lângă plaje, dune de nisip și oaze verzi fertile, priveliști impresionante ale lanțului muntos Hajar, inclusiv asupra celui mai înat vârf din EAU, Jebel Jais. Aici, temperaturile sunt cu aproximativ 10 grade Celsius mai scăzute decât nivelul mării.

Munte

Cel mai înalt munte din UAE – Jebel Jais – este cunoscut ca fiind centrul aventurii din Orientul Mijlociu, oferind numeroase oportunități de drumeție și mountain biking pentru toate nivelurile și vârstele. Muntele găzduiește Jais Adventure Park, o poartă către atracții precum Jais Viewing Deck Park, situat la 1.250 de metri deasupra nivelului mării pentru a vedea răsăritul și apusul soarelui peste lanțul muntos; Jais Flight, cea mai lungă tiroliană din lume; Jais Sky Tour, o serie de șase tiroliene palpitante care se întind pe 5 km și Jais Sledder, cea mai lungă pistă de bob din regiune.

Jais Sledder3

Restaurantul situat la cea mai înaltă altitudine din Emirat – 1484 by Puro – servește un meniu delicios și dispune de o terasă extinsă cu priveliști uimitoare asupra munților Hajar. Lounge-ul de pe acoperiș, „The View by 1484”, oferă gustări rapide și băuturi cu priveliști la fel de impresionante și poate fi rezervat în mod exclusiv pentru evenimente și adunări private.

„Bear Grylls Explorers Camp” și-a făcut debutul regional pe Jebel Jais ca prima cazare de marca Bear Grylls din lume. Tabăra oferă cursuri de supraviețuire cu durate variabile, punând participanții față în față cu unele dintre cele mai aspre terenuri sălbatice. Aceștia primesc instruire practică și tehnici de supraviețuire extremă. Tabăra dispune, de asemenea, de șaisprezece cabane tip containere, reciclate și durabile, prima cazare marca Bear Grylls din lume, în care oaspeții pot petrece noaptea.

Jebel Jais Mountain

Jebel Jais este, de asemenea, gazda celui mai înalt camping din UAE, Camp 1770, ce oferă priveliști montane pitorești – locul perfect de camping când străbateți numeroasele trasee montane ale Emiratului. Vizitatorii au, de asemenea, oportunitatea de a experimenta bucătăria locală din triburile din zonă și a practica meditația și yoga.

Deșert

Cei care doresc să experimenteze deșertul unic din Ras Al Khaimah pot vizita rezervația naturală Al Wadi, care găzduiește luxosul resort Ritz Carlton, oferind vile private cu priveliști uluitoare, precum și trasee în deșert pe cămile și călărie la centrul ecvestru Al Wadi, lecții private de tir cu arcul și un spectacol cu șoimi. Vizitatorii care caută o cină gustoasă sub stele pot savura experiența Sonara Camp, o experiență de lux, cu divertisment inclus, într-un cadru inedit oferit de deșertul Al Wadi, populat de turme de oryxi și gazele.

Wadi Shawka

Călătorii dornici să vadă Ras Al Khaimah de sus pot experimenta un zbor cu balon cu aer cald, ce oferă o panoramă diferită și spectaculoasă aupra peisajelor naturale ale Emiratului. Plutind deasupra deșertului Al Wadi la răsăritul soarelui, oaspeții se pot minuna de dunele deșertului iluminate artistic, de măreții munți Hajar și de coasta strălucitoare. Iar dacă au noroc pot vedea apariții speciale ale faunei locale.

Mare

Cu o gamă largă de opțiuni de cazare, de la resorturi de plajă ultra-luxoase, cu servicii All Inclusive, gestionate de unele dintre cele mai cunoscute nume din industria ospitalității, până la hoteluri prietenoase pentru familii și accesibile ca tarife – Ras Al Khaimah oferă vizitatorilor săi cea mai bună oferă de ospitalitate.

Hotelurile și resorturile de nivel mondial includ proprietăți precum Waldorf Astoria, Hilton, Rixos, Rotana, Ritz-Carlton, Radisson, precum și cel mai mare resort Hampton by Hilton din lume. Deschis în 2022, InterContinental Mina Al Arab oferă cazare într-un peisaj excepțional și ospitalitate specifică Arabiei moderne, iar Mövenpick Resort Al Marjan Island, situat pe o plajă cu nisip auriu, lungă de 300 de metri, este gazda celui mai mare parc acvatic plutitor din Ras Al Khaimah.

Beach

În plus, spectacolul de artificii de Anul Nou, care are loc anual la malul mării pe insula Al Marjan, a stabilit recorduri mondiale Guinness în ultimii patru ani, atrăgând vizitatori din întreaga lume.

Cultură

Cu o istorie bogată care se întinde pe parcursul a 7.000 de ani până în Epoca Bronzului, Ras Al Khaimah este presărat cu situri istorice, inclusiv ruine și forturi. Dintre acestea, patru locații – Julfar, Shimal, Al Jazeera Al Hamra și Dhayah – au fost recunoscute de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pe lista sa provizorie a Siturilor de Patrimoniu Global. În același timp, o călătorie captivantă la Suwaidi Pearls, singura fermă de perle din UAE, le oferă oaspeților o privire în industria de perle a Emiratului. Oaspeții pot să călătorească și înapoi în timp la Muzeul Național al lui Ras Al Khaimah.

Turism echilibrat

Sub umbrela cuprinzătoare a Turismului Echilibrat, Autoritatea pentru Dezvoltarea Turismului din Ras Al Khaimah (RAKTDA) modelează astfel turismul din emirat, plasând toate aspectele durabilității (mediu, cultură, conservare și viață în general) în centrul strategiei sale de investiții și dezvoltare. Această abordare a durabilității reprezintă un punct de referință important în strategia sa de a stimula creșterea sectorului în ansamblu și de a deveni lider regional în turismul durabil până în 2025. Viziunea aceasta se aliniază cu identitatea emiratului ca destinație a naturii cu dorința de a progresa, crește și evolua.

Ras Al Khaimah desert

Întâlniri de afaceri și evenimente corporate

Ras Al Khaimah a făcut progrese semnificative în consolidarea ofertei sale MICE. Evenimente majore, precum primul Forum al liderilor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord al Consiliului Mondial de Turism și Călătorii (WTTC) și Conferința Investițiilor Hoteliere Arabe (AHIC), au fost găzduite la Centrul Internațional de Expoziții și Conferințe Al Hamra.

Emiratul a găzduit mai multe evenimente internaționale și regionale prestigioase în ultimii doi ani, inclusiv trei ediții consecutive ale Summitului Aviației Arabe și renumitul summit anual al Forumului Global Citizen, aducând împreună peste 400 de invitați din 32 de țări, ducând la un parteneriat pe termen de trei ani cu Forumul pentru a găzdui summitul său anual până în 2024.

Alte evenimente prestigioase găzduite în Emirat includ Forumul de Inovare pentru Startup-uri la nivel internațional al Forumului Mondial al Turismului din Lucerna organizat de Asociația Elvețiană de Turism (Schweizer Reise-Verband), Asociația Operatorilor de Turism și Agenților de Turism din Republica Cehă (ACCKA) și Asociația pentru Turism din regiunea Asia-Pacific (PATA).

Evenimente sportive

Emiratul găzduiește un număr tot mai mare de evenimente sportive globale prestigioase, precum Semimaratonul Ras Al Khaimah, cel mai rapid semimaraton din lume care se desfășoară de 16 ediții în emirat, Campionatul de Ciclism din UAE și Turul UAE, care joacă un rol semnificativ în stimularea turismului sportiv în Emirat.

Zipline Jebel Jais

În Ras Al Khaimah au avut loc și multiple ediții ale Tough Mudder, Spartan Ras Al Khaimah Race și Desert Warrior Challenge, evidențiind popularitatea crescândă a Emiratului ca destinație sportivă regională.

Recent, Ras Al Khaimah a găzduit prestigiosul Campionat Mondial de Minifotbal din 2023, o competiție internațională organizată la doi ani. Turneul a avut loc în perioada 28 octombrie – 4 noiembrie 2023, aducând împreună 32 de echipe internaționale la Stadionul WMF de pe Insula Al Marjan și mii de spectatori. Competiția din 2023 a fost câstigată de echipa României.

De asemenea, Ras Al Khaimah a fost gazda unor importante campionate internaționale de golf, primind Turul DP World (cunoscut anterior ca Turul European) în ultimii ani, unde unii dintre cei mai mari jucători de golf din lume au concurat la Al Hamra Golf Club.

Emiratul a lansat, de asemenea, prima experiență de drumeție „HIGHLANDER” din GCC.

Singura asociație internațională de drumeție certificată din lume, HIGHLANDER este cunoscută pentru experiențele sale de drumeție special create. Ras Al Khaimah a găzduit a doua ediție în noiembrie 2022, aducând cu ea 14 kilometri de trasee de drumeție nou dezvoltate, inclusiv noul traseu HIGHLANDER, care este cel mai lung traseu de drumeție dezvoltat din UAE. Aventurierii curajoși au două opțiuni bazate pe experiență și niveluri de fitness: HIGHLANDER55 (drumeție de 55 km timp de trei zile) și HIGHLANDER Experience (drumeție de 30 km timp de două zile). Emiratul a găzduit și raliul anual Gumball 3000.

Atracții viitoare

O serie de atracții viitoare, precum și noi opțiuni de cazare sunt în curs de implementare. Dintre ele, consolidarea infrastructurii de ospitalitate cu un total de 21 de proiecte noi și peste 6.500 de camere suplimentare în următorii ani. Acest lucru indică o creștere semnificativă de 80% față de capacitatea actuală de 8,400 de camere, pentru a răspunde cererii în creștere în Emirat, ca parte a viziunii de a atrage 3,5 milioane de vizitatori până în 2030.

P2A0810 1

Pe lista hotelurilor care se vor deschide în „emiratul naturii” se numără și Wynn Resorts, un resort integrat în valoare de miliarde de dolari care va fi construit pe Insula Al Marjan. Noul resort integrat va acoperi o suprafață de aproape 250.000 mp și va include peste 1.000 de camere, magazine, facilități de întâlnire, un spa și peste 10 restaurante (deschidere în 2026). Nobu Hotels, Anantara Mina Al Arab, Sofitel Al Hamra Beach Resort și încă 300 de camere sub brandul Millennium, sunt programate să se dezvolte în 2025 ca parte a Proiectului Danah Bay de pe Insula Al Marjan.

Array

Articole pe aceeași temă: