O nouă categorie de analytics pentru cloud
Reading Time: 2 minuteSAS Viya 4, versiune ce va fi disponibilă la finele lui 2020, integrează procesele decizionale cu tehnologii emergente precum Inteligență Artificială (AI) și Analytics, astfel încât companiile să poată lua decizii mai bune într-un timp mult mai scurt.
„Companiile implementează modificări majore asupra propriilor tehnologii de date și analytics, schimbări alimentate de arhitecturi cloud-native. SAS Viya permite o modalitate flexibilă și eficientă de a executa sarcini de date și analytics în cadrul arhitecturilor tip container si microservicii. Organizațiile pot decupla soluțiile de analytics de mediile în care rulează pentru a-și scala rapid serviciile și a răspunde nevoilor decizionale într-o manieră mult mai agilă”, a declarat Dan Vesset, Group Vice President, Analytics and Information Management în cadrul firmei de consultanță IDC.
Democratizarea Analytics
SAS simplifică modul în care Inteligența Artificială și machine learning sunt încorporate în procesele decizionale. Grație unei artitecturi cloud-native re-imaginată și a disponibilității interfețelor interactive sau programabile, clienții SAS nu vor mai depinde de limbajul de programare sau abilitățile tehnice.
Tehnologiile de pregătire automată a datelor, machine learning (AutoML) și implementare a modelelor analitice îmbunătățesc productivitatea resurselor limitate de data science și extind capabilitățile AI pentru cei care dispun de seturi mai ample de abilități tehnice. Rezultatele sunt explicate în termeni ușor de înțeles, astfel încât toți utilizatorii să poată acționa în timp real, cu încredere.
Cu o reorientare către API-uri, SAS Viya 4 facilitează colaborarea dintre dezvoltatorii de aplicații și echipele de data scientists și răspunde rapid la nevoile de business aflate în schimbare. Aceste capabilități permit clienților să utilizeze tehnologia analytics în cel mai eficient mod, consumând doar serviciile de Inteligență Artificială de care au nevoie.
SAS Viya 4 utilizează un proces de integrare și livrare continuă (CI / CD), care permite clienților să-și aleagă intervalele de actualizare, astfel încât să poată avea acces la cele mai recente inovații ale produsului în momentul în care sunt disponibile sau pot încorpora actualizările în funcție de propriul program. Arhitectura bazată pe containere, orchestrată de Kubernetes, oferă portabilitate în diferite medii cloud, inclusiv Azure, Google, AWS și OpenShift.
Organizațiile se străduiesc, de asemenea, să explice deciziile și să încurajeze adoptarea etică a Inteligenței Artificiale. Pe măsură ce Inteligența Artificială și machine learning sunt utilizate pe o scară tot mai mare, SAS Viya 4 centralizează gestionarea tuturor modelelor analitice SAS și open source, originea datelor și template- urile, oferind vizibilitate deplină și control asupra tuturor activităților de modelare analitică.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz