BizRemote by certSIGN Stiri

O femeie din patru a luat în calcul să renunțe la job în pandemie

5 mart. 2021 3 min

O femeie din patru a luat în calcul să renunțe la job în pandemie

Reading Time: 3 minute

Patru din zece femei (peste 40%) susțin că echilibrul dintre viața profesională și cea personală s-a înrăutățit în ultimul an, de la declanșarea pandemiei, în condițiile în care în unele cazuri au trebuit să muncească mai mult, inclusiv peste program, pentru a face față cerințelor, dar și din cauză că unele activități casnice au consumat mai mult timp decât de obicei, arată un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs. 

În acest context, aproape 25% dintre respondente spun că au luat în calcul să renunțe complet la job, pentru a putea face față responsabilităților crescute de acasă.  Pentru a putea dedica mai mult timp familiei, aproape jumătate (46%) dintre femei au spus că și-au redus în primul rând timpul pentru odihnă, iar trei din zece au alocat mai puțin timp pentru relaxare, dar și hobby-uri. Totodată, aproape 18% dintre respondente afirmă că au redus timpul alocat dezvoltării profesionale sau personale.

Pe fondul presiunii crescute de a răspunde atât cerințelor legate de job, cât și celor de acasă, aproape patru din zece femei au declarat că au resimțit oboseală puternică, aproape de burnout, iar în unele situații s-a ajuns chiar la un grad de epuizare totală. De asemenea, întrebate care au fost principalele emoții resimțite în ultimul an, de la debutul pandemiei, cele mai multe dintre femeile care au participat la sondaj (30,8%) au indicat senzația de copleșire cauzată de supraîncărcare, sentiment urmat de anxietate. Două din zece femei au simțit depresie, vinovăție că nu au destul timp pentru copii și familie, dar și conflictul interior între a fi „angajatul ideal” și „mama ideală”. Pe ultimul loc s-a aflat îngrijorarea că performanța lor profesională este judecată negativ din cauza responsabilităților familiale crescute.

Cea mai mare presiune, cauzată de multitasking  

Principalul stres pentru 32,7% dintre femeile participante la sondajul BestJobs a fost presiunea constantă de a face prea multe lucruri într-o zi (multitasking), iar 14% au indicat stresul de a jongla permanent între familie și job. De asemenea, 12% dintre respondente spun că cel mai tare le-a afectat lipsa unui sprijin pentru rezolvarea sarcinilor casnice. În timp ce jumătate dintre femei afirmă că responsabilitatea crescută de a avea grijă de familie în ultimul an, de la declanșarea pandemiei, a fost împărțită în mod egal cu partenerul, alte patru din zece femei spun că au preluat pe umerii lor cea mai mare parte a sarcinilor. Dintre „joburile suplimentare” care au consumat mai mult timp decât de obicei în ultimul an, pe primele trei locuri se situează curățenia (32% dintre respondente), gătitul (28%) și cumpărăturile (25%). Urmează timpul petrecut alături de copii, școala online și temele celor mici.

Bărbații, mai puțin afectați de responsabilitățile mai mari din familie

De cealaltă parte, sub 8% dintre bărbații care au răspuns sondajului au declarat că au luat în calcul să renunțe la job în ultimul an ca urmare a presiunii mai ridicate din viața profesională și personală create de pandemie – un procent de circa trei ori mai mic decât în cazul femeilor. În ceea ce privește principalele emoții resimțite în ultimul an, de la debutul pandemiei, doi din zece bărbați au fost îngrijorați că performanța lor profesională este judecată negativ din cauza responsabilităților familiale și s-au simțit vinovați că nu au destul timp pentru familie.

Totodată, 17,3% dintre respondenți au spus că au fost mult mai obosiți, procentul fiind aproape la jumătate față de cel al femeilor. 15,3% spun că au resimțit conflictul interior între a fi „angajatul ideal” și „tatăl implicat” și numai 13% dintre bărbați (de aproape trei ori mai puțin ca în cazul femeilor) spun că s-au simțit supraîncărcați de responsabilități. Totodată, sub 8% dintre bărbații participanți la sondaj au afirmat că au fost afectați de presiunea constantă de-a face prea multe lucruri într-o zi (multitasking), procentul fiind de patru ori mai mic față de cel înregistrat în rândul femeilor.

Foto: © Thamrongpat Theerathammakorn |

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: