O elevă din România, în zbor spre NASA
Reading Time: < 1 minutMara Dragomir, elevă în clasa a X-a la colegiul „Spiru Haret” din București, a obținut locul al III-lea la concursul internațional „NASA Space Settlement 2019”. Performanța Marei s-a remarcat în competiția cu 3.000 de proiecte depuse de un total de 13.000 de copii din toată lumea, în cadrul concursului gestionat de National Space Society.
Proiectul Marei Dragomir, numit SHIELD, vizează un adăpost în punctul dintre Pământ și Lună, în care forța centrifugă anulează gravitația. Ea ar putea merge anul acesta la International Space Development Conference, unde premianții își prezintă proiectele în fața cercetătorilor din toată lumea. Din păcate pentru Mara, în România nu există un mecanism prin care elevii să fie susținuți de ministerul Educației, de liceul la care învață sau de cei care au organizat cursul, așa că toate cheltuielile vor trebui suportate de familie. Bugetul pentru deplasarea în grup este de circa 3.000 de euro de persoană iar copiii trebuie să fie însoțiți de un adult.
Persoanele sau companiile care doresc să o ajute pe Mara să participe la International Space Development Conference, au la dispoziție următoarele conturi: RON – RO31INGB0000999900193286 (Dragomir Dan-Andrei), EURO – RO86INGB0000999908041730 (Dragomir Dan-Andrei).
Aventura cu tehnologia a Mare a început acasă, dar primele cursuri le-a făcut la Palatul Național al Copiilor. Apoi a luat premiu în 2015 la concursul Digital Kids, un an mai târziu a fost premiată la Supercoders și a terminat cursurile Coder Dojo și cele de robotică Inventeaza.ro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz