Management

O carieră în jurul lumii

12 oct. 2016 3 min

O carieră în jurul lumii

Reading Time: 3 minute

Are un MBA în Shanghai și o uriașă experiență pe piețe ca Abu-Dhabi, Dubai sau Canada, care i-ar fi permis să lucreze oriunde în lume, însă Consuela Dezsö a ales să revină în România și să devină coach.

Deja știam de aproape o săptămână că la finalul lunii august aveam să o întâlnesc pe Consuela Dezsö, coach de carieră pentru femei și consultant în strategie de afa­ceri. Eram oarecum la curent doar cu ultima parte a poveștii carierei sale internaționale: știam că este coach și că a lucrat în Dubai și Abu-Dhabi, în industria petrolieră, însă aveam nevoie de mai multe informații ca să pot susține interviul. Câteva secunde mai târziu, deja navigam pe pagina consueladezso.com, de unde am aflat că a fost născută în Brașov și la vârsta de 11 ani s-a mutat, împreună cu familia, în Montreal, Canada. Acolo a absolvit cursurile Universității Concordia și, ulterior a devenit membru al Canadian Institute of Chartered Accountants.

Când ne-am întâlnit pentru interviu, într-o cafenea din zona parcului Kiseleff, am întrebat-o despre experiența din Montreal și mi-a povestit despre diversitatea din metropola canadiană, care a inspirat-o extrem de mult să călătorească și să descopere lumea. Un prim moment departe de casă s-a petrecut în timpul facultății, când, printr-un program de schimb de experiență, a studiat și a lucrat pe o perioadă de opt luni în sudul Franței. Și astăzi este recunoscătoare acelei experiențe unice, despre care mi-a spus că i-a deschis aripile și i-a oferit o perspectivă nouă asupra multitudinii de posibilități pe care le are. După o perioadă de aproape zece ani în universul corporate din Canada, Consuela Dezsö a răspuns afirmativ unei noi provocări, care venea tocmai din Emiratele Arabe Unite. Aici, s-a înrolat într-un program MBA full-time la Școala de Business Hult International, care îi oferea ocazia să studieze atât în Shanghai, cât și în Dubai, iar mai târziu a ales să se stabilească în Abu-Dhabi, pentru un job în departamentul financiar al unei corporații din industria petrolieră.

Pentru Consuela Dezsö, expe­riența de pe o nouă parte a globului i-a dat ocazia să învețe mai multe despre cei din jur, dar mai ales despre ea însăși. Așa a realizat că, deși se bucura de succes pe plan profesional și îndeplinise toate țintele pe care și le-a impus după terminarea studiilor, se simțea goală pe dinăuntru și deconectată, fără să reușească însă să identifice sursa problemei. Îi plăcea locul de muncă din departamentul financiar, care era foarte bine remunerat și îi permitea să ia propriile decizii de business, dar Consuela Dezsö simțea că nu poate ajuta alți oameni din această postură.

După ce și-a încheiat studiile de MBA a luat decizia să schimbe radical macazul și, în paralel cu jobul full-time, a reușit să obțină certificarea de Life & Business Coach și să lucreze, încet-încet în coaching. Deși lucrul cu oamenii îi oferea foarte multe satisfacții profesionale, Consuela Dezsö nu a avut curajul să renunțe în primă instanță la căldura oferită de locul de muncă, ci s-a dedicat în totalitate coachingului abia după venirea crizei din domeniul energiei, când a căzut prețul barilului de petrol și au fost restructurate mii de locuri de muncă. Nu am putut să nu o întreb pe Consuela Dezsö dacă ar schimba ceva la parcursul său profesional, în caz că ar avea această putere magică și mi-a răspuns cu fermitate că nu.

Consuela Dezso
Foto: Vali Mirea

„Mi-a plăcut să lucrez cu cifre și câteodată mă gândesc că îmi place mai mult să lucrez cu oamenii, poate ar fi trebuit să aleg de la început să mă fac psiholog, dar în același timp, dacă aș fi făcut asta, nu aș avea noțiunile de business pe care le am acum“, îmi spune Consuela Dezsö, coach de carieră pentru femei și consul­tant în strategie de afaceri. Se bucură însă că viața i-a permis ca, dintr‑un domeniu tehnic, să se reprofileze și să lucreze cu oamenii. „Am reușit cumva să fac acest lucru și chiar nu aș schimba nimic la parcursul meu profesional, pentru că am învățat foarte multe și am învățat cum este să fii în acele situații. Dacă aș fi fost psiholog nu aș fi înțeles cum este să lucrezi în corporație, în finanțe, să lucrezi cu președintele companiei, să înțeleg de ce probleme se lovește. Altfel lucrez acum cu clienții, pentru că înțeleg prin ce au trecut“, adaugă Consuela Dezsö pentru revista Biz.

Ca Life & Business Coach, aceasta își pune la dispoziție vasta experiență ca să îi ajute pe alții să își descopere propriul drum în viață și în carieră. În calitate de consultant pentru businessuri mici și mijlocii, antreprenoarea ajută companiile să pună pe picioare o serie de strategii de succes, personalizate, similare marilor corporații. Consuela furnizează și programe de trai­ning sau workshopuri pe diverse su­biecte de interes precum „Analiză financiară“, „Management și comunicare multiculturale“, „Dezvoltare personală“, „Time Management“ sau chiar un ABC financiar pentru copii și adolescenți. Puteți programa o discuție telefonică cu Consuela Dezsö, pentru un program de consultanță, training sau de coaching personalizat pe propriile nevoi, chiar pe site-ul acesteia, consueladezso.com.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: