A renunțat la o poziție de director în Sibiu în favoarea unui post de ospătar în Dubai. Radu Cernia nu regretă astăzi nicio secundă decizia luată în urmă cu peste 20 de ani. Schimbarea industriei i-a permis să se dezvolte în carieră, iar astăzi conduce hotelurile lanțului J.W. Marriott din Seul, unde a coordonat anul trecut un amplu proces de renovare de peste 100 de milioane de dolari.
Pe Radu Cernia l-am întâlnit într-o zi ploioasă de duminică în restaurantul The Lounge, de la cel de-al optulea etaj al hotelului J.W. Marriott din districtul Gangnam. Trebuie să recunosc că, atunci când am primit răspunsul echipei de comunicare a hotelului, în care mi-au scris că Radu Cernia este disponibil pentru un interviu în perioada în care ne vom afla noi în Seul în ziua de 24 noiembrie, am crezut că este o greșeală, fiindcă era duminică. Nu era nicio eroare. Top managerul român obișnuiește adesea să lucreze și în weekend, iar zile de concediu nu își mai amintește când a avut ultima oară. Cu toate acestea iubește ceea ce face și nu regretă nicio secundă schimbarea de macaz pe care a făcut-o în urmă cu 21 de ani.
Pe atunci, Cernia era directorul Dumbrava, cel mai mare magazin din Sibiu, poziție din care era reposabil de mai bine de 220 de angajați și 35 de manageri. Nu era convins că își dorea o carieră în domeniul comerțului, așa că a renunțat la confortul poziției de director și a aplicat pentru un post de ospătar la Ritz Carlton în Dubai.
“Toți mi-au zis: «Cum să te duci ca ospătar de pe poziția de director?». Am spus că este o industrie nouă pentru mine, nu am lucrat niciodată în ospitalitate, o să încerc să văd cum este. După două-trei luni am realizat că asta este ceea ce vreau să fac. Am avut un sentiment de fericire și am zis că asta voi face toată viața. Acum sunt aici”, spune Radu Cernia, General Manager al J.W. Marriott Seul.
După experiența din Dubai, managerul român a lucrat o perioadă de șase ani în SUA, unde a crescut constant din punct de vedere profesional, după care a acceptat un mandat în Bali, la cel de-al doilea hotel Bvlgari din lanțul Marriott. După o perioadă petrecută la Ritz Carlton Tokyo și apoi în Beijing, unde a fost Hotel Manager, Cernia a fost promovat în poziția de General Manager în Seul, unde a ajuns în urmă cu trei ani.
Eforturile lui Radu Cernia se concentrează acum pe repoziționarea hotelurilor din brandul J.W. Marriott din Seul pe care le conduce, din segmentul de business în cel de lux. Anul trecut, hotelul condus de managerul român a trecut printr-un amplu proces de renovare, care a durat aproape opt luni și a costat în jur de 100 de milioane de dolari, în urma căruia a fost redus numărul camerelor de la 497 la 379 și a fost mărit spațiul acestora. Ca să vă faceți o idee despre amploarea lucrărilor, trebuie să vă gândiți că zilnic, lucrau pe șantier mai bine de 4.000 de muncitori, foarte probabil mai mulți decât lucrează în România la autostrăzi. “Obiectivul nostru a fost să schimbăm mentalitatea clienților: mergem la J.W. Marriott pentru că este un hotel de lux. Încă mai avem de lucru, trebuie să lucrăm foarte mult cu departamentul de marketing și de sales ca să consolidăm conceptul. Ceea ce funcționează foarte bine este că nu numai noi aici în Seul facem acest efort, ci toate hotelurile J.W. Marriott din lume fac același demers. Și hotelul din București trece acum prin aceeași schimbare la față, prin aceeași schimbare de imagine”, spune Radu Cernia, General Manager al J.W. Marriott pentru Seul.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 338 (15 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
View Comments
Am inceput impreuna viata in Ritz-Carlton Dubai si imi amintesc intensitatea cu care traiam viata de hotel, Radu Cernía mai mult ca altii! Dar ce satisfactii aveam! Ce clienti care plecau multumiti si reveneau bucurosi sa ne revada! Asta e unic! Succes Radu meritai sa urci la nivelul la care esti, felicitari!