Finanțe Stiri

Administratorii de fonduri: Numărul investitorilor ar putea creşte la 2 milioane

27 sept. 2019 3 min

Administratorii de fonduri: Numărul investitorilor ar putea creşte la 2 milioane

Reading Time: 3 minute

Piaţa românească a fondurilor de investiţii are un potenţial uriaş, încă neexploatat – numărul investitorilor ar putea ajunge la 2 milioane.

Dezvoltarea accelerată a industriei fondurilor prin creșterea numărului de investitori, programe de educație financiară care să ajute la o mai bună înțelegere a rolului acestora în creșterea sănătoasă a economiei precum și adaptarea legislației pentru a crea cadrul apariției de noi fonduri  de investiții alternative, sunt câteva dintre subiectele discutate la primul Summit al Administratorilor de Fonduri din România, organizat la București, de Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF).

”Contextul economic de care beneficiem, în prezent, este extrem de favorabil: operăm într-o economie aflată pe creștere, în ultimii 5 ani PIB-ul nominal al României a crescut cu peste 50%, depozitele companiilor și ale populației au depășit pragul de 70 de miliarde de euro. Aceste premise favorabile, dublate de eforturi în direcția educației financiare a investitorilor, ne pot ajuta să canalizăm o parte din resurse către industria fondurilor de investiții și, implicit, către finanțarea companiilor de succes”, a declarat, în deschiderea evenimentului, Radu Hanga, Președintele AAF.

Piața românească a fondurilor de investiții are un potențial uriaș încă neexploatat. Statisticile au arătat că România se confruntă cu un veritabil paradox în ceea ce privește piața fondurilor de investiții, a fost una dintre ideile exprimate de reprezentanții companiilor participante. Astfel, numărul investitorilor este, în prezent, de 410 mii persoane, dar piața are un potențial de 2 milioane de investitori. Această discrepanță poate fi diminuată în mare măsură prin creșterea nivelului de educație financiară a investitorilor care să-i facă mai receptivi la soluțiile investiționale propuse acestora, au arătat reprezentanții AAF.

Tanguy van de Werve, Directorul General al EFAMA
Tanguy van de Werve, EFAMA

Millenials, generația pentru care Internetul nu mai are secrete, ar putea constitui pepiniera de investitori în fondurile de investiții, este de părere Tanguy van de Werve, Directorul General al EFAMA. Prezent la eveniment, oficialul EFAMA a punctat că ”România are o piață dominată de investitorii de retail” și a sugerat administratorilor de fonduri de la noi să-și îndrepte atenția către generațiile tinere, mult mai receptive la soluții ce pot fi accesate prin intermediul mediului online.

”Există semne clare că cererea de servicii financiare este în creștere, investitorii de retail au acces mai ușor la educație, iar investitorii profesioniști au devenit din ce în ce mai sofisticați”, a declarat, la rândul său, Gabriel Grădinescu, Vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară(ASF). În opinia sa, ”contextul este favorabil unei schimbări de viziune și de abordare a măsurilor ce trebuie implementate, digitalizarea relației cu investitorii și companiile devenind una dintre misiunile principale ale ASF”.  

Crearea unui cadru legislativ unitar simplificat, care să îi ajute în mod real pe investitorii din industria de profil,  a fost o altă temă de interes, mai ales în condițiile în care Legea Fondurilor de Investiții Alternative (FIA) are șanse să fie adoptată de Parlamentul României până la finalul anului. Extrem de așteptată,  deoarece creează premisele apariției de noi  fonduri de investiții, Legea FIA a fost elaborată cu contribuția importantă a industriei de asset-management și a ținut cont și de particularitățile pieței locale.

”Dezvoltarea pieței înseamnă acces la clienți, înseamnă îmbunătățirea capacității de vânzare a produselor noastre într-o lume care este încă dominată de rețelele de distribuție bancare, dar care migrează tot mai mult către canale de distribuție alternative. Pe viitor, ne așteptăm la o dinamică mai mare a industriei, o creștere a apetitului investițional al românilor, odată cu sporirea gradului de educație financiară și facilitarea accesului la fondurile de investiții”, a mai adăugat Radu Hanga, Președintele Asociației Administratorilor de Fonduri.

Summit-ul Administratorilor de Fonduri din România își propune să devină un eveniment de tradiție unde membrii asociației alături de parteneri și invitați vor discuta aplicat atât despre oportunitățile de creștere a industriei de asset management cât și  despre provocările cărora trebuie să le facă față industria.

Membră a European Fund and Asset Management Association, Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF), reunește 28 de membri (19 societăți de administrare a fondurilor, 4 societăți de investiții financiare, Fondul Proprietatea și 4 bănci depozitare) și administrează în prezent active de 10 miliarde de euro, în creștere cu 10% față de începutul anului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: