Nu clipi când plătești cu cardul
Reading Time: 5 minutePropriul nostru corp va deveni cheia plăților electronice, folosind noile tehnologii de identificare biometrică și recunoaștere facială. Implementarea directivei europene PSD2 aduce plățile electronice într-o nouă eră, afectând întregul ecosistem economico-financiar.
Ne pare rău, dar parola trebuie să conțină cel puțin un caracter special, o cifră, o literă cu majuscule și să fie mai lungă de opt caractere, ca să o uitați imediat după ce ați setat‑o. PIN-ul cardului știm că l-ați notat deja în telefon, pentru care nu mai aveți nevoie de PIN de acces dacă este dotat cu senzor de amprente sau recunoaștere facială. De câte ori n-ați avut probleme în a vă aminti parola de internet banking? Sau ați avut emoții după ce ați introdus greșit măcar o dată PIN-ul cardului? Sistemul actual de autentificare pentru plățile electronice începe să-și arate tot mai des limitările, dar acum există în sfârșit tehnologii care promit să depășească aceste obstacole. Cum rămâne însă cu legislația în domeniu? Ei bine, a avansat și ea.
Plățile electronice făcute cu cardul, la POS sau efectuate online pe teritoriul UE trebuie să respecte noua serie de norme odată cu intrarea în vigoare a directivei europene PSD2. Securitatea este esențială pentru existența și vitalitatea comerțului digital, dar în același timp trebuie găsit echilibrul dintre securitate și confort. Acest lucru este valabil mai ales într-o lume în care consumatorii au posibilitatea să facă achiziții cu sau de pe o gamă largă de dispozitive conectate și așteaptă o experiență sigură și fără probleme. Orice obstacole aduse procesului de plată riscă să-i enerveze pe consumatori și să le diminueze vânzările comercianților.
În acest context, VISA introduce o nouă suită de soluții care răspund cerințelor consumatorilor pentru siguranța și controlul banilor lor, ajutând comercianții să respecte noile cerințe europene pentru “autentificarea puternică a clienților” (Strong Costumer Authentification – SCA), care intră în vigoare în septembrie 2019. “Nu există o abordare unică pentru toate tipurile de autentificare a identității unui consumator – care se reflectă în noua reglementare. Mai multe achiziții vor necesita stratul suplimentar de securitate cunoscut ca autentificare cu doi factori pentru consumatori pentru a-și confirma identitatea. Cu toate acestea, pentru tranzacțiile cu risc scăzut, pasul suplimentar nu va fi adesea necesar. Noua noastră suită de soluții de securitate va ajuta partenerii noștri bancari și comercianți să identifice tranzacțiile în timp real care prezintă un risc scăzut și să asigure un control rapid al acestor achiziții”, a declarat Mark Nelsen, Senior Vice President VISA – Open Banking, în cadrul evenimentului Visa Payments Forum, desfășurat recent la Dublin.
O componentă a noilor modalități de securizare a plăților va fi aceea în care comercianții vor avea instrumentele necesare pentru a profita la maximum de relația pe care au construit‑o, în timp, cu clienții lor obișnuiți. Astfel, comercianții vor putea oferi clienților posibilitatea de a-i identifica drept cineva în care au încredere. Această “listă albă” (a încrederii) va elimina necesitatea unei verificări suplimentare în majoritatea achizițiilor viitoare și a plăților efectuate. În plus, îmbunătățirile specificațiilor EMV 3-D Secure, standardul industriei pentru autentificarea consumatorilor în achizițiile online, înseamnă că banca unui client va primi mai multe informații despre o tranzacție decât în procedurile anterioare. Acest lucru duce la aprobarea mai multor tranzacții cu risc scăzut și reduce necesitatea autentificării cu doi factori. În paralel, și comercianții vor putea să-și îmbunătățească propriile evaluări ale riscurilor de tranzacții.
Biometria salvează economia
Identificarea biometrică a făcut pași rapizi în ultimii ani, de la date de acces în clădiri la informații trecute în pașapoarte sau securizare a echipamentelor IT&C. Pasul următor va fi cel din zona comercial-financiară, procedură care se bazează și pe progresul tehnologic din zona identificării faciale, susținut de fotografii, imagini video, algoritmi de procesare a informațiilor. Amazon lucrează la un mod de autentificare astfel încât cumpărătorii să-și poată înlocui parola cu o fotografie a feței lor. Acest tip de autoevaluare ar trebui să fie făcut din mai multe unghiuri pentru a se asigura că nu este doar o fotografie furată folosită pentru fraudă.
De asemenea, acest nou mod de plată ar putea fi implementat și în magazine, camerele de luat vederi instalate putând furniza informațiile pentru a facilita plata, scurtând astfel timpul de așteptare, cozile de la casele de marcat, afectând însă în cele din urmă, inevitabil, și numărul de angajați din retail. Concret, infrastructura video-IT a magazinului se conectează automat cu instituțiile financiare și procesele de plată, totul bazat pe recunoaștere facială. De altfel, recunoașterea facială este deja relevantă în situații de securitate de plată, așa cum se întâmplă în China, unde compania de ridesharing Didi utilizează această tehnologie pentru a legitima clienții-șoferi, iar în SUA, Administrația de Securitate a Transporturilor (TSA) testează posibilitatea de a înlocui documentele de îmbarcare folosind recunoașterea facială.
În acest context, VISA pregătește lansarea unui nou serviciu care va permite băncilor să integreze autentificarea biometrică în aplicațiile lor bancare, astfel încât consumatorii să utilizeze amprenta, vocea sau chiar fața lor pentru a finaliza o achiziție. Aceste noi proceduri de autentificare și plată urmează să devină disponibile pe piață în ultimul trimestru al anului. “Unele bănci vor continua să trimită SMS-uri cu coduri de autentificare, dar vom vedea organizații care vor încerca să îl convingă pe consumator să folosească autentificarea biometrică. Dacă vei întreba consumatorii, majoritatea vor zice că preferă autentificare biometrică în detrimentul mesajului cu codul de acces”, a adăugat Nelsen.
Soluții pentru megaorașe
Introducerea unor noi modalități de plată electronice, mai simple dar și mai sigure, care să acopere nu doar tranzacții la comercianți tradiționali, dar și servicii publice precum transportul în comun, parcările, taxele de drumuri, are în vedere viitorul urbanizării și continua dezvoltare a megaorașelor. Se estimează că populația planetei va ajunge la 8,6 miliarde de oameni până în 2030 și, respectiv, 9,8 miliarde până în 2050. Potrivit ONU, în prezent 55% din populația lumii locuiește în zone urbane și se așteaptă ca acest procent să ajungă la 70% până în 2050. ONU definește megaorașul ca având o populație mai mare de 10 milioane de oameni. Una din opt persoane trăiește în prezent în cele 33 de megaorașe din întreaga lume.
Până în 2030, se estimează că vor exista 43 megaorașe, iar numărul acestora va crește până la 50 până în 2050. În contextul acestor aglomerări urbane, devine imperativă găsirea de modalități pentru a diminua aglomerarea, iar transportul și infrastructura de transport sunt considerate puncte cheie, strategice pe această hartă de dezvoltare urbană. Posibilitatea de a face plățile pentru toate aceste servicii și multe altele cu cardul (contactless, NFC, Digital ID) și atașarea unor aplicații prin se pot gestiona mai multe servicii sau abonamente la servicii publice, de alimentare a vehiculelor ori la servicii ridesharing fac parte din ecosistemul de dezvoltare socio-urbană.
Plăți prin identificare facială
Evoluțiile recente în zona de deep learning au făcut ca algoritmii folosiți în tehnologii de recunoaștere facială să fie destul de eficienți pentru a fi utilizați în domeniul serviciilor financiare. Adoptarea recunoașterii faciale pentru autorizarea de plăți, acces securizat și identificarea unor infractori este mai larg răspândită în China, care are o bază de date centralizată, spre deosebire de SUA. Aplicațiile existente acum pot nu numai să verifice identitatea prin imaginea unei fețe, dar pot verifica documente de identitate folosind și alte informații personale cuplate cu algoritmi avansați. Dezvoltarea tehnologiilor pentru recunoaștere facială au ajuns astăzi până la nivelul în care pot oferi o modalitate rapidă și ușoară de plată – fără necesitatea de a mai purta cu tine un card fizic. Compania chineză Baidu, de exemplu, dezvoltă un sistem prin care cetățenii să poată cumpără bilete de transport doar prin expunerea feței în fața unei camere video și colaborează cu autoritățile pentru ca sistemul acesta să fie implementat ulterior la proporții turistice. De asemenea, tehnologii de recunoaștere facială implementate pe smartphone-uri sunt folosite pe Alipay – portofelul digital oferit de la Alibaba – astfel încât oamenii să poată plăti numai prin identificare cu fața.
[foto: Dreamstime]
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz