NTT DATA Romania a încheiat anul financiar 2021 cu o cifră de afaceri de 86 mil. euro, în creștere cu 15% față de 2020
Reading Time: 3 minuteNTT DATA Romania, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de IT din țară, parte a concernului nipon NTT DATA, continuă să crească de la an la an. Compania a raportat pentru anul financiar 2021 o cifră de afaceri de 86 de milioane de euro, în creştere cu aproape 15% faţă de anul precedent.
Deși anul 2021 a fost unul al transformării organizaționale și al investițiilor, NTT DATA Romania s-a aflat pe un trend ascendent, marcând încă un an de creștere continuă în dezvoltarea de parteneriate atât cu clienți din România, cât și la nivel internațional.
” În actualul context geopolitic și economic imprevizibil, plecăm de la considerentul că anul 2022 va fi unul de succes pentru compania noastră. Strategia cu care am plecat la drum acum un an vizează simplificarea și automatizarea proceselor precum și specializarea echipelor. Am implementat o abordare inside-out, focusată pe încurajarea unei culturi a colaborării, autonomiei și responsabilizării, menite să crească calitatea vieții organizaționale.” a declarat Maria Metz, CEO NTT DATA Romania.
Anul 2021 a însemnat pentru NTT DATA Romania și anul integrării în noua companie operațională definită pentru Europa, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină (NTT DATA EMEAL). NTT DATA EMEAL are o cifră de afaceri de 3 miliarde de euro și a ajuns la peste 46.000 de colegi, în 25 de țări. NTT DATA EMEAL a avut o rată de creștere de două ori mai mare decât media pieței, cu creșteri semnificative ale cotei de piață atât în Europa, cât și în America Latină.
Integrarea în NTT DATA EMEAL este un pas fundamental pentru NTT DATA România în atingerea obiectivului de a deservi mai bine, sub un singur brand, colegii, clienții și comunitățile în care NTT DATA își desfășoară activitățile. Astfel, partenerii vor beneficia de servicii end-to-end care cuprind consultanță în afaceri, soluții industriale, modernizarea digitală și IT, servicii de management al proceselor de afaceri și soluții edge-to-cloud. Pentru persoanele din cadrul companiei această integrare vine cu oportunități de a-și dezvolta cariera la nivel internațional, având acces la proiecte atractive, cu tehnologii noi și oportunități de lucru într-un mediu multicultural. Relevanța NTT DATA Romania la nivel de grup implică și înființarea unui hub format din echipe dedicate pentru proiecte multinaționale, ce vor deservi clienți din Europa. Compania a demarat crearea de centre de livrare servicii multi-regionale, specializate pe diferite industrii (Centers of Excellence).
Pe plan local, pentru a susține obiectivele ambițioase, compania a demarat proiecte de amploare investind 5 mil. EUR atât în creșterea calității vieții organizaționale, cât și în planurile de business. Aceste proiecte au avut la bază realizarea unei diagnoze organizaționale care a definit acțiunile ulterioare: s-a investit în spațiile de lucru de la Brașov, Sibiu și Novi Sad, a fost înființată o școală de coaching care să sprijine activitatea managerială și s-a investit în dezvoltarea capabilităților echipelor de specialiști, în formarea unor echipe multidisciplinare și în modernizarea infrastructurii.
Proiectul IDEA (Inovează, Descoperă, Evoluează, Aplică), demarat anul trecut, își propune să îmbunătățească nivelul de cunoștințe și competențe din cadrul echipelor NTT DATA Romania prin furnizarea de programe de formare profesională, evaluarea și certificarea competențelor profesionale avansate în domeniul IT.
Prin intermediul proiectului PEX (Practicăm Excelența), desfășurat împreună cu 7 universități din toată țara, peste 260 de studenți au avut posibilitatea de a dobândi experiențe practice, facilitând astfel integrarea lor ulterioară în domeniul în care doresc să se perfecționeze.
Eforturile investiționale au dus la câștigarea unor clienți de top și demararea de proiecte în zone noi, precum Banking (SAP Transactional Banking), Utilities (SAP I-SU) sau Energy (SalesForce Velocity). Inovația rămâne o prioritate, iar accesul la cele mai noi tehnologii și soluții dezvoltate la nivel de grup, care pot fi adaptate nevoilor pieței locale, reprezintă pentru NTT DATA Romania un potențial semnificativ de extindere a portofoliului.
Unul dintre acceleratorii de business prevăzut pentru următorii ani este zona de securitate cibernetică (Cybersecurity). În această direcție, investițiile făcute în dezvoltarea infrastructurii specifice și specializarea echipelor au dus la câștigarea de contracte pe termen lung de peste 5 mil. EUR, pentru servicii premium, de tip Managed Security Services.
Investiții considerabile au fost făcute și în portofoliul propriu de produse, suita de aplicații pentru gestionarea activității companiilor Clarvision Business Suite fiind extinsă cu modulul de planificare a execuției producției (Manufacturing Execution System).
Maria Metz, CEO-ul NTT DATA Romania, preconizează o creștere a business-ului susținută de multitudinea de proiecte de transformare digitală, în cadrul cărora compania își sprijină clienții prin consultanță, servicii și soluții care le aduc valoare adăugată și eficiență în business-ul lor. Compania a planificat 6 mil. EUR pe care să le investească în creșterea și dezvoltarea echipelor, prin training-uri și certificări, în infrastructura care să susțină noile soluții din portofoliu, noile industrii în care activează și nu în ultimul rând, în activități orientate către comunitate.
Foto 239132980 © Sergiy Palamarchuk | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz