Noul Range Rover Evoque, oficial și în România
Reading Time: 2 minuteCea mai nouă variantă a modelului Range Rover Evoque a fost lansată oficial pe piața din România, pe 29 ianuarie 2019, după prezentarea în premieră mondială, care a avut loc la Londra la finalul anului trecut.
Noul model va fi disponibil, în România, începând cu luna martie 2019, iar preţul de pornire, pentru varianta cu transmisie automată şi tracţiune integrală, 2.0l Diesel, 150 CP, va fi de 35.500 EUR + TVA. Clienții pot alege între șase variante de motorizări Ingenium în patru cilindri, trei pe benzină şi respectiv trei diesel. Cea mai eficientă variantă dintre acestea este 150CP diesel (AWD) cu emisii de 149 g/km (Echivalent NEDC) și 5,6 l/100 km (50,4 mpg) în timp ce, la polul opus, se află un model benzină 300CP AWD, având cuplul de 400 Nm, emisii de 186 g/km (Echivalent NEDC) și 8,1 l/100 km (34,4 mpg).
Cu vânzări globale ce depăşesc 772.000 unități și peste 217 premii internaționale, Noul Range Rover Evoque reprezintă evoluția sofisticată şi reinterpretată a versiunii inițiale lansate în 2011. Noul autovehicul îmbină caracteristicile tradiționale Range Rover cu tehologia de ultimă generație, venind astfel în întâmpinarea nevoilor clienților din întreaga lume. Printre cele mai importante aspecte tehnologice se numără tehnologia de tip “Clear Sight Ground View”, ca parte a sistemului de camere perimetrale și oglinda retrovizoare care se transformă într-un ecran HD pentru a reda ceea ce se află în spatele autovehiculului.
”Maşina aşteptată de către toți fanii conceptului Evoque a sosit în România. Noul Range Rover Evoque se lansează pe un drum deschis de predecesorul său, al cărui debut din octombrie 2011 a dus la un număr impresionant de unități vândute, dar şi la mult râvnita poziție de lider de segment pe piața autohtonă, pentru o lungă perioadă de timp. Designul împrospătat împreună cu noile tehnologii de ultimă generație din domeniul 4×4, siguranța rutieră şi sistemele Infotainment vor face, cu siguranță, din acest nou model, un etalon pentru categoria premium SUV”, menționează Mihai Ivănescu, Director General Premium Auto, Importator Oficial Jaguar Land Rover în România.
”Sub caroserie se află o revoluție tehnică și de inginerie. Structura complet nouă este compatibilă atât pentru sistemul plug-in, cât și pentru varianta mild-hybrid, singurele elemente nemodificate, la exterior, fiind balamalele uşilor. Noul șasiu exploatează la maxim caroseria mai rigidă, asigurând confort în timpul călătoriei și rafinamentul unui veritabil Range Rover. Acum, Evoque este mai capabil ca niciodată. Software-ul care se află în spatele sistemului Infotainment a fost rafinat pentru a-i oferi şoferului o experiență și mai intuitivă”, a declarat Nick Rogers, Director Executiv, Product Engineering, Jaguar Land Rover.
Jaguar Land Rover s-a concentrat asupra diminuării impactului generat de autovehicule asupra mediului. Acest lucru a implicat reducerea de CO2 necesar pentru fabricarea fiecărui autovehicul cu 46 % față de modelele din 2007 și achiziționarea de electricitate fără carbon pentru toate operațiunile din Marea Britanie.
La o viteză de sub 17 km/h (11 mph), în timpul frânării, motorul se oprește pentru a micşora emisiile. Această tehnologie combină reducerea consumului de carburant și a emisiilor de gaze de eşapament, atingând rezultate de 50,4mpg (5,6l / 100km) și emisii de CO2 de 149g / km (Echivalent NEDC).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz