Noi vorbitori anunțați în cadrul evenimentului Connections
Reading Time: 2 minuteCâteva zile ne mai despart de Connections, powered by Telekom, eveniment care își propune să aducă în primplan comunicarea în noua eră digitală. Influenceri locali și internaționali, micro-influenceri, profesioniști în social media și creatori de conținut digital își dau întâlnire la Connections, luni, 12 noiembrie 2018, la Palatul Universul din București, pentru a defini noua formă de comunicare în spațiul mediatic digital.
Sesiunea „Living in the digital era” îl va aduce pe scenă pe speaker-ul internațional Ed Gillespie, comunicator și antreprenor britanic care a dezvoltat programe și campanii în domeniul sustenabilităţii, co-fondator al agenţiei de consultanță în sustenabilitate, Futerra. În 2014 Ed a publicat volumul Only Planet, jurnalul călătoriei sale în jurul lumii, cu scopul de a aduna informaţii despre schimbările climaterice, globalizare şi rolul societăţii în conturarea viitorului.
În cadrul conferinței, Ed ne va ajuta să înțelegem cum se schimbă comunicarea în era tehnologiei, care sunt efectele noii forme de comunicare asupra oamenilor și cum poți să „supraviețuiești” într-o lume în care tehnologia câștigă tot mai mult teren. De asemenea, Ed va încerca să definească comunicarea tot mai provocatoare dintre consumatori și companii.
Lista de vorbitori este completată de Petrișor Obae, fondatorul proiectului Pagina de Media, jurnalist cu o experiență de peste 20 de ani. Parte a fenomenului new media și social media, Petrișor, va construi discursul despre etică în mediul digital, alături de colegii săi (Victor Kapra, Alexandru Negrea, Octavian Palade, Marian Ionescu (Mariciu), Adrian Popescu (Cuza) Bogdan Nicolai, în cadrul panelului “Let’s talk Ethics”.
Partenerii media ai evenimentului sunt Revista Biz, Pagina de Media, A List Magazine şi AdPlayers.
Un panel special va face loc storytelling-ului, care a devenit un mod de viață pentru creatorii de conținut ai noii ere digitale. Audiența și vorbitorii vor putea adresa propriile experiențe, astfel încât să existe un schimb de povești.
Ziua se va încheia cu o serie de workshop-uri pe diferite teme: de la instrumente digitale de promovare, fenomenul fake news, de la brief la campanie, SEO, până la povestea din spatele fotografiei.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz