KPMG în România anunță două noi numiri prin promovare internă și o nouă recrutare la nivel de management, reflectând dedicarea și reziliența profesională a echipei noastre și creșterea constantă a afacerii. De la 1 octombrie, Daniel Pană este Partener, Consultanță Fiscală, iar Victor Iancu a fost promovat ca Associate Partner, Consultanță în Afaceri. Inga Țîgai se alătură departamentului de Consultanță Fiscală ca Associate Partner. Noile numiri confirmă talentul, capacitatea de inovare și abilitățile intraprenoriale ale angajaților noștri, consolidează echipele și optimizează serviciile pe care le oferim clienților.
Daniel a efectuat două stagii de internship în departamentul de asistență în tranzacții în timpul studiilor universitare și a preluat o poziție în cadrul departamentului de Consultanță Fiscală în 2002. Împreună cu echipa sa, Daniel a adus o contribuție notabilă la dezvoltarea departamentelor de corporate tax și asistență fiscală în tranzacții. El continuă să inoveze și să optimizeze valorea oferită clienților și oamenilor noștri, precum și să încurajeze colaborarea cu alte echipe din KPMG.
Daniel este specializat în taxe și impozite directe, precum impozitul pe profit, taxe locale și impozite cu reținere la sursă, concentrându-se pe Tranzacții. Proiectele în care a participat includ consultanță pentru fuziuni și achiziții și pentru structurarea afacerii, conformitate fiscală, dezvoltarea, vânzarea și implementarea soluțiilor de tehnologie în fiscalitate (precum KPMG Corporate Tax Manager), revizuiri și certificări fiscale, suport în inspecții fiscale (și în litigii, împreună cu KPMG Legal), reorganizarea afacerilor, credite fiscale pentru Cercetare – Dezvoltare și altele.
În contextul evoluției continue a mediului fiscal la nivel global, funcțiile fiscale trebuie să fie eficiente astăzi și pregătite pentru mâine.
Cu 16 ani de experiență în consultanță fiscală în Big4, Inga ni se alătură ca Head of Tax & Legal Technology. Expertiza ei în transformarea funcției fiscale și în Servicii de Mobilitate Globală (GMS) este foarte apreciată în piață. Are o experiență considerabilă în asistarea autorităților fiscale din România cu dezvoltarea noilor tehnologii și în îmbunătățirea mediului fiscal în beneficiul contribuabililor. Inga este un membru activ în mai multe grupuri pentru fiscalitate și afaceri.
Departamentul de Consultanță Fiscală al KPMG în România a fost întotdeauna în avantgarda tehnologiei, oferind clienților aplicații care să le faciliteze conformitatea fiscală, de exemplu. Inga va consolida angajamentul nostru de a ține pasul și de a anticipa impactul noilor tehnologii în procesul de conformitate fiscală, și va folosi cele mai recente tehnologii dezvoltate de profesioniștii KPMG Tax pentru a oferi servicii de cea mai înaltă calitate clienților.
Inga va lucra cu profesioniști în domeniul fiscal din toate sectoarele de activitate pentru îmbunătățirea modelelor de operațiuni fiscale și va asista organizațiile în procesul de conformare fiscală prin intermediul oamenilor, expertizei și soluțiilor digitale.
Victor s-a alăturat KPMG în 2006 și, cu mai mult de 15 ani de experiență în consultanța de management, conduce în prezent practica de Business and Service Design, inclusiv în furnizarea de servicii de analiză a experienței clienților / angajaților și a serviciilor de design thinking. Timp de doi ani (2011-2012) a lucrat ca și consultant pentru Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Londra.
Cu o experiență extinsă în afaceri guvernamentale și sector public (de la achiziții publice și concesiuni, la guvernanță corporativă și strategii publice), Victor este, de asemenea, responsabil cu linia de servicii adresate Sectorului Public. În prezent, este expert principal numit de Comisia Europeană în cadrul proiectului Intelligent Cities Challenge, exercitiu care susține 136 de orașe în utilizarea tehnologiilor de vârf pentru a asigura dezvoltarea inteligentă, ecologică și responsabilă din punct de vedere social.
Începându-și cariera în cadrul Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei Române, Victor deține un Doctorat în Economia Inovării, precum și mai multe certificări de prestigiu de la INSEAD, Darden School of Business (Univ. Virginia) și Universitatea Cardiff. Este autor și coautor al mai multor cărți și articole în domeniul economiei afacerilor și al strategiilor de inovare.
Victor este, de asemenea, executive coach acreditat de International Coach Federation. El a fondat practica de coaching intern a KPMG România, activând în prezent drept coach pentru manageri și senior manageri din regiunea Europei Centrale și de Est.
Ramona Jurubiță, Country Managing Partner al KPMG în România, consideră că „noii parteneri Daniel, Inga si Victor au demonstrat dedicare pentru a deveni alegerea clară și a inspira încredere clienților noștri. Ei vor juca un rol cheie în dezvoltarea afacerii noastre și pentru consolidarea competitivității KPMG în România. Anticipând oportunitățile perioadei post-COVID, abordând provocările și transformările profunde din această perioadă, alimentate de impactul fără precedent al tehnologiilor disruptive, am încredere că oamenii, cultura și valorile noastre ne vor diferenția când oferim clienților, colaboratorilor și comunităților noastre reziliența necesară pentru a naviga către o lume mai bună”.
Photo 17886106 © Viorel Dudau | Dreamstime.com
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, continuă procesul de expansiune la nivel național și inaugurează al…
Le Manoir invită iubitorii de gastronomie fină să descopere o selecție de vinuri, delicatese și cadouri gourmet în cel mai…
6 din 10 români sunt supraponderali sau obezi, arată studiul cantitativ „Incidența obezității în rândul populației din România”, realizat în…
CFR Călători a pus în final în circulație începând cu data 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material…
Lucian Streche este un profesionist cu peste 17 ani de experiență în domeniul investițiilor financiare, fuziunilor și achizițiilor de companii,…
Hanwha Aerospace România și-a luat angajamentul să sprijine modernizarea Fortelor Armate ale României și să contribuie la întărirea flancului estic…