Nicolescu Agatstein Dental Clinique vindeca zambete, fete, oameni si vieti
Reading Time: 9 minuteRecent BIZ a avut sansa de a intalni unul dintre cei mai ocupati profesionisti din medicina romaneasca, doctorul Ion Nicolescu. Deja faimos pentru clinica de elita Nicolescu Agatstein Dental Clinique, singura din Romania afiliata la Leading Dental Centers of the World, un loc unde performanta medicinei dentare atinge perfectiunea, dr. Nicolescu fixeaza din nou standardele inalte ale unei discipline de nisa, lansand o noua provocare profesionala: NAOS – Nicolescu Agatstein Orthognathic Surgery –, prima clinica de chirurgie ortognatica romaneasca. Nu este prima data cand chirurgul Nicolescu face pionierat in medicina stomatologica. Atunci cand implantologia era in Romania doar la inceput, dr. Nicolescu, prin experienta sa internationala, venea cu un bagaj de cunostinte si un portofoliu de succese impresionante. In prezent, alaturi de echipa sa, a ajuns in punctul in care practica medicina de cel mai inalt nivel, care imbina holistic mai multe domenii ale chirurgiei faciale cu medicina si estetica dentara. In permanenta conectat la mediul profesional si academic international, colaborand cu personalitati marcante ale domeniului din toate cele cinci colturi ale lumii, din China pana in America, trecand prin Israel si Africa de Sud, dr. Nicolescu a ramas un creator de profesionisti, un mentor pentru generatiile tinere care i s-au alaturat in cei peste 25 de ani de experienta. Povestea clinicii Nicolescu Agatstein, un exemplu al reusitei de grup a unei echipe sudate, de prieteni si profesionisti, model pentru medicina romaneasca, merge mai departe. Succesul acesteia se bazeaza pe spiritul de grup inspirat de un mentor generos care impune colaborare, competitie si umanism si pe care va invitam sa il cunoasteti in interviul pe care ni l-a acordat.
Care este povestea clinicii Nicolescu Agatstein si cum ati dezvoltat acest business?
Mai demult, am primit un sfat: ”Sa nu faci niciodata medicina pentru bani”, asa ca tot conceptul clinicii noastre nu este construit ca un business. A devenit o afacere si, desigur, vrem sa fim pe profit, dar nu controlam activitatea in functie de cifre. In plus, eu am o regula – cand discut cu un pacient si fac un plan de tratament, niciodata nu stiu cat costa. Nici doctorii din echipa noastra nu au voie sa stie acest lucru deoarece planul de tratament nu trebuie facut din punctul de vedere al castigului, ci trebuie individualizat pe principii medicale, poate sa fie mai scump sau mai ieftin, dar trebuie sa fie planul corect pentru pacient.
Toata echipa noastra lucreaza in ambele sedii pe care le avem (Primaverii si Rosetti), in doua ture. Avem cate trei scaune in fiecare clinica, iar in cea din Primaverii, cand ne vom extinde, vom adauga inca unul. Nu suntem o retea de clinici, ci o clinica boutique, orientata pe medicina dentara de foarte inalta calitate, si, practic, nu concuram cu nimeni. Daca veti intreba in piata, vi se va spune ca, daca te duci la cabinetul dr. Nicolescu si nu se poate rezolva problema pe care o ai, atunci inseamna ca nu se poate rezolva nicaieri. Aceasta este, de ani buni, pozitia clinicii Nicolescu Agatstein. Suntem varf in profesie, practicam medicina de inalt nivel, nu facem medicina de masa. Programarile la noi se fac cu doua luni in avans.
Cine sunt clientii dvs.?
Clientii nostri sunt exact aceia care inteleg calitatea serviciului medical. Sunt oameni care vor altceva, care vor servicii medicale corecte, de inalta calitate. Sunt clientii care nu au alternativa in alte clinici, din cauza complexitatii diagnosticului si a procedurilor terapeutice. Noi suntem cei care rezolvam cazurile extreme. Totodata avem clienti din partea de sus a clasei medii de venituri deoarece ei sunt cei care stiu ce inseamna un rezultat excelent comparativ cu o investitie. Inteleg planul de tratament, inteleg implicatia si rezultatul de lunga durata. Stomatologia este domeniul – poate – cel mai elocvent unde ”ieftin” te costa enorm, cu implicatii majore pentru sanatate.
Care sunt principalele momente din evolutia clinicii?
Firma a fost fondata in 1995 si la vremea aceea se numea Maiodent. Am intrat in sistemul privat deoarece conditiile din spital nu ne permiteau sa facem stomatologie si chirurgie la nivel ridicat. Imediat dupa terminarea facultatii, atat eu, cat si sotia (dr. Manuela Agatstein, a treia generatie a uneia dintre cele mai vechi familii de stomatologi din tara) am inceput sa intram in contact cu stomatologia la nivel international si, initial, ideea era sa lucram doar noi, nu aveam interesul de a lansa un business. Ideea de a mari echipa a venit in momentul cand am inteles ca nu ai voie sa faci decat ceea ce esti antrenat sa faci si trebuie sa fii doctor de nisa. Ne-am dat seama si ca ideea de a avea un medic stomatolog care face de toate nu are viitor, pentru ca nu poti sa tii pasul cu toate noutatile, nu poti fi antrenat pe toate nisele din specializare si nici nu se poate sa-ti placa totul. Nu poti fi atasat si de procedura de protetica, si de cea de tratament de canal, cat si de chirurgie, nu ai cum sa le inveti pe toate, sa le inmagazinezi, sa le acoperi. Cand am inteles toate aceste lucruri, am avut prima colaborare, cu o fosta studenta de-a mea. In general, toti doctorii nostri sunt antrenati si pregatiti de scoala noastra, pe niste principii dirijate de mine. Asa am crescut echipa. Sunt constient ca fara ea Nicolescu Agatstein nu ar fi ajuns astazi singura clinica romaneasca din cea mai prestigioasa retea de profil internationala. In momentul de fata suntem extrem de nisati fiecare dintre noi, in asa fel incat fiecare acopera la varf zona lui si in acelasi timp – aspect foarte important – intre noi exista un fel de competitie. Fiecare alearga si fiecare trebuie sa tina pasul cu ceilalti. Daca unul alearga mai mult, si ceilalti alearga mai mult. In calitate de chirurg maxilo-facial nu poti sa colaborezi cu un protetician daca nu e de top si nici el nu colaboreaza cu tine daca nu esti la varful la care el a ajuns. Asadar, toti facem performanta pe directiile noastre si in acelasi timp ne obligam unul pe celalalt sa tinem pasul, sa invatam si sa ne specializam permanent.
La cat se ridica investitia totala in clinica?
Din punctul de vedere al echipamentelor, investitia este de aproximativ un milion de euro. Cumparam numai materiale de foarte buna calitate, prin urmare si cheltuielile noastre sunt foarte mari. Tot ce este in cabinet este de calitate superpremium, exquisite. Un scaun de-al nostru costa in jur de 25.000 – 30.000 de euro in conditiile in care unul standard este undeva la 7.000 – 8.000 de euro. Daca as sta sa calculez toata investitia, ar trebui sa ma gandesc sa o recuperez. Or, o recuperare a investitiei nu se poate face imediat si daca incepi sa te gandesti la asta, acest lucru poate sa influenteze in mod negativ actul medical. Dar mie investitia in echipamente mi se pare ceva secundar, chiar minor, in raport cu asset-ul cel mai important al unei afaceri, mai ales in domeniul medical: oamenii! Si aici pot spune ca am investit enorm, permanent, si a fost o investitie reciproca.
Povestiti-ne despre echipa de medici din Nicolescu Agatstein.
O calitate a noastra este ca suntem aceiasi de multi ani. Cel mai nou medic din echipa de proteticieni este cu noi de 13 ani, iar ceilalti ne sunt alaturi de 16 ani. Medicii nostri nu vin si pleaca. Odata ce au intrat in echipa, raman aici, insa inainte sa fie acceptati facem o evaluare si o pregatire. Cei trei medici proteticieni pe care ii avem sunt asa-numitii titulari de pacienti, titularii planului de tratament, ei sunt cei care coordoneaza totul si trebuie sa includa in planul de tratament si medicii din celelalte nise. Doctorita care face cele mai multe tratamente de canal la noi in clinica are 14 ani aici si se ocupa numai de tratamente de canal. Avem deja in pregatire, de vreo patru ani, cea de-a doua doctorita pentru endodontie. Avem trei colaboratori pe zona de parodontologie, un doctor care face numai obturatii dentare, nimic altceva, nicio alta procedura. Avem trei doctori ortodonti colaboratori care vin o data sau de cateva ori pe saptamana, avem un anestezist, precum si un un ortodont din Israel, cu care ne consultam pe anumite proceduri. Pe zona de estetica dentara avem un colaborator din Istanbul, care este unul din numele mondiale in estetica dentara si la care si eu merg o data pe luna si operez. Avem un parodontolog din Italia cu care o sa incepem in curand colaborarea. Avem si o echipa de tehnicieni care lucreaza exclusiv cu noi, dar lucram si cu tehnicieni dentari din Germania, Italia, Franta si Turcia.
Fiecare dintre pacientii nostri este tratat in echipa, este foarte important cum pui un diagnostic, cum realizezi un plan de tratament care sa fie in primul rand corect pentru pacient si sa nu fie ghidat de interesul financiar. Pacientul trebuie mentinut intr-o functionalitate permanenta, nu ai voie sa lasi pacientul prea mult in afara activitatii si totul trebuie sa se pastreze in corectitudinea medicala. Un mare atu al muncii noastre este ca nu se ia nicio decizie fara diagnostic pe fisa fiecaruia. In functie de asta se face un plan de tratament. Acesta este modul in care noi functionam, de aceea toata echipa trebuie sa fie la standarde inalte si asta este ceea ce ne defineste pe noi.
Cum va impartiti intre postura de manager si cea de medic?
Am transpus modul in care imi fac profesia si in business. Din punctul de vedere al coordonarii, avem un grup de doctori – trei proteticieni, medicul ortodont si cu mine. Fiecare dintre noi coordoneaza, informeaza, discuta tot ce tine de aspectele profesionale, de implementarea unor proceduri chirurgicale. Pe zona de receptie si asistente avem cate un coordonator, avem de asemenea un administrator care se ocupa de aspectele logistice ce tin de cele doua sedii ale noastre. Toate aceste persoane sunt foarte devotate si de incredere. Cine vine la noi trebuie sa se ridice la un anumit nivel profesional, noi nu angajam oameni care ”stiu”, ci oameni pe care-i pregatim si-i aducem la valoarea noastra.
Care este secretul longevitatii echipei dvs.?
Am avut norocul sa-i gasesc, si ca ei sa-si doreasca sa fie ca mine si alaturi de mine. Daca eu mi-am dorit nivelul acesta de munca, pozitia aceasta si nivelul acesta de castig, nu pot avea langa mine decat oameni care sa isi doreasca la fel si sa gandeasca la fel. Cum i-am pastrat? Platindu-i foarte bine si dandu-le pozitia pe care o merita; in plus, toti acesti colegi ai mei nu sunt simpli angajati, la mine nu exista pozitia de patron si angajat, exista pozitia de colegi, colaboratori, parteneri, iar ei au dovedit pana acum ca se ridica la acest nivel. Este foarte adevarat ca sunt recunoscut de ei ca lider si totul se inchide la mine, trebuie sa fie si un lider intr-un grup. In plus, eu vad lucrurile in felul urmator: daca iti doresti sa faci ceva si faci din placere, trebuie sa existe onestitate. Acesta este poate primul lucru care ne leaga, suntem sinceri, deschisi, punem lucrurile pe masa si, pentru ca gandim la fel, automat rezolvam foarte repede eventualele divergente de opinii sau le discutam in asa fel incat sa le rezolvam constructiv.
Ce planuri de dezvoltare aveti?
Noi avem o singura directie – medicina de varf. Daca am creste excesiv numarul de pacienti, automat nu am mai putea sa oferim aceeasi calitate a muncii.
Ce inseamna afilierea la The Leading Dental Centers of the World pe care ati reusit sa o realizati in 2015?
In primul rand, inseamna o recunoastere a valorii profesionale, suntem singura clinica din Romania afiliata la aceasta retea. Procesul de afiliere a durat peste doi ani si a insemnat evaluarea nu numai a conditiilor, care trebuie sa fie exceptionale, unice, dar si a echipei. Nu am fost doar eu si echipa evaluati, ci si cazurile noastre. Tot ce am trimis acolo a fost auditat, peer reviewed, de cel putin trei specialisti din trei tari diferite.
- 20 de ani de excelenta in servicii de medicina dentara
- Nicolescu Agatstein Dental Clinique este singura clinica de medicina dentara din Romania afiliata la The Leading Dental Centers of The World
- Nicolescu Agatstein Orthognathic Surgery este prima clinica de chirurgie ortognatica din Romania
Nicolescu Agatstein Dental Clinique, toti pentru unul, unul pentru toti
Cofondator al clinicii Nicolescu Agatstein, Ion Nicolescu a absolvit Facultatea de Stomatologie in 1991 si Facultatea de Medicina Generala in 1999, la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti. S-a specializat in chirurgie oro-maxilo-faciala din 2000 si in 2001 a obtinut un doctorat in stomatologie la aceeasi universitate.
Intre 1998 si 2008 a predat la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” si din 2008 este sef al Departamentului de Chirurgie Maxilo-Faciala al Spitalului “Sfanta Maria” din Bucuresti. In 1996 a pus bazele actualei clinici Nicolescu Agatstein, cunoscuta cu acest nume din 2012. Echipa de medici a clinicii se imparte intre doua sedii (Primaverii si Rosetti) si acopera o gama completa de servicii stomatologice: protetica, estetica dentara, chirurgie, chirurgie dento-alveolara, chirurgie maxilofaciala, implantologie, endodontie, odontologie, parodontologie, ortodontie, anestezie si profilaxie dentara. Majoritatea acestor interventii sunt realizate in cabinetele clinicii, cu exceptia interventiilor pe maxilar, care sunt operate la Sanador, clinica cu care dr. Nicolescu colaboreaza de mai multi ani.
Dr. Ion Nicolescu este primul medic din Romania care a facut repozitionari de nerv, iar pe zona de chirurgie ortognatica este unul dintre cei mai experimentati specialisti din acest domeniu si primul care a lansat o clinica de profil in Romania – NAOS (Nicolescu Agatstein Orthognathic Surgery), parte a Nicolescu Agatstein Dental Clinique. De-a lungul timpului a participat la numeroase schimburi de experienta cu personalitati marcante din domeniul stomatologiei, printre care: prof. dr. Steve Shen (9th People Hospital, Shanghai – 2015); prof. dr. Mirco Raffaini (Vila Letitia Hospital, Milano – 2013, 2014, 2015); prof. dr. Marcos Pitta (Albert Einstein Hospital, Sao Paolo – 2013); prof. dr. Esben (Aagaard Odense Hospital, Odense – 2012); prof. dr. Johan Reyneke (Sunning Hill Hospital, Johannesburg – 2009 – 2012). In perioada 2001 – 2007 a participat la cursuri de specializare cu prof. dr. Nardi Caspi de la Haddasah Hospital din Tel Aviv.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz