Nicio țară din lume nu s-a dezvoltat cu salarii mici
Reading Time: 2 minuteCompaniile trebuie să devină mai puternice, mai competitive, dar nu prin salarii mici, ci prin mai multă inovare, pentru că nicio tară din lume nu s-a dezvoltat sustenabil cu salarii foarte mici, spune Andrei Rădulescu, economistul șef al Băncii Transilvania (BT).
Întrebat dacă majorarea salariului minim pe economie poate să genereze presiuni în economie, Andrei Rădulescu a arătat că, într-o primă fază, presiunea se va resimți la nivelul marjelor companiilor. “Va fi o presiune pe marjele companiilor și, evident, o regândire a planurilor de investiții. Dar sunt multe sectoare în care firmele vor să angajeze și deja nu au de unde”, a declarat economistul, la evenimentul Colocviile Florin Petria, organizat de Finmedia, la Predeal.
Rădulescu a precizat însă că în contextul migrației inter-europene, când țările din Vest își doresc forță de muncă din Est, românii pot pleca să lucreze în afara granițelor și a adăugat că ponderea salariilor în PIB în România este departe de nivelul de dinainte de criză și departe de media UE.
“Nicio tară din lume nu s-a dezvoltat sustenabil cu salarii foarte mici. (…) Avem aproximativ o treime din populație care lucrează pe salariul minim, pe circa 200 de euro. Oricând, cei care lucrează pe salariul minim ar putea să meargă într-o altă țară, pe un job pe salariul minim din țara respectivă, care este de câteva ori mai ridicat”, a explicat Rădulescu. “Companiile trebuie să devină mai puternice, mai competitive, dar nu prin salarii mici, ci prin mai multă inovare”, a adăugat economistul.
“Nicio țară din lume nu s-a dezvoltat sustenabil cu salarii foarte mici. (…) Or fi presiuni pe companii, dar companiile trebuie să devină mai puternice, mai competitive, dar nu prin salarii mici, ci prin mai multă inovare”, Andrei Rădulescu.
Economistul a arătat că șomajul este la minime istorice. “Dacă ne uităm la numărul de șomeri, este cel mai nivel redus din 2000 până în prezent, de când sunt disponibile datele la Institutul Național de Statistică”, a spus Rădulescu. Acesta a vorbit despre o încălzire pe piața forței de muncă, numărul de șomeri fiind în scădere brutală anul trecut. “Evoluție susținută și de faptul că s-a schimbat percepția pe piața forței de muncă, dar și de faptul că în zona euro climatul pozitiv s-a consolidat și acest lucru a determinat o reintensificare a fluxului de migrație”, a explicat economistul, adăugând că piața forței de muncă merge mai bine decât în perioada pre-criză.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz