Netopia Payments investeşte în platforma SupplyBlockchain
Reading Time: 2 minuteProcesatorul de plăţi electronice Netopia Payments anunță investiția în startup-ul SupplyBlockchain, platformă B2B de tip SaaS (Software as a Service) care adaugă transparență în lanțurile logistice folosind tehnologia blockchain pentru a înregistra exact data și locația produselor fizice.
Potrivit reprezentanților SupplyBlockchain, comercianții raportează anual pierderi de miliarde de dolari la nivel mondial din cauza fraudei și a pierderilor din lanțurile de distribuție și transport. În cele mai multe cazuri pierderile financiare sunt acoperite de asiguratori, însă aceste situații îi afectează pe toți membrii ecosistemului comercial, fie că este vorba despre producători, distribuitori, transportatori și nu în ultimul rând despre cumpărători.
“Una dintre problemele principale ale industriei de transport și logistică este lipsa de transparență și urmărire independentă a produselor de-a lungul lanțurilor de distribuție. Un bun exemplu este cazul recent al persoanei din Craiova care a găsit o bucată plastilină în locul unui iPhone achiziționat cu 6.800 lei. SupplyBlockchain rezolvă problemele de acest tip prin adăugarea unui strat de securitate și transparență în procesele logistice, folosind tehnologii de tip blockchain”, a declarat Sebastian Cochinescu, CEO și fondator SupplyBlockchain.
Compania SupplyBlockchain, Inc. a fost înființată în anul 2018 în SUA și are în portofoliu clienți din industriile de transport, logistică și distribuție de marfă. Încă de anul trecut, companiile care au decis să devină clienți ai SupplyBlockchain și-au redus substanțial pierderile prin folosirea acestui sistem inovator. Anul acesta, compania își va extinde portofoliul de clienți din Statele Unite, pe o piață în care pierderile firmelor de transport, de asigurări și de comerț electronic sunt exponențial mai mari.
În luna decembrie 2018, Sebastian Cochinescu, fondator și CEO al companiei SupplyBlockchain a câștigat premiul III al secțiunii „Creativitate pentru Securitate” din cadrul PatriotFest (un concurs organizat de MAPN, MAI, SPP, STS, SRI și New Strategy Center), cu serviciile SupplyBlockchain adresate structurilor militare și de securitate națională.
Din echipa SupplyBlockchain mai fac parte oameni cu experiență de business în industriile de tech și legal, precum: Alin Gabriel Zainescu (VP of Sales & Marketing, SupplyBlockchain / Strategic Business Consultant, Zainescu Consulting), Antonio Eram (Business Advisor SupplyBlockchain / CEO și co-fondator NETOPIA Payments), Felix Crișan (Technical Advisor SupplyBlockchain / CTO și co-fondator NETOPIA Payments), Vlad Andrei (Strategy Advisor SupplyBlockchain / Managing Partner Albaron Ventures) și Traian Paicu (Legal Advisor / avocat cunoscut și angel investor) .
„Am fost întotdeauna interesat de investigarea modului prin care multitudinea de aplicații practice ale tehnologiei blockchain pot fi integrate într-o companie pentru eficientizarea activității la toate nivelurile. De aceea, mă bucur să anunțăm că ne extindem portofoliul de investiții NETOPIA Payments cu un startup care folosește inovația de ultimă oră în scopul rezolvării unor probleme uzuale, costisitoare, cu care se confruntă un număr foarte mare de afaceri din toate industriile”, a declarat Antonio Eram.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz