Netopia Payments, cel mai mare procesator de plăți electronice din România, a intermediat în luna septembrie a acestui an peste 1 milion de tranzacții online cu cardul, în creștere cu 44% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în timp ce valoarea totală a acestora a crescut cu circa 15%. Potrivit companiei, aproximativ 60% din totalul tranzacțiilor procesate în primele nouă luni ale anului au fost realizate de pe dispozitive mobile, majoritatea utilizatorilor preferând smartphone-ul pentru a achiziționa produse și servicii.
„Piața de e-commerce în România se află într-un proces de sedimentare, iar acest lucru se observă în rezultatele înregistrate. În luna septembrie, am depășit un milion de tranzacții procesate cu cardul. Mai mult decât atât, anul acesta, plățile realizate de pe dispozitivele mobile au luat un avânt substanțial, depășind considerabil desktop-ul. Românii încep să își dorească mai multă rapiditate și mobilitate în zona plăților, iar noi nu facem decât să le facilităm o experiență de cumpărare cât mai simplă”, a declarat Antonio Eram, CEO și Fondator al Netopia Payments.
Din datele Netopia, valoarea medie a tranzacțiilor cu cardul procesate în primele nouă luni ale anului a fost de 165 lei, în scădere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, datorită diversificării produselor și serviciilor ce pot fi în prezent plătite online cu cardul. Cea mai mare tranzacție procesată în perioada de referință a fost de 65.000 lei și a constat în plata unui pachet turistic.
În topul orașelor în care s-au realizat cele mai multe plăți electronice cu cardul, în primele nouă luni ale anului, se află Bucureștiul cu o pondere de 40%, urmat de Cluj cu 11%, Timișoara (8%), Brașov (6%) și Iași (5%).
Fundația Culturală Gaudium Animae invită publicul în data de 26 noiembrie, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare…
Un nou proiect cultural al Asociației Urbandada a completat scena culturală românească în această toamnă - spectacolul „ORFANI”, în regia…
Revista Haute Culture le dă pasionaților de colaje ocazia de a transforma numerele sale de colecție în noi opere de…
Opera Națională București prezintă joi, 28 noiembrie, ora 19:30, un concert de gală intitulat Ziua Națională a României pe scena…
Cu o tradiție de 20 de ani pe scenele din România, concertul „Viena Magic”, cel mai reprezentativ eveniment muzical al…
Un nou spațiu ultramodern de lucru flexibil va fi deschis în centrul Iașiului de către International Workplace Group (IWG), cel…