MarComm Marketing Stiri

Nestlé aduce în România o gamă specială de produse Starbucks

2 sept. 2020 2 min

Nestlé aduce în România o gamă specială de produse Starbucks

Reading Time: 2 minute

Nestlé lansează pe piața românească o nouă gamă de cafea sub brandul Starbucks. Noile produse sunt disponibile în magazine și online începând cu luna septembrie.

Românii vor avea, astfel, la dispoziție 22 de varietăți de cafea Starbucks, din patru categorii: cafea boabe, prăjită și măcinată, dar și primele capsule Starbucks dezvoltate folosind tehnologia Nestlé de preparare a cafelei prin intermediul sistemelor Nespresso și Nescafé Dolce Gusto.

STARBUCKS 02

Printre noile sortimente lansate se numără 8 varietăți de capsule Starbucks de la Nespresso, unele cu denumiri emblematice, altele cu origine unică a cafelei precum Colombia și Sumatra, alături de o variantă decafeinizată. Totodată, vor fi disponibile și 8 varietăți de capsule Starbucks de la Nescafé Dolce Gusto, dintre care trei espresso, două americano și trei specialități de cafea – cappuccino, latte macchiato și caramel macchiato. Alături de acestea, vor fi lansate câte 3 produse în categoria de cafea boabe și în categoria de cafea prăjită și măcinată, cu grade de prăjire diferite și denumiri care reflectă poveștile sortimentelor. Spre exemplu, Pike Place Roast poartă numele primului magazin Starbucks din Seattle, iar House Blend marchează debutul Starbucks, fiind primul amestec, creat în 1971.

Produsele din noua gamă sunt realizate din cafea 100% Arabica.

În 2018, Nestlé și Starbucks și-au unit forțele prin intermediul unei alianțe globale pentru categoria de cafea. Astfel, Nestlé poate comercializa produse Starbucks ambalate, din segmentul de cafea și ceai, în afara cafenelelor Starbucks, excluzând produsele de tip Ready-to-Drink.

Odată cu această lansare, Nestlé își întregește portofoliul, acoperind toate segmentele de cafea, atât cele destinate consumului acasă cât și în afara casei, prin brandurile Nescafé, Nespresso și Starbucks.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: