Antreprenori Stiri

Neobility lansează o platformă de transport

22 mai 2020 2 min

Neobility lansează o platformă de transport

Reading Time: 2 minute

Neobility, platformă cu capital românesc creată pentru a sprijini și dezvolta mobilitatea urbană, lansează UrbanAir, serviciu ce integrează toate soluțiile de shared mobility. Platforma este prezentă atât pe piața din România, cât și la nivel global, și răspunde perfect nevoilor de distanțare socială, prin opțiuni de transport individual în oraș.  În prezent, pe platformă sunt disponibili peste 100 de furnizori de mobilitate alternativă.

 UrbanAir are scopul de a satisface, în special în contextul creat de pandemie, nevoile de deplasare din interiorul orașelor. Astfel, platforma oferă utilizatorilor cele mai bune variante de mișcare alternativă, adecvate în funcție de locul în care se află și destinație: bicicletă, trotinetă, mașină etc.

 În România aplicația este disponibilă în orașele unde este prezentă mai mult de o soluție de shared mobility. În Capitală, pe platformă sunt disponibili 12 furnizori diferiți de trotinete electrice, biciclete sau mașini, toate opțiunile în regim de sharing. În total, în prezent, aplicația este funcțională în 60 de orașe din întreaga lume.

„Prin Neobility ne-am propus să dezvoltăm soluții de mobilitate urbană prin intermediul cărora să ajutăm oamenii să se deplaseze cu o mai mare flexibilitate. Mai mult decât atât, în contextul actual creat de criza medicală, este necesar ca metodele de deplasare să fie cât mai sigure. Aici va satisface nevoile clienților UrbanAir, un radar de mobilitate alternativă care reunește toți furnizorii de shared mobility dintr-un oraș, astfel încât să avem la îndemână cel mai apropiat vehicul în orice moment. În acest fel mobilitatea urbană alternativă poate deveni un segment integrat în mod unitar, dedicat deplasărilor de zi cu zi, pe care să ne putem baza”, a declarat Mihai Rotaru, founder & CEO al Neobility.

Cea mai bună soluție de deplasare urbană, în contextul distanțării sociale

UrbanAir vine ca o soluție pentru deplasarea în oraș și facilitează accesul la toate metodele alternative de mișcare disponibile în piață. Mai mult, aplicația oferă utilizatorilor cele mai bune opțiuni în funcție de locul în care se află și direcția de deplasare. UrbanAir se adaptează astfel perfect modului în care oamenii se mișcă în interiorul unui oraș și propune cel mai potrivit mijloc de deplasare.

Aplicația este disponibilă gratuit pentru iOS în App Store și Android în Play Store, iar utilizatorii își pot face cont pe baza numărului de telefon. Aceștia pot vedea în timp real pe hartă toate vehiculele puse la dispoziție prin shared mobility din orașul în care se află.

La nivel global există peste 300 de servicii diferite de mobilitate în regim sharing în aproape 800 de orașe. Totodată, modalitățile de transport alternativ vor continua sa ia amploare, mai ales în contextul crizei medicale generate de COVID-19 și a normelor impuse pentru distanțarea socială. Posibilitatea de a accesa cu ușurință soluțiile de shared mobility dintr-un oraș reduc, pe de o parte, necesitatea de mașini proprii și are, pe de altă parte, un impact pozitiv asupra traficului și a poluării din orașe.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: