Biz Timișoara Interviuri

Narcis Georgiu, Cramele Recaș: Pasiunea care trezește simțurile

3 nov. 2023 5 min

Narcis Georgiu, Cramele Recaș: Pasiunea care trezește simțurile

Reading Time: 5 minute

La Cramele Recaș, Narcis Georgiu, somelier și reprezentantul următoarei generații de acționari de la Cramele Recaș, ne-a fost un adevărat ghid al simțurilor, ajutându-ne să descoperim gusturi și interpretări noi în fiecare pahar de vin degustat. Am vorbit cu el despre legătura strânsă dintre Recaș și cultura timișoreană, dar și despre un proiect unic de suflet: Bufetul Simțurilor.

Cine este Narcis Georgiu, curatorul Bufetului Simțurilor?

Narcis Georgiu este somelier, iar în același timp reprezintă cea de a doua generație de proprietari ai Cramelor Recaș. Sunt „crescut” în vie și în cramă, dar am urmat o carieră diferită: am studiat dreptul la Timișoara și la Graz, în Austria, am fost avocat în baroul Timiș, iar după trei ani am ajuns la concluzia că vinul și gastronomia sunt mai potrivite pentru mine (zâmbește).

Opt ani din cariera de somelier i-am petrecut în Franța. Am avut șansa să lucrez în restaurante de 1, 2 și 3 stele Michelin, la hotelul Bristol în Paris și la hotelul Four Seasons din Alpii Francezi al familiei Rothschild. Am început ca ajutor de somelier și am ajuns până la poziția de Chef Sommelier. Cea mai mare echipă cu care am lucrat a fost hotelul Bristol, 9 somelieri, alături de care administram 80.000 de sticle de vin, cu 3.000 de referințe diferite. Aici, în inima Parisului, am petrecut aproape cinci ani, timp în care am deschis și gustat nu mai puțin de 15.000 de sticle de vin.

Povestește-ne despre pasiunea ta pentru vin – când a apărut, cum ai dezvoltat-o și de ce ai ales să urmezi calea aceasta?

După cum spuneam, toată viața mea a avut legătură cu vinul. Probabil am fost și conceput în cramă, sau chiar în vie (râde). Părinții mei au fost repartizați la crama din Recaș în 1983, iar eu m-am născut in ’85. Dar adevărata pasiune pentru vin a apărut odată cu Hartley, enologul nostru de 18 ani la Cramele Recaș: în timpul facultății, am fost translatorul lui în campania de vinificație (august – septembrie) cinci ani la rând. Am fost umbra lui nonstop în cramă și am învățat totul despre vin și multe despre asocierile culinare. El locuia în cramă, iar duminica nu aveam bucătar, deci ori mâncam în oraș, ori găteam împreună.

Orice vinificator de top este și un bun bucătar! Hartley, ca flying winemaker, a vinificat pe patru continente și mi-a deschis apetitul pentru vinuri și preparate culinare din toată lumea. În 2009 lui Hartley i s-a alăturat Nora în fruntea vinificației de la Recaș, iar aceasta a învățat direct și limba română… Astfel, nu a mai fost nevoie de prezența mea în cramă.

În 2011 am decis să plec în Napa, California, pentru un curs accelerat de vin și băuturi, la cea mai prestigioasă școală culinară din america: CIA – Culinary Institute of America. Experiențele din Napa și San Francisco mi-au schimbat viața radical. Acolo sunt singurele locuri din lume unde am simțit că totul este posibil! La sfârșitul anului de studii am decis să intru în Court of Masters Sommeliers și să învăț franceza, pentru a-mi construi o carieră de somelier în țara vinului și a gastronomiei.

Anul acesta, Cramele Recaș sunt partenerul principal al proiectului Timișoara 2023. Care este scopul implicării în proiect și cum s-a realizat acesta până acum?

Vinul este cultură sau artă îmbuteliată, este un produs al omului și al naturii. Câteodată, chiar ajută artiștii să fie mai creativi!  De peste 20 de ani, porțile Cramelor Recaș sunt deschise publicului timișorean și nu numai, așa că nu am stat pe gânduri și am decis imediat ca vinul nostru să devină vinul oficial al Timișoarei, Capitală Culturală Europeană în 2023.

Scopul acestei asocieri este de a susține Timișoara în majoritatea evenimentelor culturale. Cramele Recaș au susținut până acum o diverse evenimente incluse în proiect, printre care expozițiile excepționale de la Muzeul Național de Artă, Constantin Brâncuși și Victor Brauner, dar și festivalurile de muzică Flight și Codru. 

Cum a apărut ideea Bufetului Simțurilor și de unde acest nume?

Bufetul Simțurilor

Când locuiam în Franța, organizam cursuri de vin pentru amatori, iar înainte de aceste degustări, făceam antrenament cu Le Nez du Vin, un kit cu 54 de arome ce se pot regăsi în vin. Astfel, „cursanții” știau deja ce să caute în vinurile pe care urmau să le deguste. Ideea Bufetului Simțurilor este de a ne educa cu ajutorul aromelor, culorilor și al formelor pentru a înțelege mai bine vinul, iar cum totul este prezentat pe o masă sub formă de bufet, numele a apărut pur şi simplu!

Ce implică, mai exact, expoziția Bufetul Simțurilor?

Cei ce ne trec pragul, în prima parte, vor putea analiza culoarea vinului și indicațiile ei despre soi, vârstă, proveniență  sau tehnici de vinificație. Cea de-a doua parte este dedicată olfactivului şi putem mirosi aromele ce se regăsesc în vinurile albe, roșii și roze.  Vinurile, la fel ca parfumurile, conțin acești compuși aromatici – esteri – care sunt  prezenți şi în fructe, flori, condimente. Acești esteri apar în mod natural în urma procesului de fermentație și diferă de la soi la soi. Astfel, se explică de ce putem găsi sute sau chiar mii de arome diferite în vin.

Bufetul Simturilor Cazarma U 2

Pentru Bufet am ales 24 de arome, de la citrice la fructe de pădure, la vanilie, unt sau scorțișoară. În ultima parte a mesei este reprezentată textura vinului prin diferite forme, obiecte și materiale în domuri de sticlă. În plus, expoziția este completată cu o secțiune de patru arome speciale: în România, multe restaurante nu au somelier, care să recunoască vinurile cu defecte. Pentru a le recunoaște, am creat această secțiune, unde vizitatorii pot mirosi defectele vinului, cum ar fi: gustul de dop, aciditatea volatilă sau brettanomyces, o drojdie indezirabilă ce se poate dezvolta în vin. Astfel, clientul se poate antrena și poate refuza cu încredere un vin într-un restaurant atunci când identifică un defect.

Care este elementul care diferențiază activarea Bufetul Simțurilor de celelalte expoziții existente în Cazarma U?

Mirosul este unul dintre cei mai puternici declanșatori ai amintirilor, iar lucrul acesta ajută publicurile să înțeleagă mai bine specificul vinului și să-l asocieze cu elemente familiare. Expozițiile permanente  sau temporare de sculptură din cadrul Cazarmei U se analizează cu simțul văzului și chiar al atingerii – sculptorul Péter Jecza obișnuia mereu să invite oamenii să atingă sculpturile lui, să simtă materiale și formele pentru a putea să le înțeleagă mai bine.

Bufetul Simturilor Cazarma U 3

Elementul ce desăvârșește perfect experiența artistică din spațiul nostru este că puteți să analizați totul și cu simțul mirosului. Nu o spunem doar noi, ci mai ales invitații noștri locali și de peste hotare: președintele Germaniei și ambasadoarea României la Berlin ne-au invitat să replicăm Bufetul Simțurilor și în Berlin, în timp ce reprezentații unuia dintre cele mai mari lanțuri de restaurante din București ne-au sugerat să dezvoltăm un spațiu asemănător și în pivnițele sale.

Până când putem vizita expoziția și unde este amplasată?

Expoziția interactivă este amplasată în cadru Cazarmei U, un spațiu istoric inedit, ce găzduiește mai multe expoziții de sculptură contemporană în Piața Unirii din Timișoara. Bufetul Simțurilor este deschis de miercuri până duminică de la 14 la 20, iar intrarea este liberă.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 377 (10 octombrie – 6 noiembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

#BizTimișoara este un proiect powered by Vodafone, realizat cu susținerea Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Parteneri: PROFItbi bankIKEA
Mobility Partner: Continental
Sustainability Partner: DM România
Cu sprijinul: Cramele RecașMaresiIulius Town Timișoaraimobiliare.roXCity Towers

Array

Articole pe aceeași temă: